Apusul isi saruta umbra

Cum să striveşti în palme stele
Când lacrima îşi spune ruga…
Cum să nu cânţi când de durere
Apusul îşi sărută umbra…
Şi cum să zbori când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge…
Şi cum să dormi, când ziua doare.
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare…
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea.
Cum să iubeşti…când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte.
Cum să mai ierţi, când totul doare.
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul.

Cum să te strig, când eşti departe.
Cum să-ţi sărut în vis privirea
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea…
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare.
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare…
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
Îngroapă stropii de speranţă.

( Popescu Gilda Magdalena - Dor de tine )

Fulgerul de aur

La margine de ceruri, in alte lumi rasfrant,
L-am prins. Si cu magnetul l-am smuls din intuneric!
Si trupul lui electric, si duhul lui eteric,
Mi-au scaparat o clipa pe brate si-n cuvant.
Sub ochiul lui de aur, iluminand feeric,
Eu am vazut Pamantul si oamenii cum sunt,
Dar, scurt, el mi s-a scurs prin degete-n pamant
Iluzie albastra ce se destrama sferic.
Sub sarcina-i electrica ramas atunci deschis,
Sufletul meu s-a preschimbat pe data
Intr-o pelicula secreta, imprimata.


Supus developarii, in armonii si vis,
Putea-voi sa obtin, din negura fiintei,
Radiograma lumii, portretul suferintei?

( Arcadie Suceveanu - Fulgerul de aur )

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

Jur-împrejur, privelişti aberante,
Copii fragili ducând părinţii-n spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albatroşi venind spre zări uscate.

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, dacă iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon şi nume de regină.

Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate
Că tu, de la etajul treisprezece,
Voiai să te arunci, să scapi de toate.

Dar tu-nţelegi, de fapt, că nu se cade
Să-ţi pui în cumpănă întreaga viaţă,
Că nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheaţă.

Neputincioasă, tristă şi frigidă,
Aşa ai fost şi apăreai senină,
Dar cel care-a ştiut să te deschidă
Nu-i fericit, ci îmbătat de vină.

De te lucram sârguincios cu dalta,
De te făceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astăzi eşti, o alta,
Pe care la căldură am trezit-o.

Lăsând ambiţiile de o parte,
Ne aruncăm în marea nemiloasă
Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfântă casă.

Pe urmă, vin ceilalţi să ne-o distrugă
Şi ochii tăi mă caută întruna
Şi eu înalţ nefericită rugă,
Purtând pe tâmple soarele şi luna.

Şi te iubesc cu milă şi cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră, pentru veşnicie.

( Adrian Paunescu - Nebun de alb )

Spune-mi ce-ti doresti...

...Sa fie o dimineata copilaroasa si moale
Prin care, trecand, lumina sa scoata
Fosnet de frunza uscata;
Si miroase-n odaie
A creioane ascutite prelung
Si-a hartie neinceputa;
Din ganduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-ma
Bucuroasa, buimaca,
Sa trag pe mine o haina,
Sa ies naucita in strada
Cu picioarele goale-n pantofi
Si sa intreb fericita:
Stiti cumva in ce an suntem?

( Ana Blandiana - Dorinta )

Sus

Pe-un pisc,
Sus. Numai noi doi.
Asa:cand sunt cu tine
ma simt nespus de aproape
de cer.
Asa de aproape,
de-mi pare ca de ti-as striga
in zare - numele -
i-as auzi ecoul
rasfrant de bolata cerului.
Numai noi doi.
Sus.

( Lucian Blaga - Sus )

No choices

Chiar de-ai fugi in scorburi ascunse
ti-as pastra parfumul amanetat intr-o cutie,
as sorbi ultimele tale cuvinte
din eterul amputat de timp
iar poezia ce s-ar naste dincolo de vers
as mangaia-o in dimineti reci fara tine,
cersindu-i ultimul sarut inaintea
casatoriei cu eternitatea!

( Pop Marius - Fara scapare )

Respira-ma

mă dor tălpile gândului
de-atâta dor cât ai lăsat în urmă
nopţile, ceasuri îndoliate,
îmi cânt tăcere, simţurile amorţindu-mi

şi mi-am promis să nu te mai scriu
poezie,
palmele-mi plânse în deşert să le-arunc
în zadar
versul din mine e mult mai puternic
tu respiră-mă
...
şi iartă-mă

( Felicia Flor Baltag - Respira-ma )

Mai nimic.. pe sub soarele pitic..

Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roşcată fundă.
Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat şi semizeu
căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,
Domnişoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.

( Nichita Stanescu - In dulcele stil clasic )

Hai !

Hai să mai greşim un pic
că mă doare imprudenţa,
să mai scrim o partitura
cu diezi si soli majori;
tu ascunde-te-ntr-o notă
eu să te găsesc cântând,
să furăm cheia plăcerii
pentru care ne-om plăti,
ispăşind pedeapsa vieţii
cu a fi sau nu a fi.
Vom juca şi baba oarba
să-mi descoperi gând ascuns,
alergându-mă prin ceruri
inocente din poveşti,
rătăciţi în nori de vise
sau prin jungle cu poeţi.
Obsosiţi de insomnie
să-mpuşcam stelele toate
şi să le mâncăm de ciudă
c-au ştiut ce-ţi fac în noapte.
Dimineaţa,cu făraşul
s-adunăm resturi de vise
şi-n cafea să-ţi ghicesc rostul
zâmbetului anonim.

( Corneliu Enea - Hai sa mai gresim o data )

Visuri

Mi-e dor de-un vis aşa curat
Şi alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieţii scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Şi iar visez că sunt cu tine...
Şi-atât de bine şi senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci şi line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ţi divin

În cale iarăşi luminează-mi,
Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi
Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin...
Visez... dar visurile pier

Curând, ca flori de brumă-atinse,
Iar visul meu din urmă stins e...
Cu braţe-ntinse-n gol şi-nvinse,
Drag vis de ieri, în van te cer!
Şi fără tine, viaţa mi-i

Deşartă ca un ţărm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Şi caut dus de se năzare
Vreun semn pe apele pustii...
Te chem şi zi, şi noapte, dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea...
Şi nu-i mai fioroasă marea
În zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar!


( Stefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis )