duminică, 17 mai 2009

Trec orele..




Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

Şi clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, - şi rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...

( T.Demetrescu - Trec orele )

Aceste buze cu miros de vant



Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-mo schimba in zori ; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ti-e aer soarele, si mie luna,
Dar dragostea ce-o respiram e una.

Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.

Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga si nici zeu.
Si dac-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant !

(A.Ahmatova - Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata )

Vorbeste-mi !



Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă-noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă - acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiţi peste cearcăne,
Inima-şi bate ecoul de zări.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh coborât din poveşti,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine ?

( N.Labis - Fior )

Optimism vs pesimism



El este, este glasul lui,
Şi am ieşit în poartă;
Era doar vântul ce hai-hui
Ducea o frunză moartă.

El este, este pasul lui,
Şi-am pus urechea la pământ;
Era doar viersul râului
Scandat de asprul vânt.

El este, este mâna lui
Ce-mi bate în fereastră;
Pe cerul trist ca faţa lui
Mijea o stea albastră.

El este, e statura lui
Înaltă-n zarea dintre ulmi;
Doar fumul serii albăstrui
Se despletea pe culmi.

( Dan Botta - El este )

Contrast



Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

( V.Carianopol - Contraste )

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii



Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i ne-nţeles
se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari
sub ochii mei -
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

( L.Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii )

Ma plimbam asa cu gandul..



Mă plimbam aşa cu gândul
Dacă m-ai lăsa să mă sui
Pe muntele cel mai înalt
Şi să-mi moi mâna
În culoarea cerului
Aşa cum mi-aş muia-o în ape,
Dacă m-ai lăsa să cânt
În noapte
Aşa cum cântam uneori
În zi,
Dacă aş putea din nou
Să visez
Zbor sclipirile mele de gând
Prin privrea ochiului meu
Îndreptată în soare...

Cu mâinile muiate în apele cerului
Ca în florile lacului meu,
Dacă aş putea să cânt
Cu privirile-n soare...


(Victoria Dutu - Daca m-ai lasa )

Basm modern



De mult se iubeau, şi-atît de-nfocat
cum numai în cărţi mai citeşti cîte-odat’
Ea nu avea bani. Nu avea bani nici el
dar nunt-au făcut şi au rîs puţinel.

El n-avea serviciu dar avea datorii.
Mîncau doar o singură dată pe zi.
El tot îi spunea: „Tu eşti dragostea mea”
iar dînsa-i turna la copii cît putea.

Şedeau la mansardă erau toţi voinici
Şi-n garderobă-i culca pe ăi mici
Iar de Crăciun zugrăveau pe pereţi
cu creion colorat, cadouri de preţ.

Mîncau pîine goală pe săturate
şi ziceau că ceva mai bun nu se poate.
Un astfel de trai te inspira total
şi el s-a trezit, de-azi pe mîini, genial.

A scris cărţi frumoase şi a cîştigat
o mulţime de bani, devenind deci bogat.
Întîi erau mîndri, apoi mai puţin
căci bogăţia te face meschin.

Dăruiră banii unui orfan
Şi, de n-au murit, mai trăiesc şi-n ăst an...

(Erich Kastner - Basm modern )