Izolat in legenda

Eu nici nu ştiu cu cine mai vorbesc,
Atunci cînd scriu aicea poezie
Şi dacă tot dezastrul pămîntesc
Într-adevăr mi se cuvine mie.

Sînt nervii mei ca nişte cai de front
Loviţi din toate părţile de focuri,
Eu însumi sînt sătul de orizont
În scurta aţipire pe alocuri.

De-atîtea drumuri cîte am parcurs
Am tălpile tigheluite-n sînge
Şi-aş vrea să dorm o iarnă ca un urs
Şi ochii mei să nu mai poată plînge.

Printre scrisori fără destinatar
Şi mie însumi parcă milă-mi este
Că nu mai are nimenea habar
Şi toţi mă izolează în poveste.

( Adrian Paunescu - Izolat in legenda )