Uite, au plecat cocorii!

Pe sesul peste care seara cade
Cenusa si pustiul se intind.
Tot mai luceste-n zare apa alba
De toamna fumurie, cand, fosnind
Din aripi ridicate, se coboara
Cocorii cerului. Intregul stol
Se strange sa-si ia masul pentru noapte
Si, umbre din trecut, pe campul gol
Nostalgicul lor cant si-opreste goana.
Dar calauza veche,-ntr-un picior
Vegheaza, somnul mortii sa nu-i prinda.
Spre stele tipa ea sfasietor,
Si cardul, speriat de glasul mare,
Cu freamat lung de zbor se pierde-n neguri.
Tacerea urca. Se deschide-n zare,
Mijind a zori de zi, o apa alba.

( Ion Pillat - Cocorii )

Monolog

În combinatii logice se scrie

Viaţa – te-ai aştepta să scrii frumos,

Cu inima, cu sufletul, cu aripi de hârtie –

Dar realitatea e pe dos –



Capcane, trape, viclenii perfide,

Şi târguri de orgolii şi de sfanţi –

De la ce punem azi şi mâine-n blide

Pân’la numărătoarea de talanţi –



Vieri, sau fauni, minţi ca nişte brice,

Sau grobieni, sau paria, suită,

Sunt ca un lan fără sfârşit, de spice,

În cari te cauţi - copilul care uită –



Târziu, de vrei un sens, un rost, în toate,

Te vei găsi, tu singur, doar nebun,

Şi numai lipsa, foamea, te va scoate

Din propriul gol, pe lumea de consum –





Ai vrea să stai, dar valul te împinge,

Şi marea de nevoi este în tine,

Ca pe-un teren de fotbal, eşti o minge

De toţi, lovită, mai presus, de sine –



Şi strângi din dinţi, şi-nveţi ipocrizia,

Şi strângi din dinţi, şi-nveţi să te strecori,

Şi uiţi de tot, îţi uiţi copilăria,

Şi eşti aşa bătrân, că nu mai mori –



Şi vezi atât, încât apuci cu ghiara

Tot ce mai poţi, cu hârbul, să apuci,

Luptând pentru urmaşii tăi, ca fiara,

În cruciada târgului de cruci…

( Jianu Liviu Florian - Monolog cu ingerul meu pazitor )