ca o umbră
sau ca un abur
nevăzut, doar simțit.
De departe, din noi, din adânc
urcă la ceasul în care
liniștea mângâie cu degete moi
singurătatea.
Numai atunci
și numai așa
sufletul se deschide –
cristal pur
adunând lumina
chiar și din beznă,
ochi neștiut care vede
ceea ce mintea caută
în zadar.
Cu ochi nevăzuți
sufletul vede
prin tot ce ni se pare că știm -
neștiutul.
( Luiza Predescu - Nestiutul )
