Mare filosofie

 

Crezi că iarna asta o să doară rău?

Nu… Iernile nu dor niciodată, aşa cum nu doare nici noaptea, nici ceaţa…
Ele însele sunt dureri pe care noi doar ni le închipuim

Ce vorbeşti, domn'le? Mare filozof mai eşti!
Atunci, ia spune-mi, de ce ne vine iarna aşa…
un dor de ducă peste pustiurile îngheţate,
visând să ni să piardă urmele?
De ce ne piere glasul, când atâtea dorinţe colcăie în noi?

Pui cam multe întrebări. Nu uita că şi noi suntem nişte fulgi de zăpadă
care, deşi-s minunaţi când plutesc în aer, se topesc când ating pământul…

Ia mai lasă metaforele astea învechite!
Noi nu suntem fulgi de zăpadă, ci… o închipuire a lor!

Te-ai apucat să filozofezi şi tu acum! Mai bine, stinge luna aia
că-mi dă viaţa în ochi şi nu mai pot să cânt!

Ai dreptate, d-aia greşim noi mereu:
cântăm pe lumină şi filozofăm pe întuneric…

( George Mira - Dialog )

Saizeci de clipe de vesnicii..in verticalitate

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul  firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


 ( Rudyard Kipling - Daca )