Toţi am gustat otrava iubirii dulci vreodată:
Durerea ei amară e fagur de albine
Ce se transformă-n lacrimi la tine şi la mine,
Iar vina dăm, desigur, pe vreun băiat sau fată.
Şi navigăm prin lacrimi, prin doruri şi suspine,
Şi pe altare ardem speranţe de durată,
Dar cerul nu răspunde la ruga-nflăcărată,
Nici orizontul negru nu are zări senine.
Să fie oare-aceasta realitatea vieţii?
Să-ţi fi ajuns norocul pe punctul abisal?
Dacă priveşti la dreapta prin tulburarea ceţii,
Descoperi un tezaur din propriul ideal:
E-ntruchiparea însăşi din visul tinereţii.
"Amor, amor - iubire - siluetă de cristal!"...
( Cristian petru Balan - Toti am gustat otrava )
