Prea plini de iubire,
prea plini de lumină,
prea plini de-amintire
şi fără de vină…
E clipa de dor
ce creşte-n retină...
Am mâinile-ntinse
spre sânge şi vis
şi buzele-s ninse-n
culori de abis.
Te caută şoapte
ca să te dezlege.
Mai trece o noapte
fără de lege...
Vin cai să se-adape
în fântâni de genune
şi nuferi-n ape
sunt plânsul ce-apune.
Mirese de taină
se-ntorc din poveşti.
În trupul tău – haină -
mă-mbracă cereşti
doar stele curgând...
şi-n tremur sub cer
se duc rând pe rând
topind alt mister.
Se cerne mirarea
că eşti şi că sunt.
şi tremură zarea
topindu-se-n prund.
Prea plini de iubire
ne prelingem tăcut
trecând în uimirea
cuvântului mut.
( Lelia Mossora - Cuvantul mut )
