Iluzii pe un petic de cer

mai ţii minte când dorinţele se-nghesuiau sub geana zilei
secundele alergau mute îmbrăcând păreri
le aşezam de fiecare dată pe pervazul inimii
captivând tăcerile sub talpa norilor
desculţă indescifrabil păşeam peste iubirile unui anotimp
în acorduri de stele căzătoare
plimbări printre gânduri peste cuvintele înjumătăţite
te aşteptam în rânduri nescrise

ne aşezam din când în când sub salcâmul în floare
tristeţile se depănau ca nişte himere în goliciunea transfigurată mocnit
te recunosc după aburul pâinii frânte
în zile de iunie cu cireşe la urechi

mi-ai pus sufletul obol în pragul unei rugăciuni de seară
credinţa se naşte zidită pe la răscruci de vremuri
îngerul se apleacă peste umărul stâng
risipind distanţele dintre braţe

umbra infinitului se perinda peste privirea-ţi jucăuşă
între lumină şi întuneric
doar potecile vlăguite de sensuri
rămân suspendate de marginea cerului

încremenită ziua îşi caută buimacă gemenii
jucând haotic roşul tresare arzând între zodii
chipul feciorelnic al nopţii
e vremea

să ne căutăm

( Maria Prochipiuc - Iluzii pe un petic de cer )