sâmbătă, 31 decembrie 2011

Am inteles



Chiar dacă nu purtăm îngerii
răstigniţi pe braţele noastre...
chiar dacă nu avem aripile frânte
de la sângerosul zbor în bătaia săgeţii...
Chiar dacă nu avem sufletul orbit
de nemurirea din noi,
am inţeles că SUNTEM
atunci când nu am încetat să risipim iubire...
M-am aşezat pe o piatră
şi piatra
mi-a răspuns !

luni, 26 decembrie 2011

Intr-un suspin necunoscut..



Lăsați câmpia să respire, sub cerul poleit cu stele,
Nu rupeți firele de iarbă, ce pe cărare au crescut,
Și nu ucideți cu privirea mireasma-ascunsă printre ele,
Fi-ți sufletul oricărei nopți ce vă primește cu-n sărut.

Puneți-vă cununi de raze, în părul răvășit de vânt
Și-ntinde-ți brațele spre cer, ca două aripi de condor,
Împodobindu-vă tăcerea, cu cioburi sparte din cuvânt,
Simțind mirosul crud de iarbă și lacrimile cum vă dor.

Pe tâmpla umedă a zării, așterne-ți foșnetul din crâng,
Să mângâie-n tăcere frunza, crescută-n ramuri neperechi,
Rămâneți credincioși câmpiei, unde miresmele se strâng,
Si nu uitati ca tot ce-i nou,sub clar de luna pare vechi.

Priviți cum stele căzătoare, se sting în alte veșnicii
Și nu vă-ndepărtați de vise, nu regretați ce n-ați făcut,
În zorii zilei următoare, la margini vechi de galaxii,
Veți regăsi din nou câmpia, într-un suspin necunoscut.



 ( Ungureanu - Lasati campia sa respire)

miercuri, 21 decembrie 2011

Tu unde esti, in ce gand?





Noaptea a nins peste camp cu pamant

Tu unde esti, in ce gand?


Crengile zvelte si goale in bezne

danseaza intruna...

Uite-le sanii, uite-le glezne.

Noaptea a nins peste camp cu pamant

si crengile zvelte, si goale, cu luna

luneca negre si-aiurea, intruna

danseaza intruna


Tu unde esti?

In ce gand?

frunzele negre-ti cazura

cu toatele, oarbe-n cautatura?


Ah, de-ar mai fi in adancul schilav si urat

doar o creanga cu roadele pline,

sa m-adun, sa ma-ntorc si sa vin iar la tine:

- "Na un mar!"... si atat. 
 
 
 
( Nichita Stanescu  - Cantec de iarna )

marți, 13 decembrie 2011

Se despletesc ghetari la pol



Se-asterne iarna-n parul nostru si sufletul e viscolit,
Pe langa tample cresc troiene si fulgii-n gene-au inflorit,
Se frang copacii peste umeri si ramurile plang de dor,
Iar undeva pe langa zambet, viata-mi asterne alt decor.

Aprinde-mi focul printre ganduri si lasa-ti chipul la vedere,
Imi este frig cand esti plecata si toata iarna-i o durere,
Se despletesc ghetari la pol si se retrag in larg de mare,
Si nu stiu ce sa cred iubito, cand toata iarna-i o intamplare.

Opreste vantul pentru-o clipa, si fa cumva sa ninga lin,
Sa-i strang intreaga frumusete cand ratacesc printr-un suspin,
Si striga-ma cat poti de tare, din alt trecut indepartat,
Frumoasa mea si-apoi sa ninga, sa ne topim intr-un oftat.

Noi ne iubim ca-n primavara, cand fulgii mari de papadii,
Purtati de vant cadeau pe gene sculptate-n lacrimi argintii,
Acum pe chip purtam ninsoare, purtam fuioare reci de vant
Si ne-ntrebam, asa, sa fie, cat va mai ninge pe pamant.


Ungureanu - Se despletesc ghetari la pol )

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Prin lacrimi inca viscoleste




Zapada pe strada, zapada in plete, zapada-n destin,
In alb sta-mbracata, o umbra cazuta-ntre perne,
Aproape ca-i simt respiratia calda si gestul divin,
Si ma doare tacerea, ce sub pleoape se-asterne.

Prin lacrimi inca viscoleste si ninge tot mai rar,
Mii de stelute-mi cresc pe gene cand clipesc,
E semn ca-ntreaga noastra iarna, nu vine in zadar,
Si alb imi e cuvantul si-n alb te pretuiesc.

Ti-am pus sarutul langa tampla sa nu iti fie frig,
Minunea mea cu fulgi in par si gestul destramat,
Invata-ma cum este iarna, invata-ma cum sa te strig,
Si spune-i umbrei sa ramana, in ochiul lacrimat.

Rosteste-mi numele-ntr-o noapte, cand totul e un vis,
Si nu lasa urme-n zapada cand vii de prin trecut,
Priveste sufletul ranit, ce portile si le-a deschis,
Sa poti intra cu toata iarna stransa-ntr-un sarut.


miercuri, 7 decembrie 2011

Adevar sau provocare



 Am înflorit mult prea devreme
şi adevărul meu
tupilat în spuma livezii
s-a ciocnit de un vânt
prea neştiutor să mă păstreze,
prea tânăr să mă înţeleagă.

M-a scuturat
de umeri
dorind să mi-i sărute,
mi-a strivit buzele
gustând arome dulci-amărui,
dar nu s-a gândit niciodată
că, împrăştiindu-mă în van,
mă va irosi
încetindu-mi zborul.

Eu n-am furat zăpezi,
m-am mulţumit doar
să mă strivească între degete iarna
şi să-mi şuiere la ureche
că-ntr-o zi
mă voi topi ca o stea în palma ei
şi-atunci
degeaba vei mai avea cheile din livadă,
spuma ei va fi putrezit demult...

( Ana Sofian - ..in Van )

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Rosteste-ma!




Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

(  Elena Armenescu  - Rosteste-ma )