Când mi-au crescut pe palme şi-n suflet aripi mari
Am debarcat dincolo de graniţele zilei,
Am agăţat surâsuri pe buze de quasari
Şi-am contemplat tăcerea cu vorbele pupilei.
Mă ridicam aevea prin spaţiu şi prin timp
Sorbind cu reverenţă răstoacele din stele
Lăsând din loc în loc un ager anotimp
Peste câmpii udate cu lacrimele mele.
Şi m-am oprit la poarta zăpezilor de foc
Unde stăteau de pază cometele ascete
Iradiind lumină, şi porumbei în cioc
Cu frimituri de ere, nuceturi şi secrete.
Se sprijineau pe ceruri cuvintele idei
Ce le dădusem drumul din harta întâmplării
Sunând misterios, ca nişte clopoţei
Descătuşaţi de trudă în pacea închinării.
Am înţeles bucoavna cupolelor de dor
Spre care zboară-n taină oftările iubirii
Ca un fitil de raze, ca un angelic cor
Cântând pe orga clipei halelul nemuririi.
( Nicholas Dinu - Cand mi-au crescut aripi )
