miercuri, 31 martie 2010

De cand alerg




De cind alerg
pe drumul asta lung,
Neodihnit, prin vise tilcuite,
Strain, tot bat la porti zagazuite,
Iar indoiala n-am cum s-o alung.
Pocalu-i gol, izvoarele coclite....
Ochiul, in sine, dramuie prelung;
Neintelesul n-am cum sa-l strapung
Si Valea-i naruita-ntre ispite...
Nu-s purgatorii gindurile aste!
In cine sa ma-ncred si cui sa spun
Pierdut ca sunt in lumea de contraste?
As vrea sa ma-nteleg si sa m-adun,
Timpu-i zorit si nu vrea sa adaste

Si n-am cum in dorinta sa-l supun...


( Adrian Erbiceanu - De cand alerg )

Trezeste-ma si.. ..fugi



Trezeste-ma,
cand mugurii se nasc pe ram
cu pasi marunti de ploaie verde,
dincolo de geam.

...Saruta-ma,
cand norii plang peste livezi
si-mi lasa langa trup
aroma campurilor verzi.

...Iubeste-ma,
cand lespezi gri,de ploaie,
se scurg pe umerii tai albi.
* * *
Iubeste-ma cu patima aprinsa,
ca un calugar adancit in rugi,
nu te lasa de jocuri prinsa.
trezeste-ma, iubeste-ma si...FUGI!

( Pusca Ioan Gabriel - Dulceata de cirese amare )

marți, 30 martie 2010

Un intreg din jumatati




Sunt…
O jumătate de gând pierdut
Jumătate de coapsă tăiată
O jumătate de neuron irosit pe gândurile negre
Ale jumătăţii mele de zi înoptată
Sunt..
O jumate de iris ars
In înoptate friguri pe jumate
Arse
De spaime topite
Pe jumătaţi de nopţi
Pierdute in friguri.
Pe jumătate…
Viaţa…nici măcar nu e!
atunci...ce naibii
să mai caut
cealaltă jumate...
(dacă e la feeeel...??!
tot doar...pe jumătate??)
( Diaconescu  Diana - Jumatate )

Declaratie catre un pom


Cānd vom sorbi lumini albastre
Şi legănaţi vom fi de vānt,
Mireasma florilor din glastre,
Ne va lega cu-n jurămānt.

Credinţă? Dragostea fierbinte,
Iar florile, izvor de dor,
Spre infinit, fără sfială,
Cu tine-n braţe am să zbor.

Şi.. Sus! Acolo printer stele,
Vecină fie-ne chiar luna,
Sfios, gustăndu-ţi toate cele
Iubita mea! Īţi sărut māna.

O lacrimă să ne unească
Cu zāmbetul de bucurie,
De rele… duhul ne ferească
Să ne iubim! O… veşnicie.

Liantul fie-ne cununa,
Iar ”nuni”, luceafărul cel sfānt,
Şi prietenia īntotdeauna
Cāt vom zbura pe-acest pămānt.


( Corneliu Zagrean - Arbore cu flori ce plang )

luni, 29 martie 2010

Acuarela vietii mele





Viata-mi era o foaie alba, fara pret.

Verdele m-a facut sa ma-nalt,
rosul sa ma aprind.
galbenul m-a invatat egalitatea si dreptatea,
Albastrul puritatea,
Rozul mi-a dat speranta
Griul - melancolia,

si ca sa-nchei aceasta acuarela
negrul mi-a pus in fata moartea.

De atunci,
iubesc ca nimeni altul viata,
fiindca iubesc culorile ei vii. 


( Wen Yiduo - Culorile - traducere Maria si Constantin Lupeanu )





Muguri de nadejde noua




Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Şi-n clipiţa-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă.

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himera,
Nici un dor n-o să se frângă.

( Vasile Militaru - Anul Nou )

Suflete, prund de pacate




Suflete, prund de păcate,
eşti nimic şi eşti de toate.
Roata stelelor e-n tine
şi o lume de jivine.
Eşti nimic şi eşti de toate:
aer, păsări călătoare,
fum şi vatră, vremi trecute
şi pământuri viitoare.
Drumul tău nu e-n afară.
Căile-s în tine însuţi.
Iată cerul tău se naşte
ca o lacrimă din plânsu-ţi. 
( Lucian Blaga - Suflete, prund de pacate )

duminică, 28 martie 2010

Din cand in cand



Eu te-am iubit imi pare-un veac, tu nici macar din cand in
cand,
Si nici ai vrut sa alinezi al meu amar din cand in cand.
Erai frumoasa cum nu e nimic in cer si pe pamant;
Azi nu mai esti precum ai fost, frumoasa doar din cand in
cand
Si ochii tai ce straluceau mistuitor si infocat
Sunt osteniti si se aprind cu mult mai rar din cand in cand.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atata l-am iubit,
Dac-ai aflat in calea ta vrun solitar din cand in cand,
Care de-adancul meu amor atata de nemarginit

Macar ca-n vis sa-ti fi adus aminte iar din cand in cand.
Nu! Ai trecut din maini in maini prin toti acei oameni de rand,
Tu, trupul tau cel dulce plin le-ai dat in dar din cand in cand,
Cu al tau suflet asa cald s-adormitor nu i-ai atins,
O, si nici unul n-a-nteles atata har din cand in cand.
Cu cata inspirare eu, cu cat inalt ceresc avant
Apropiam de gura mea acest pahar din cand in cand!
O, iubeam umbra ta si tot ce e in tine, tot ce esti
Si astazi daca ma gandesc, nebunesc iar din cand in cand.
Dar vai! pierduta astazi esti, orice dorinta a pierit;
Tot inca visu-l urmaresc si, in zadar din cand in cand,
Tot te mai vaz naintea mea plutind ca-n vis, pierduta da,
Cu buze supte, c-un obraz ca si de var, din cand in cand.
Paserea Phoenix, numai ea, rasare din cenusa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai rasar din cand in cand.
Ca a mea viat-ai chinuit, iertai de mult, ci-mi pare rau.
L-al tau trecut eu ma gandesc cu-atat amar din cand in cand.


( Mihai Eminescu - Din cand in cand )

Obtuz






Parca te-as cunoaste de o viata, poate doua,
Si abia astept sa vina celelalte noua,
Si parca mana ta imi umbla iar in par aiurea,
Si parca parul meu nu stie ca nu-i mana ta,
E vantul, e gandul meu.

Am sa intreb ploaia unde esti acum,
Daca te uda si pe tine,
Am sa incerc, dar nu stiu cum sa-i spun
Ca ai nevoie de mine
Sa ma iubesti, sa ma iubesti, sa ma iubesti.

Aseara am adormit cu tricoul tau langa mine,
Am inchis ochii si puteam sa jur ca e pe tine,
Ca esti aici, ca esti aici,
In inima mea,
Nu e bine…. Ce-ai facut…

Parca te-as cunoaste de o viata, poate doua...

( George Hora - Sa ma iubesti )

sâmbătă, 27 martie 2010

Inganare muta




La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.

Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.

Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.

Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.

De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

( Tudor Arghezi - Marile taceri )

Elegie




Ce păcat că norii s-au risipit
Şi furtuna nu mai joacă prin ape!
Această linişte m-a obosit...
Aşa de mult aş vrea să fii aproape!

Cum voi străbate timpul nesfârşit,
Mileniile ce se-ntind în faţă?
Pendula care ticăie necontenit,
Tristeţea - sacadat, etern - mă-nvaţă...

(Goea Maria Daniela  - Elegie )

vineri, 26 martie 2010

Doar o ciorna



Te-ai gandit vreodata, pe cate ciorne ai exersat iubirea vietii tale?

Capricios



Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea,
Cine din mine nu ţi se-nchină
E alungat din faţa mea.

Cum să mă-mbun şi cum să m-astâmpur,
Ca în fragede foi învelită-n eresuri?
Cu gânduri şi frunze, cu şoapte şi sâmburi,
Ironice înger, zadarnic mă-mpresuri.

Zadarnic în ornice mi se termină
Timpul ca apa dintr-o ulcea.
Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea.

Cu scârbă-l alung şi cu mare mirare
Pe cine din mine nu ţi se prosternă,
Sub bezna cea limpede şi cântătoare
A ochiului stins de pleoapa eternă.

Cine din mine ţi se închină
E vinovat în faţa mea,
Cine din mine nu ţi se-nchină
E alungat din faţa mea.

Să cad într-un somn ca-ntr-un fund de ocean
Fără ieşire şi fără plângere,
Unde visându-te o dată pe an
Mult să mă mir de viaţa mea, îngere.


( Ana Blandiana - Cine din mine )

Mim











Prea repede se schimbă ceea ce numim
stări de spirit
e ca şi cum acelaşi mim
într-o cazarmă ar adormi mereu
în şirul nesfârşit de paturi suprapuse din lăuntrul meu.


Mim obosit, cu gura pe o piatră rece,
vaporizându-se din patul cel de jos, -
ca-n patul cel deasupra să se-nchege
mai trist şi mai frumos


Mim fără limita precisă
nedespărţind un adevăr de o minciună,
lăsându-le să doarmă gâtuite
şi pe aceeaşi pernă, împreună.


Alunecând spre rece, din căldură,
şi iarăşi către fierbinţeală
pe patul cel de sus, numărul zece
din aurora boreală.


Blestem, oricând să poţi să-ncepi de la-nceput,
viaţa ta de nenăscut. 
 
 
 
( Nichita Stanescu - Mim )

joi, 25 martie 2010

Ravasit



noi am fost amanţii ne/buni ai secolului 21.dorinţa ta era pentru mine o lege morală şi nu, nu am încălcat niciodată înţelegerea asta din sms-ul în care mi-ai scris „dacă te îndrăgosteşti de mine te omor” ..poate de aceea scriam poeme atât de sumbre, cu morminte, coşciuge, cadavre, pentru că eram insuportabil de vie. dorinţa era pe atunci, ca o hrană şi te devoram zilnic, iubitule, în extraporţii cu multă sare şi mult mult piper.
mă ustura limba, dar nu nu puteam să îţi spun ce delicios îmi păreai, mai ales când simţeam, ah, cum te înfurii şi-mi reproşezi pe un ton literat că te dezbrac în poeme şi ţi-o trag always on top. erai un amant adorabil,e drept şi nu te-aş fi abandonat niciodată, dacă tu nu m-ai fi tras în piept ca pe un joint, spunându-mi că eşti praf şi pulbere.


monşer, iubirea dă întotdeauna cu rest & fracţiunea de zecimală o-mpărţim periodic la doi.


( Mirela Lungu - Amantii ne/buni ai secolului 21 )

Gandul meu




Cu gandul meu zburand spre tine
Am alungat din asteptare,
Trecutul care nu mai vine,
Si am pierdut ce nu mai are.

Te chem in noptile vegherii,
Faptura ta e langa mine
Priveam la Pestera Muierii
Un vis frumos printre ruine.

Prvirea-ti joasa spre Coloana,
Ce un Brancusi cu buna stare,
Aduce fumul de havana
In stravezii miresme rare.

Ce am facut si ce voi face,
In ochii marginiti de perle,
Am fost cuprins de carapace
Si-s tintuit tril de mierle.

Usor in pragul diminetii,
Te port in sufletu-mi deplin,
In valul singurat al cetii
Ma ratacesc cu gand sublim.

Tratezi subiectul dinspre lume,
Si tot in lume te asterni,
Prin vanturi searbede in glume,
Tresar in puful unei perni.

Va trebui sa prind rabdarea
Si s-o intorc in adevar,
Esti ca si muntele ori marea
In umbra scrinului de par.


( Gheorghe Puzdreac - Gandul meu )

Imi pari cunoscut, straine..



îmi pari cunoscut, străine
parcă ţi-ai mai rătăcit în mine odată turmele
ce vremuri, străine, ploua
ne căutam cuiburi
ghimpii ni se înfigeau în cuvinte
purtam pelerine de vânt, degeaba
mâna ta îmi trecea prin inimă
tu spuneai, uite aici am să adun câteva nuiele
să dorm pentru un timp
speriată ridicam din umeri
un virus obositor, cotrobăiai prin vene
am făcut febră, îţi aminteşti, străine
aveai palmele pline de nisip
întrebările picurau pe trup
atunci am murit prima oară
şi ce-am mai alergat pe miriştea udă
tălpile nu le simţeam
râdeam şi înnoptam pe rând unul în celălalt


( Carmen Manuela  Macelaru - Iti amintesti, straine...)

miercuri, 24 martie 2010

Mai crezi in povesti?



A fost o fată de-mpărat
Frumoasă ca o zână...
A fost o fată de-mpărat
Cu ochi vicleni, cu păr buclat,
Cu inima păgână.
Sta visătoare-odată-n prag
Şi-un paj trecea pe scară,
Sta visătoare-odată-n prag,
Şi-n treacăt îi şopti: “Mi-eşti drag,
Mi-eşti drag din cale-afară!"
A doua zi îi iese-n drum:
“Mi-eşti drag cât nu pot spune!"
A doua zi îi iese-n drum,
Şi fuge, izbucnind acum
În hohote nebune...
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea,
Cum s-a-ncheiat povestea?
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea?...
Dar dac-ar fi povestea mea
În rândurile-acestea? 


( Stefan Octavian Iosif - Basm neispravit )

Pierduti in detalii



obrazul tău de kalimeră şi ochii tăi, castane-n lac,
atrag privirea de ventuze a unui chipeş fofilac,
în timp ce treci, ca pana ciorii, scriind cu paşii tăi uşori
cercuri de zâmbete-amoroase şi cantilene de fiori.
îţi dau o mână şi mi-o strângi cu degetele tale moi,
păşim pe-asfaltul plin de flegme şi grămăjoare de gunoi.
la semafor, culoarea verde a apărut demult, dar tu
aştepţi s-apară cea albastră din clipa care te pierdu
în ochii mei, avizi de tine şi de culori neinventate,
prea limpede pulsează-n ei fiori din vremuri minunate.
păşim alături şi castanii rămân cu ochii după tine,
până te-aşezi pe-o bancă verde, cu urme clare de botine;
priveşti perechi după perechi cum trec pe-alee-n pas domol,
croiala hainelor găsite prin galantarul vreunui mol.

cerneala verbelor se-aşterne, acum, pe pagini din trecut
şi ştiu că n-oi mai fi cu tine, că-n vocea mea se tot ascut
cuţitele-ndoielii triste, sfârşeala unui ceas pustiu.
de-acum, pierdută e scânteia şi nu voi vrea să te mai ştiu.


( George Pasa- Romanta unor pasi pierduti )


Cutremur




Deodată, prin cutremur, se reaşază toate,
Valorile umane le redescoperim,
Simţind că-n fiinţa noastră sporeşte-un ţintirim
şi inima mai tare şi mai spăimoasă bate.

Aşa-i că-i dusă dracu’ oricare vanitate?
Aşa-i că rangul însuşi e-un amănunt infim?
Deodată, prin cutremur, trăim, cum şi murim
şi ochii în orbite se-nvârt pe deşălate.

Averile enorme, puterea fără saţiu,
Orgoliile înseşi, cu tot veninul lor,
Se prăbuşesc în sine şi conturile mor,
Noi înşine pornind-o nesprijiniţi prin spaţiu.

Cutremurul în două deodată ne desparte,
Nici pregătiţi de viaţă, nici pregătiţi de moarte.


( Adrian Paunescu - Cutremur )

marți, 23 martie 2010

Schimbul doi



Picură noaptea din stele, vorbele goale se pierd în zorii de zi.
Ţi-am atins carnea în zadar, sufletul tău doarme în ziua cu ploaie,
Iartă-mă că las valul de mare, să treacă pe lângă credinţa de a te iubi,
Ţărmul meu singuratec aşteaptă furtuna cea mare să fie curăţat de gunoaie. 


( Constantin Gabriel Obreja - Dincolo de nepasare )

Umbrita de o stea



Cand o lacrima hoinara
infloreste din cuvant
ma dezbrac de stele iara
si m-apropii de pamant

Cand o lacrima asteapta
sa se scuture de rau
mana Ta pe mana dreapta
imi deschide cerul Tau

Ce sa spun si cat se poate
sa mai starui sa mai vin
Vanturi calde si uscate
ma ating cu un suspin

Cine-o sa-mi astearna cina?
Marea m-a inchis in ea
Mi-a ramas in pesti lumina
si-a fugit din calea mea

Ma-nconjoara ganduri multe
ma-nconjoara si se duc
Cine sta sa mai asculte
daca plange-un pui de cuc

Poate nu se stie cate
vor mai fi poveri de greu
boabe negre si urate
aruncate-n plansul meu

Poate nu se stie unde
voi fi iarasi un cuvant
Stau cu pleoapele rotunde
si ma-ntorc din pesti sa-Ti cant

M-a umbrit o stea fugara
m-a atins pe cand s-a dus
Ochiul mi se-nchide iara
Ochiul Tau vegheaza sus

( Sanja Cristea Tiberian - M-a umbrit o stea )

luni, 22 martie 2010

La bine si la greu



Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

( Adrian Paunescu - Cu tine )

Dormeau pe-o frunza doua stele



Dormeau pe-o frunză doua stele
Ca două inimi de argint.
Iar eu visam că eşti cu mine
Că te sărut ,că te alint.
Dormeau pe-o frunză două stele,
Când seara-n taină se lăsa
Şi fiecare dintre ele,
Era o lacrimă de-a mea.
Azi stelele nu se mai ivesc . . .
S-au plictisit de-atâta aşteptare
Doar luna mai apare când şi când
Să lumineze o cărare
Şi-o lună-n aşteptare . .


( Sincu Irina Elena - Asteptare )

duminică, 21 martie 2010

Vantul imi batu sfios, la geam..




Asemeni Călătorului trudit
Vantul îmi bătu sfios la geam -
Cu îndrăzneală l-am poftit
Ca un stăpîn ce mă aflam

Fără de paşi se strecură -
Să-i dau un Scaun - cui?
Era precum i-aş fi întins
Un pat - Văzduhului

Nici Trup n-avea Oaspetele meu -
Iar Vorba-i - o năvală toată -
Ca mii de păsări Colibri
Zburand dintr-un Tufiş deodată

O Mare-i era Chipul şi, trecînd
Îi picura din Degete o muzică divină
Precum e cea arareori cantată
La Fereastra noastră - de Lumină

Atata i-a fost vizita - apoi
Sfielnic a bătut din nou - să-l las -
Atat de tulburat s-a dus -
Iar eu mai singură am rămas

( Emily Dickinson - Vantul imi batu sfios la geam - traducere Ileana mihai Stefanescu )

Dimineata sifonata de soare



Te cheamă visele să le desenezi paradisul
ele nu mai ştiu...
E seară, e linişte,
întunericul acoperă orice umbră care putea fi a ta.
Paşii te strigă în disperare,
numele tău răsună în ecouri pe străzile goale,
paşii dor;
mâinile imaginează contururi,
părul tău cade peste frunte,
ochii îţi lucesc a soare...
Mi-era dor!...
Şi ce, am angajat pe cineva să nu mai îmi fie?
Poveştile fericite râd zilnic,cu soarele pe mâna ta,
tu te ascunzi la umbră.

Adio raze calde, vara mă doare,
tălpile fierbinţi fug de lumină,
mi-e dor iar...
Dacă frigul mi te-ar aduce,
l-aş iubi!


( Alina Calin - Soare cald )

sâmbătă, 20 martie 2010

Daca...



Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

( Elena Liliana Popescu - Daca )

Indiscretie




Traim un prezent pur ?
A trai inseamna timp ?
Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?
Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?
Timpul este fara sa fie ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
Inima mea bate in timp ?
Sunetele, mirosurile,
pipaitul, gustul, vederea
sint chipuri ale timpului ?
Timpul este legat de lucruri ?
Timpul este legat de cuvinte ?
Gindurile sint timp ?
Timpul este insusi Dumnezeu ?
A fi, inseamna timp ?
A avea, inseamna timp ?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mina sau de buzunar,
de perete...
Ne rugam luind cunostinta
de bataia lor inscrisa pe cadrane...



( Nichita Stanescu - Intrebari )

vineri, 19 martie 2010

Save the last dance for me




Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Cită deznădejde paşii noştri mînă !
Ca un vînt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

Mîine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mîine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Cînd mi-am plîns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vîntului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...


(Nicolae Labis - Dans )

Background for coffee




N-ai noroc
îmi spune
şi dă plictisită
din umeri
fumându-şi până la capăt
ţigara
ca să mi te pui
în poală
undeva
sau pe umeri
trebuie să-ţi fie destinul
prieten
altfel nu te văd
nu te simt
şi te mătur cu palma
ca pe o boabă de cafea
turtită
sau spartă

Vezi, femeie
norocul tău
e ca apa
îţi străbate trupul
în somn
şi adulmeci la ziuă
abia
urmele-i de felină
pierzându-se în jos
satinate
până sub talpă
mă avertizează
rujându-şi atent
gura
parfumată
îşi scoate din gene
apoi
o scamă albastră

Norocul, drăguţă
norocul e totul
îmi strigă din nou
primăvara
din uşă
ridicandu-şi breteaua
subţire
mireasma sânilor săi
umple încăpera
semnul
norocului meu
îmi arde pe deget
răsucit
ca o verighetă
crăpata
în dreptul inimii
am
o pată

( Silvia Van - Dialog la o cafea )

Donez ganduri ravasite





Iubite, ma pierzi printre suspine
   Cu vorba cand si cand
   Cu sufletul mai rar
   Cu pasul mai deloc.


Iubite, dar eu m-as pierde-n tine
  Cu pasul cand si cand
  Cu sufletul mai des
  Cu vorba mai deloc.

Iubite, s-astept ziua de maine

  Cu pasul tau plecand
  Cu vorba pe-nteles
  Cu sufletul in foc ?








joi, 18 martie 2010

A lua taurul de coarne



Cu fiece secunda care trece
mi-e tot mai greu
sa inteleg ceva,
iar gandurile-s mare de nisipuri
si ma afund mai mult
cu fiecare stea;
lumina ei ma-ngheata
si tacerea…e tot mai grea
cu fiecare ceas-
e stanca de granit in calea vietii mele
si nu mai am curaj
sa fac macar un pas.

( Amalia Carmen - Curaj )



(

Mi-a mai ramas o clipa de tacere




Am coborāt din liniştea stelară...
Rupturi de timp, īn clipe care curg,
Ce sunt sortite vremii să dispară
Cānd răsăritul curge spre amurg.

Şi scrise-au fost acolo sus īn cer
Să poarte-n ele clipe de durere
Şi clipe de iubire, şi clipe care pier,
Ce nu se văd din clipa de plăcere.

Din nemiloasa clipă-a despărţirii
Intrăm īn bucurie ca-ntr-un joc
Şi ne-amăgim,īn clipa amăgirii,
C-o clipă de speranţă şi noroc.

Prin ele trecem dincolo de vreme,
Spre ultima din clipele cereşti;
E clipa veşniciei... nu te teme,
E clipa vieţii tale nelumeşti...

Le-am adunat īntr-un poem pe toate,
De la iubire... pānă la durere,
Să vadă veşnicia, de se poate,
Că n-am tăcut... īn clipa de tăcere


( Marin Bunget - Mi-a mai ramas o clipa de tacere )

miercuri, 17 martie 2010

Rataciti




Ai alergat vreodată printre rădăcini
răsucind între degete fericirea?

Inele de gheaţă printre fire de plumb
Atingând efemer măreţia...

Alfabet de tăceri urcând spre cer
odată cu suavele seve

Din când în când
doine tânguind prin trunchiuri de fier
nemurirea...

Ai fost vreodată fraged salcâm
Dăruind necuprinsului mierea?

Esenţe de visuri printre idei de oţel
Aducând mai aproape-nvierea...

Dac-ai s-alergi vreodată-ntre ploi
să aduci din stupuri doar roua
Din flori, să culegi mângâierea

Din culori,
doar sunetul vântului blând să-l alegi
Să simţi cum mai creşte sămânţa...

Să furi din parfumul petalelor nori
pentru cerul ascuns printre ploi...

Când vei putea să-i scuturi de pori
De colbul din colţuri de drumuri ca noi
Vei atinge în dar prăbuşirea

Vei ajunge doar frunza căzută în ierburi
o aripă moartă o clipă,
întoarsă cu vârf îngheţat,
cu sufletul cald surâzând retezat,
Luminii...


( Anne - Marie Bejliu - Zbor de fluture ratacit printre ploi )

Mangaieri




Cine  mângâie florile când sunt supărate?

Vântul este cel care mângâie
pe catifelaţii lor obrăjori
supăratele flori

Doar vântul,
ce adie câteodată atât de uşor,
încât aproape stârneşte
curenţi de invidie
printre umbrele colorate ale fluturilor
în zbor

Şi totuşi, chipul lui cel adevărat
nicio floare nu îl zăreşte -
niciuna nu ştie
dacă vântul e trist atunci când o mângâie,
ori dacă zâmbeşte

De aceea, florile supărate
se înveselesc … doar pe jumătate

Norocul lor este că, din când în când,
se întâmplă să le mai iasă în cale
şi câte o fetiţă ca tine,
dăruindu-le puţin parfum
din inimoara ei ... cu patru petale


( Elia David - Cine mangaie florile cand sunt suparate ? )

marți, 16 martie 2010

Ce te uiti cu ochii galesi?




Ce te  uiţi cu ochii galesi la copacii trişti şi goi,
Şi oftezi, dând pas gândirii să mai lunece-napoi?…
Lasă frunzele pustiei şi bătăilor de vânt!
Tinereţe, farmec, visuri… toate-s ţăndări de vas frânt,
Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri.
Strânge-ţi gândurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri,
Palide-n puterea nopţii să mai tremure pe drum…
Nici te mai uita în urmă-ţi la grămezile de scrum…
Nu vezi tu că îndărătu-ţi e-ntuneric şi pustiu!…
Şi n-auzi cât de sinistru sun-a groapă ş-a sicriu
Glasul tinereţii duse ş-al iluziilor şterse?…
Înţelege că-i zadarnic pe-un mort lacrimi să se verse!…
Negreşit, avut-ai zile de noroc şi de iubire…
Cine n-are-n lumea asta partea lui de fericire?
Ai trăit şi tu în basm... Te credeai şi tu o zână,
Ş-aşteptai, ca să te fure, vreun făt-frumos să vină,
De-ţi roteai pe lanul vieţii ochii mari şi visători,
Nu-ntâlneai decât podoabe, fluturi, pajişte şi flori!
Şi când pentru-ntâia dată mândru-ţi răsări în cale
El atât de mult doritul rege-al visurilor tale
Îţi păru că de când lumea îţi era ştiut şi drag…
O, de câte ori, în urmă, de cu  vreme stând în prag
Şi uitându-te  în cale-i, cu ochi lacomi şi fierbinţi,
L-aşteptai, sfârşit să puie dulcii tale suferinţi,
Şi mureai pân să se stingă razele în asfinţit.
Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit
În poghiaz fără rost, rătăcind în voie.
Se rupea din întuneric…
Ah, cât de încet mai vine,
Îţi ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine,
Îţi părea o veşnicie de-aşteptare şi de dor.
Tu-l sorbeai din ochi, privindu-l. El s-apropia uşor…
Tresăreai, înfiorată ca de-un farmec din poveşti,
Şi nemaiştiind ce cugeţi şi-n  ce lume mai trăieşti,
Îi cădeai în braţe, moale de-a plăcerii dulce lene.
Ca un flutur prins în pară tremurau a tale gene
De atingerea şi focul pururea-nsetatei guri.
Când steteai a ta iubire pân la moarte să i-o juri,
Găseai prea nencăpătoare, prea îngust-a ta viaţă.
Dar cum cade frigul vremii peste inimi şi le-ngheaţă,
Risipind atâtea visuri şi atâtea jurăminte,
Şi cum râzi singur de tine când îţi mai aduci aminte
Ce clădiri durai vieţii din nimicuri şi păreri,
Şi ce mult credeai în vraja nebuniilor de ieri!
Nu mai răscoli cenuşa năruitelor poveşti!
Straşnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgeşti.
După anii duşi în neguri nu te mai uita cu jale,
Dă-i pe veci uitării. Morţii nu se mai întorc din cale.
Când sub perii albi, zbârcită, fruntea-ncepe să se plece
Ca sub cea mai grea povară, inima-i o vatră rece.
Lumea basmelor ce încă îţi mai picură-n auz
A sfărmat-o pasul vremii, ca pe-o boabă de hurmuz.
Lasă altora de-acuma visul tău de-odinioară,
Alţii să-şi mai poarte dorul când pe ceruri se strecoară
Mărgea de sticlă imitând mărgăritarul.
Luna,  cu  nespusu-i farmec şi cu veşnica-i văpaie…
Peste noaptea ta boceşte cântecul de cucuvaie.
Când din luptele vieţii, ca un vechi oştean, trudită,
Ai rămas cu fruntea ninsă şi cu faţa ciocârtită,
Ce mai caţi cu ochii galeşi la copacii trişti şi goi,
Şi oftezi, dând pas pândirii să mai lunece-napoi?
Lasă frunzele pustiei şi bătăilor de vânt:
Nimărui de veci nu-i dată fericirea pe pământ.
Dumnezeu trece făclia dragostei din mână-n mână,
Noaptea cade grea şi rece peste inima bătrână!

(  Alexandru Vlahuta- Ce te uiti cu ochii galesi ? )

Dincolo de gratii


Priveşti cu tristeţe cum ceilalţi te împiedică să ajungi un fruct.

Leu în cuşcă priveşti dincolo de gratii,
Întinzi o mână şi vezi că vocea ta ajunge.
Răspunde un ochi plin de lacrimi
Răspunde un vis perfect de iubire.

Când iubesc sprânceana ta cu firul împotriva tuturor,
Îmi scapă cuvântul greu şi îl aşez pe buzele tale,
Când sărut părul care curge în sensul apei de duş
Rămân cu fire mici de amintire udă.

Tulbure privire, dorinţă scăzută de fiert durere,
Poate că vreau să îmi dau jos ochelarii de iubire,
Poate că nu mai vreau să înnot aşa,
Poate...

Te caut prin celulele mele,
Gânduri tulburi şi reci îmi mai macină o dată inima.
Ars şi distrus câmp de vise încerc să îl străbat
Spre zidul negru de umbră care ascunde ziua de mâine.
Mă vrei, din lumea mea nebună
Să vin să îţi şoptesc vise ?
Mă vrei pe Mine? Cu cariile mele din suflet,
Cu deşertul meu care te arde în inimă,
Cu Demonii mei pârjolitori?

Ce cauţi tu în iadul meu mic de lume perfectă,
Scoţi capul prin geam şi plângi,
Eu sunt mort, afară, şi zidesc lumea noastră
Aici, înăuntru, în braţele tale pline de iubire.


(  Invio Nevis - Dincolo de gratii )

luni, 15 martie 2010

Stele de rugina


Aprinsa seară curge cu scāntei
Treceam prin visul tău a doua oară
Dar prima dată era primăvară
Acum īnsă nu mai ştiu ce e.

Īn primadona stelelor mai ninge
Cu fantezia īncă de-nceput
La prima notă dintr-un cāntec mut
C-o vālvătaie steaua ne atinge.

Şi parcă steaua nu mai are-un rost
Deşi cāntăm aceeaşi melodie
Iar flacăra privirii-i tot mai vie
Dar parcă seara nu mai e ce-a fost.

Mai curge cu scāntei aprinsa seară
Iar glasul meu de amurgiri s-a spart
Tu eşti aceeaşi eu m-am preschimbat
Din Făt-Frumos, īntr-o răpusă fiară.

Regatul lumii porţi ne-au făurit
De ceară scumpă, lemn şi de scāntei
Din carul vieţii călăreţii mei
Călătorind īn zare m-au rāvnit.

Treceam prin visul tău a doua oară
Visezi frumos, dar steaua-a ruginit
A treia oară nu am mai venit.
Dar cine ştie? Va mai fi vreo seară.


(  Ioan Grosaru - Stele de rugina )

Ideal





I
Venise fata de-mparat
Cu alte fete pe-nserat
S-aduca apa din izvor
Din zari un tanar calator,
Sosind pe-acolo, s-a rugat
Sa bea din cana lor.



Iar fata de-mparat i-a dus
Cofita ei; si cand i-a spus
Flacaul cel dintai cuvant,
Ea sa uita speriata-n vant,
Si ca certat-apoi si-a pus
Privirile-n pamant.
As vrea, ca si la-ntorsul meu,
Sa fii aici sa-mi dai sa beu
Iar ea, tot nemiscata stand
Cu ochii-n jos, si tremurand
De lupta ei, tarziu si greu
Rosti sfioasa: Cand?
Si maine poate... Mai tarziu...
Ori peste-un an! Nici eu nu stiu.
Sunt fiu de crai. Cararea mea
Pe-aici va fi... Ne vom vedea:
De-acum iubitul tau sa fiu,
Iar tu iubita mea.
Apoi pleca in grabnic pas...
Avea atata dor in glas!
Era voinic si tinerel,
Inalt si tras ca prin inel:
De-atunci si ochii i-au ramas
Si inima la el.



II
Si fata de-mparat veni
Si-a doua zi, si-a treia zi,
Si-n toate zilele pe rand,
Incete clipe numarand,
Tot astepta doar o veni
Flacaul mai curand.
Grabitul soare scapata,
Si fata tot acolo sta;
Si noaptea umeda din vai
Venea pe-ntunecate cai;
Tarziu in noapte-abia pleca
Si fata la ai sai.
O fi bolnav! O fi murit!
O, Doamne, el ar fi venit
De-atata timp! mai stiu si eu!
Si doru-i plangator mereu
Crestea de presimtiri hranit,
Din ce in ce mai greu.
Trecu si vara, si trecu
Si toamna, si pe vai cazu
Zapada iernii, si-apoi iar
Sosi-nfloritul Ciresar
Dar nici acum voinicul nu,
Doritul ei drumar!
Dar totusi, azi el va veni...
Nici azi nu vine... unde-o fi?



Dar maine va veni! Stiu eu,
Ca-mi spune inima! Si-al meu,
Al meu de-acum in veci va fi;
Ce bun e Dumnezeu!
Tu, vant de seara,-n calea ta
Nu l-ai vazut venind cumva?
Si nici tu, nor, nu l-ai vazut
Prin multe lumi cate-ai trecut?
Sa-i spui, te rog, de-l vei afla
Ca-l plang si ca-l sarut!
Sa-i spui ca florile din strat
Le ud si cresc mai ravarsat,
Dar florile-pe-obrazul meu
Palesc, ca prea le ud mereu;
Si cate-amaruri am rabdat
Stiu, biata, numai eu!
Ca pentru dansul, ca-l iubesc,
Parintii-n drum ma ocolesc
Si m-au gonit din casa lor;
Ca toti ai mei azi nu ma vor!
Sant singura, pe cai traiesc,
Sunt singura, si mor!
Treceau drumeti pe langa ea,
Soptind, dar fata nu-i vedea.
Treceau si zilele zburand,
Treceau si luni, treceau pe rand,
Treceau si ani, ei nu-i trecea
Rabdarea, asteptand.

 

III
Auzi! ca valuri dupa val
Navalnic tropotit de cal!
Si suna vaile-ndraznet,
O, asta e voinic drumet!
Si-n zarea lunei vezi pe mal
Un tanar calaret?
Ochi dragi, de-atata timp pustii!
Mi-ai zis plecand: aici sa fii,
Si-aici, aici tu ma gasesti!
Dar uite, obosit ce esti!
Stiam eu doar ca ai sa vii
Stiam ca ma iubesti!
Dar ah, cat m-ai lasat s-astept!
Dar unde-ai fost? O, spune drept!
De-acum tu nu vei mai pleca,
Sa-ti lasi plangand iubita ta:
O, vino, strange-ma la piept...
Ce bine mi-e asa!
Si nu ma-ntrebi, ce plans nebun
Am plans de-atunci? O, cum s-adun
In vorbe-atata gand pribeag,
Si cum sa-ncep... O, da-mi toiag!
O, cat esti de frumos si bun
Si cat imi esti de drag!
Dar n-a venit!... Si ea cu zor
Oprea din drum pe calator,



Razand cu hohot ii spunea
Povestea ei; apoi plangea:
Ei l-au vazut, dar ei nu vor
Sa-i spuie ce facea?
Pe unde-i el? Nu s-a gatit
De-ajuns acum pentru nuntit?
O, nu! Pentr-un alai domnesc
Atatea lucruri trebuiesc
Si-atata vreme! N-a venit
Ca-i tanar si-l gatesc!








IV
Pe-atunci erau vlastari in lunci
Copacii de-azi, si tineri prunci
Erau barbatii. Colo-n sat
Copile mici; ea le-a purtat
Pe brate, si e mult de-atunci,
De mult s-au maritat!
Acum pe carje sa proptea!
N-avea puteri, si tot venea.
Pe aici, pe-aici, e drumul lui...
E noapte-acum... ba inca nu-i...
L-am asteptat: atat as vrea
Sa pot de-acum sa-i spui!
Dar intr-o seara ea simti
Ca azi e cea din urma zi:
Ori vine azi de undeva



Iubitul ei si-o va lua,
Ori daca nu, cand va veni
El n-o va mai afla.
Si n-a venit! Nici n-a-ncercat
Sa se ridice de-unde-a stat
Sarmana, caci de-ajuns simtea
Ca-n veci de-acum nu va putea
Sa plece, nu, si nemiscat
Sta franta, si murea.
Veni atunci din rasarit,
Pe drum o baba. S-a oprit,
Caci auzise la izvor
Gemut ca de crestini cand mor
Si capul fetei l-a proptit
In poala ei usor.
De jale plang... Nu pot sa-nec
Amarul gand ca, iata, plec
Si n-am putut sa-l vad macar
O data! Ah, e gand amar!
Dar sus, in lumea-n care trec,
Al meu va fi el iar!
Iar sfanta Vineri o privea
Cu mila, Uite! zise ea
Un veac de om tu asteptand
Robit-ai fost de-un singur gand
De-ai fi stiut tu, draga mea,
Acestea mai curand!

El si-a uitat de ochii tai!
De mult s-a-ntors pe alte cai,
Caci lui menire i s-a dat
S-a-ntors de mult si s-a-nsurat;
Flacaii lui au alti flacai:
E Negura-mparat.
A fost un gemet intreit
Din totul inimii pornit
Si-apoi o liniste de veci!
Din lumea asta intr-alta treci.
Si nici nu stii, tu, om trudit,
Ce-i lumea-n care pleci! .
Si sfanta Vineri s-a plecat
Spre moart-apoi, i-a sarutat
Inchisii ochi: Te departezi
Cu dragul gand, ca ai sa-l vezi!
Oh, omule, esti inselat
In toate cate crezi!
A ta e mergerea mereu
Spre tinta drum ingust si greu
Dar tinta niciodata nu-i
A ta! Si-n gand tu tot ce-ti pui
E numai vis, caci Dumnezeu
Te poarta-n voia Lui!


( George Cosbuc - Ideal )

Intamplare simpla



Ne-om aminti candva tarziu
de-aceasta intamplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tampla fierbinte langa tampla.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei i se deda Florarul.

Polenul cade peste noi,
in preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.

Ne cade-n gura cand vorbim,
si-n ochi cand nu gasim cuvantul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avantul.


Ne-om aminti candva tarziu
de-aceasta intamplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tampla fierbinte langa tampla.

Visand, intrezarim prin doruri –
latente pulbei aurii-
Paduri ce ar putea sa fie
si niciodata nu vor fi.

(  Lucian Blaga- Risipei se deda florarul )



duminică, 14 martie 2010

Drum de clepsidra




Drumurile acestea cioplite în mine,
Drumuri pe care doar tu le ştiai,
Netede, albe, drepte...
Drumurile celelalte, bifurcate
Pîna la barierele netrecerilor în amintiri.
Nu-ţi era totul permis
Sau nu ştiai să le sapi mai departe,
Să explorezi distanţele lor,
Ale căutărilor de nepătruns.
Astfel, ai călătorit
Prin existenţa mea
Dar nu m-ai găsit niciodată.
Ti-am spus odată
Că peste zidul abrupt din mine
Este un gol sau poate chiar mai multe
Peste care nu se poate trece
Spre un tărîm nou al drumurilor,
Dar toate cărările se unesc la un moment dat,
Pierd din identitatea lor paralelă
Şi devin comune, se unesc într-un complicat
Şi frăţesc du-te vino prin mine,
Ca apoi să se piardă în nişte spaţii
Prin care chiar visele se rătăcesc uneori.
Oh! Era uşor să citeşti
Inscripţiile de pe gîndurile îngropate
La răspîntiile capitulării dorinţelor,
În ciuda curiozităţii tale, aproape indolente,
Mă cunoşteai penibil, pe de rost
Capitol cu capitol,
Mă citeai ca pe un roman de duzină,
Eu care aveam pretenţii ştiinţifice
Sau convenţional de pretenţioase
Despre lume şi despre viaţă,
De aceea poate te poticneai
Mult prea des undeva
Şi cedai obosit lupta, pentru o cană cu vin
Sau un vis la gura focului
Fumînd o întreagă herghelie de nori
Peste formele ce treceau prin noi de-a valma,
Ne amestecau confuz ca să nu ne mai găsim
Decît cu mare greutate
Printr-un aer încins, mirosind a ţigară.
Era uşor să mă dezveleşti de cuvinte,
Dar ţi-era atît de greu să citeşti sensul
Din spatele lor
Sau spaţiile imaginate între rînduri.
Polurile sentimentelor te făceau irascibil,
Cîteodată trist, sălbatic sau fad de apatia
Jocului de circumstanţă al valorilor
Ce ne deosebeau atît de mult lumile,
Straturile sociale, destinele.
Capricios, acest joc al tău, de-a viaţa
Sau de-a moartea sau de-a iubirea.
Inhibat de frica convenienţelor
Te închistai tot mai mult în reguli de societate,
Reguli aproape matematice, insensibile,
În care fiecare porţie de iubire era cîntărită,
Cumpărată ca într-un bazar orb şi zgomotos
Ce mă ucidea, strop cu strop de sînge şi suflet
Aproximativei posibilităţi de sinucidere
A iubirii cernite, a dorului mut
Ţipînd o limbă interioară.
Azi esti deja de mult dus din mine
Şi nu simt nimic deosebit
În drumurile secţionate geografic în subconştient.
Numai drumurile prea comune au rămas cu amintirea
Prezenţei tale vagi, prin mine,
Acele drumuri ale toamelor singure si ale iernilor
Cu ninsori centrifuge prin spaţii în care albul
A acoperit fiecare părticică de culoare.
Drumurile neterminate
Te mai aduc de asemenea uneori înapoi,
Drumurile lăsate în paragină,
Pe care nu se mai plimbă nimeni...
Doar amintirea ta, cîteodată,
La un început de iluzie
Cînd o muzică tragică a sferelor
Mai atinge în treacăt o undă de poezie
Pe un drum, pe care te-am pierdut demult,
Într-o altă viaţă, sau dragoste, sau drum, sau metaforă... 
 
( Luminita Soare - Drumuri )