sâmbătă, 7 ianuarie 2012

De ce nu m-as intoarce printre pomi?



De ce nu m-as intoarce printre pomi,
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,



Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.

 

( Ana Blandiana - De ce nu m-as intoarce printre pomi? )