miercuri, 13 mai 2009

Intre lumi



Visez un cer tăcut, printre mirezme mii,
Visez o mare grea de lunecări albastre,
Visez la zei nespus de trişti şi de târzii,
Tăceri înfiorate, la dragostele noastre;
Visez zăpezi albastre şi magice păduri,
Visez fluide zări încremenite-alene,
Visez la Hesiod, la zei, la trubaduri,
La palidul Orpheu, la mistica Selene.

Mie-dor de nesfârşita lumină din senin,
De înălţimi pe care le-am străbătut în vise,
Bătute de-alizee ce-adie-n cerul-crin,
Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise;
Mi-e dor de orice floare strivită în neştire,
Mi-e dor de cântul nopţii ce unduie-n ether,
De chipul tău nostalgic, de-a stelei răsărire,
Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.

Mă-mbată armonia din sferele de-argint,
Mă-mbată floarea tristă şi tristul mărgărint
Al nopţii de azur etern care-nfioară
Pateticul profum al florii de vioară,
În care umbra celor ce n-au fost niciodată
Adie-n văi adânci de haos ce mă-mbată;
Mă-mbăt de ochii tăi, de unduirea mării,
De cântecul Sirenii, de şoaptele pierzării.

(Dan Botta - Visez un cer tacut )

Jumatate



Stăm împăcaţi rănindu-ne de toate
Şi serile vin parcă mai devreme
Te însoţesc numai pe jumătate
Pierdută jumătate în poeme.

Ţesându-ne covoare şi macate
Păienjeniş asupra unor steme
Ne-nchipuim că suntem întâmplate
Vieţi de care nimeni nu se teme.

Prea sus ne ţine steaua nepătate
Privirile ce-ar vrea să se întreme
Cu picături de nucă verde, poate,
Din nucii care cresc între blesteme.

( C.Buzea - Nuca verde )

Ciripit in fuga



In cetăţi de piatră cu cer de cărbune
Fluieră grilajele sub mai multe lune
Te-am strâns în palmă şi te-am făcut mică
Fierbinte-n căuşul cu ţară peltică
Să-ţi răsuceşti coapsele prin visuri arse
Gâdilând burice de degete-ntoarse
Simt cum râzi în pumn ocrotită
Şi linia vieţii o şerpui grăbită,
Ai scos călâile din cuibul de piele
Să le-nţepe gerul de după zăbrele
Când alerg, uriaş, prin cetăţi streine
Ducându-te, pasăre-n pumn, pe tine.

(L.Dimov - Fuga )

Iau in serios iarba



Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce in ce mai bună
despre viaţă

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine si insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoara între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect, un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
admiraţia ce i-o port
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treaba,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fanteziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a ştii,
de a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

( N.Stanescu - Sunt un om viu )

Sarut de gene



Cu gene 'ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creiat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des –
Şi ast-fel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par' că soarele-ar luci
Şi 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă 'mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte 'n jurul meu!
Eu pier în stângerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.

( Carmen Sylva - Fluturi sarutandu-se )

Apa fermecata




Te-am privit, Draga, iubita mea...
Erai un păun frumos,
Zarzării înfloriţi se scuturau în jurul tău
Şi eu nu mai mă săturam privindu-te.

Apoi te-ai schimbat în apă fermecată,
O vâltoare în care mă înecam şi muream încet.
Dragostea ta ciudată ca nişte ramuri de salcie
Mă trăgea zăbăucă tot mai la fund.

M-au deşteptat păsările cerului.
Eram întins în iarbă ca un Gulliver.
Muşchiul pădurii mă îmbrăţişase ca o soră,
Căprioarele codrului păşteau în jurul meu...

( A.Alexianu - Draga )

Cand rad luminii..



Vai..., dacă aş putea să-mi uit vreodată de viaţă...?
De tinereţea asta fără sfârşit, buimacă
De frunzişul ei sunător ca o dimineaţă
Şi toate păsările din mine să tacă...

N-aş mai juca, n-aş mai râde luminii
Cu bucurie şi dulce şi amară,
Sânii fetelor grei ca ciorchinii
Nu i-aş mai culege în fiece seară.

Aş iubi ca sălciile şi ca apele,
Viaţa mea ar fi somn adânc de buruiană,
Visul nu mi-ar mai fereca pleoapele,
Dorul meu ar fi smerit ca o strană...!

( A.Alexianu - Cantec )

Jumatati de mar




Aseara-am stat sub marul nostru bun,
Cu mere, ca obrazul tau, domnesti.
Cat as fi vrut si n-am cercat sa-ti spun
Ca-n gandurile mele, floare, cresti.
Ne-am ridicat deodata amandoi
Si-am parasit livada impreuna
Cu buzele-nghetate. Peste noi
Curgea molatic un parau de luna.

( Z. Stancu - Seara )