Am să te reneg, poetic, într-o noapte de legendă,
Mă voi transforma în umbră, spre a te incomoda,
Voi rămâne, ilizibil, pe la tine, prin agendă,
Şi, cu noua mea trăire, nu mă voi acomoda.
Toţi nefericiţii lumii vor trimite anonime,
Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? Încotro v-aţi îndreptat?
Incapabil să scriu versuri, voi trăi prin antonime,
Tu vei stoarce două lacrimi şi mă vei uita, treptat.
Fi-vor ierni şi fi-vor toamne, anotimpuri deprimate,
Cu răceli intempestive, cu reumatism total,
Or să iasă la iveală amănunte oprimate,
Iar peste nevoi multiple va ploua sacerdotal.
Îmi va fi iar dor de tine, ca de-o carte apocrifă,
Te voi răsfoi în gânduri, prăbuşit pe duşumea,
Printre-atâtea mari mistere, vei ajunge hieroglifă
Şi te voi sculpta cu dalta, dureros, în fruntea mea.
Ospătari imperturbabili se vor bate să mă-mbete,
Toate cârciumile lumii îmi vor da abonament,
Prin jelanii presupuse voi fi consolat cu sete
De femei necunoscute, apărute la moment.
Perspective insalubre îmi vor oferi dezastre,
Agonie de iluzii şi statistici în declin,
Din eşecurile mele voi bea dorurile noastre,
Şi-am să te găsesc pe tine în paharul meu cu vin.
Am să te reneg, poetic, pentru a trimite veste
Că-mi eşti parte integrantă, punctul dulce de reper,
Când nu mai credeam în basme, tu mi-ai devenit poveste,
Scrisă pe hârtia albă dintre orizont şi cer.
( Cristian Lisandru - Scenariu )
