duminică, 18 aprilie 2010

Cu capul in nori



Eu cred ca norii povestesc
In fiecare tara altfel,
Poate ca sunt tinuturi unde
Se vad pe ceruri epopei
La noi pe bolta trec ciopoare
Cu caini batrani si miei nostalgici
Si-aluneca-n pasunea-albastra
Pe urma lor trei ciobanei.
Sau se inalta-o manastire
Nepamanteana, ca in somn,
Surpata-n haos fara mila
De rasuflarea unui vant
Si iarasi razvratita-n ceruri
Pana cand aripi de sindrila
Cazand inspre inalt cu spaima
Suie din lacrimi un cuvant.
Cum am putea sa ne dorim
Un cer senin si-o bolta goala,
Cand norii spun povesti prin care
Suntem salvati in vesnicii?
Veniti, furtuni, deasupra noastra
Si infloreste-ne, durere,
Cat timp mai stii cu abur sacru
Pe cerul lumilor sa scrii...






( Ana Blandiana - Eu cred ca norii.. )

Din preaplin



strîngea lumina soarelui în piept
o revărsa noapte de noapte
pe cer
în chip de stele
căldura o ţinea în pumni
pentru
sufletele reci
într-o noapte şi-a deschis pieptul
prea larg
sufletul a zburat
tot mai sus
devenind
stea.

( Liviu- Ioan Muresan  - Din preaplin )

Mic dejun cu lumina



Vreau sã descopãr lumea, niciodatã
n-am crezut, cum spun poetii, cã-i frumoasã.
Însã astãzi, cu luminã pieptãnatã,
dimineata mi-a intrat în casã.

Fumegam de somn, când am simtit
pasii cuiva lângã perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.

Cu picioarele goale ea pãsea,
în oglindã rãsuna cristalul,
dimineata strãmutase balul
fetelor-lumini în casa mea.

Si privind, eu mã gândeam: e bine
sã fii tânãr când afarã-i soare.
Zi frumoasã, îti voi pune legãtoare
dupã gât si-o sã te iau cu mine.


( Magda Isanos - Dimineata )