Mangaieri

Ca pasărea voi cânta, ca iarba voi creşte,
mă voi risipi ca ploile, ca soarele voi lumina,
asemenea pământului, roditor, voi fi,
ca un descântec mă voi subţia. Apoi mireasmă...

Tu culege doar ceea ce nu se vede:
paşii de duh – esenţe pentru alţii.
Drumul lor luminându-l. Deschide-te către
zarea de unde s-aude acest murmur.

Ca iarba voi creşte. Paşilor tăi mă aştern:
mângâie-mi spicele, soarbe-mi aroma jilavă
şi înaintea tuturor respiră-mă. Precum pasărea
voi cânta.

Tu culege numai ceea ce nu se vede.
Menirea noastră: esenţe să fim pentru suflete.
Iată marele timp în spre frunte. Deschide-te,
precum soarelui, iarba veşnică. Pasărea cântă...

(R.Carneci - Ca pasarea voi canta, ca iarba voi creste )

Oh! lucrurile cum vorbesc..

Oh! lucrurile cum vorbesc,
Şi-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prin grai aproape omenesc.

Tu le crezi moarte, şi trăiesc
Împrăştiate-n orice case.-
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Şi-n pace nu vor să te lase.

Şi câte nu-ţi mai povestesc
În pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ţi uitase
Te-mbie sau te chinuiesc.-
Oh! lucrurile cum vorbesc.

(A.Macedonsky - Rondelul lucrurilor )

Timpul fuge

Nu mă citi ! Timpul zăbavnic fuge.
Am încercat să-ncătuşez clipita,
S-opresc pe-un verb privirea ta, grăbita,
Dar zborul ei necugetat distruge.

Nu-ţi mai lăsa pe un sonet smerita
Şi limpedea răbdare care suge
Torenţi de duh ce-s gata să înjuge
Trăpaşul tău ce şi-a rănit copita.

Mai bine-aruncă hăţul şi zăbala
Şi sari în şea când zări se-mpotrivesc.
Învinge-n goana vremilor migala

De-a zăbovi la osul părintesc.
Ridică vâsla, leapădă sfiala !
Eu mai rămân. Să tac şi să privesc.

(Adrian Munteanu - Nu ma citi!Timpul zabavnic fuge )

Two pages in one..in the book of life

Pas... pas... pas...
În slova cărei pagini am rămas în drumul meu spre Marea Aventură?
Prin junglă, prin savană, prin pampas, opinci de vis sub cumpene de zgură.

..............................

Pas... pas... pas...
– Fără spaţiu, fără ceas –
pe sub garduri, pe sub porţi, ziduri albe, negre bolţi,
prin ceaţă, prin ploaie, prin beznă, nostalgie, nostalgie...
– Noaptea-i aripă la gleznă: mă adun, visez, mă-mpart...
Spre care aventură cenuşie, cu Marius, Raymondo şi Jean Bart?

( A. Bogdanovici - Spre aventura )

Muguri

O viata simpla, stravezie, cu lumina
Voioasa si senina, cic-ar fi ...
Acolo-ndragostitii, la sfarsit de zi,
Palavragesc la gard si doar cate-o albina
Le-asculta ganguritul de copii.

Iar noi traim solemn, cu gravitate,
Ne intalnim precum am savarsi un rit,
Si-oricare vorba, cand i se abate,
Ne-o curma iute vantul cel smintit.

Dar n-am schimba pentru nimic in lume
Orasul vechi, de slava si caderi,
Cu albe nopti si ape fara spume,
Gradinile cu umbra si taceri,
Si-al Muzei glas, aproape, cand il ceri.

(A.Ahmatova- Oviata simpla,stravezie,cu lumina )

Capricii

Şi vom călători odată
Pe unde n-am mai fost nicicând,
Cu umbra plopilor, ciudată,
Alunecând, alunecând...

Şi va rămâne-n urma noastră
Doar tremurarea unui gând,
Cu umbra plopilor, albastră,
Alunecând, alunecând...

De va mai fi o amintire,
Şi ea va trece, vrând, nevrând,
Cu umbra plopilor, subţire,
Alunecând, alunecând...

Dă-mi gura ta, şi mă sărută,
Şi stele vor cădea pe rând,
Cu umbra plopilor, tăcută,
Alunecând, alunecând...

Şi-ai să auzi, înfiorată,
Cum trece-al lunii foşnet blând,
Cu umbra plopilor, culcată,
Alunecând, alunecând...

(I.Horea - Umbra plopilor )

Tremurand de frumusete

Pân-a nu-nvăţa să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă şi subţire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
Lângă fiece culoare...
M-aşteptai, iubita mea,
Lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
Fără cântec şi parfumuri;
Lângă cele pământeşti
Numai tu aşa cum eşti
Fără vis, fără tristeţe,
Tremurând de frumuseţe.

( N.Tatomir - Tremurand de frumusete )

Sorbire

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

(E.Farago - Si iar mi-e sufletul la tine )