Rataciti

Ai alergat vreodată printre rădăcini
răsucind între degete fericirea?

Inele de gheaţă printre fire de plumb
Atingând efemer măreţia...

Alfabet de tăceri urcând spre cer
odată cu suavele seve

Din când în când
doine tânguind prin trunchiuri de fier
nemurirea...

Ai fost vreodată fraged salcâm
Dăruind necuprinsului mierea?

Esenţe de visuri printre idei de oţel
Aducând mai aproape-nvierea...

Dac-ai s-alergi vreodată-ntre ploi
să aduci din stupuri doar roua
Din flori, să culegi mângâierea

Din culori,
doar sunetul vântului blând să-l alegi
Să simţi cum mai creşte sămânţa...

Să furi din parfumul petalelor nori
pentru cerul ascuns printre ploi...

Când vei putea să-i scuturi de pori
De colbul din colţuri de drumuri ca noi
Vei atinge în dar prăbuşirea

Vei ajunge doar frunza căzută în ierburi
o aripă moartă o clipă,
întoarsă cu vârf îngheţat,
cu sufletul cald surâzând retezat,
Luminii...

( Anne - Marie Bejliu - Zbor de fluture ratacit printre ploi )

Mangaieri

Cine  mângâie florile când sunt supărate?

Vântul este cel care mângâie
pe catifelaţii lor obrăjori
supăratele flori

Doar vântul,
ce adie câteodată atât de uşor,
încât aproape stârneşte
curenţi de invidie
printre umbrele colorate ale fluturilor
în zbor

Şi totuşi, chipul lui cel adevărat
nicio floare nu îl zăreşte -
niciuna nu ştie
dacă vântul e trist atunci când o mângâie,
ori dacă zâmbeşte

De aceea, florile supărate
se înveselesc … doar pe jumătate

Norocul lor este că, din când în când,
se întâmplă să le mai iasă în cale
şi câte o fetiţă ca tine,
dăruindu-le puţin parfum
din inimoara ei ... cu patru petale

( Elia David - Cine mangaie florile cand sunt suparate ? )