Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele, unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor;
Mă cere, uite-aşa, o alternanţă,
minuterie pusă pe-un cârlig,
o voce ce mă ţine-n rezonanţă
când fară voie mă trezesc şi strig;
Mă poartă, uite-aşa, o unduire,
pe aripi ce le simt, prelung, cum cresc,
simptom acut de gravă cumpănire
între ce vreau şi ce am să găsesc;
Mă prinde, uite-aşa, un nu ştiu cine,
şi-un nu ştiu ce m-atrage spre-nserat,
dar semnul tău, tăcut, e pentru mine
şi mă trezesc, la poarta ta, când bat.
