duminică, 18 iulie 2010

Cu masca. Fara masca.



Ne tremură paşii pe frunze uscate
pe cărări neştiute de nimeni trecând...
De departe simţim cum sufletul bate
şi soarele-asfinte când mergem tăcând.

Ce mască purtăm pe faţa întoarsă
în noi şi spre noi strivind vechi hotare
şi buzele noastre vorbesc mult prea arse
cuvinte nespuse şi... mult prea ne doare

că nu strigăm lumii şi cerului-naltul
adevăruri aflate doar ca prin minune.
Şi tu eşti bătrân şi copil când bazaltul
din mine sculptezi cu mâini de genune.

Îmi mângâie fruntea privirile tale
şi simt că ai vrea să atingi neatinsul
şi sufletul meu ferecat în petale...
şi ierburi de câmp ce-mi cutremură visul...


( Lelia Mossora  - Masca )

Gandeste-te n-ar fi pacat...



Invata-mă cu ce să-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi rămas.

Invata-mă cu ce să-ncep si cum
să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a născut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pământ si sura vesnicie
să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o să murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat să moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.


( Magda Isanos - Gandeste-te, n-ar fi pacat )