miercuri, 16 decembrie 2009

Frumusete


Frumuseţea mea, cu părul despletit īn adieri,
īţi simt zbaterea sānilor rotunzi
şi căldura genunchilor sub māngāieri,
lāngă liziera salcāmilor scunzi.

Frumuseţea mea, cu şoapte strivite īntre dinţi,
te īndoi uşor , ca o trestie de foc,
iar aceste coapse- satanice şi fierbinţi-
mă īnebunesc cu senzaţii, ce mă provoc.

Frumuseţea mea, cu ochii mari şi buze tandre
īmi stārneşti īn trup, imperii de fiori,
lăsānd, subtil, primejdia să mă scalde
īn vrăjita cadenţă de splendori.

 ( George Pena - Frumusetea mea )

Priviri adanci



De ce priviri adânci ne-ai dăruit
Ce prind în viitor ani grei să-nşire,
Iubirii, pământesc vis sorocit,
Nicicând să-i credem sfânta amăgire?
De ce ne-ai dat, Destin, un simţământ
Ce, inima mereu scrutând, o neagă
Şi prins în vălmăşagu-i orice gând
Ce ne-a legat, iscoditor dezleagă ?

Dar câte mii de oameni îşi cunosc
În bezna trudei, propria fiinţă?
Plutesc încoa şi-ncolo fără rost,
Gonind fără nădejdi în suferinţă,
Şi-n chiot prind fugare bucurii
Când blânde zări mijesc neaşteptate
Noi doi doar, bieţii, într-atâtea mii,
Iubind, ni-s bucuriile furate,
Iubim şi voia nu ne-o-mpărtăşim ;
Sărmanul gând cum poate să cunoască ?
În noi vedem ce nu putem să fim,
Mereu prinşi de visarea nelumească,
Mereu privind spre tot mai proaspăt vis
Dar şovăim pe drumu-ntredeschis.

Ferice-i cel ce vis deşert nutreşte,
Ferice-i de socoate sorţii vani.
Căci clipa ce-o-ntrevezi adevereşte
Destinul: visele surpa-vor ani.
Deci spune-mi – soarta ce ne pregăteşte?
Ne leagă lanţul unui tainic rost?
Din vremi trecute parcă-n gând mijeşte
Că soră ori soţia mea ai fost.

De-a fir-a-păr îmi cunoşteai făptura
Şi freamătul simţirii prinsă-n zbor,
Clipind, îmi desluşeai căutătura
Cetită greu de ochiul muritor...
Cum molcomeai tu sângele-mi fierbinte
Şi-i cârmuiai nestăpânite vreri!
Blânzi îngeri, braţele porneau s-alinte –
Şi piepu-mi răvăşit prindea puteri;
Uşoare vrăji îl ferecau în şagă
Şi farmecele îl învăluiau.
O fericire fără seamăn dragă,
În desfătări ce mă îngenuncheau.
Cresc împletite inimi laolaltă :
Cum simţi că eşti mai bun, mai omenesc,
Când simţurile luminos tresaltă
Şi volburile sângelui pălesc.

Pluteşte pe trecut doar amintirea,
Prin semne turburi inimii şoptind;
Un adevăr adânc, străvechi cât firea
Vădit e astăzi, gândul năruind...
Însufleţirea noastră pare stinsă,
Amurg ne pare dalbul răsărit...
Noroc că soarta-n truda-i mai aprinsă
Să ne preschimbe, tot n-a izbutit!


( Johann Wolfgan Goethe - De ce priviri adanci ne-ai daruit )