pe masă au rămas câteva discuri de pâine
şi două petale de crizantemă căzute din ochiul lui shiva
dacă le-aş pune pe gramofonul bunicii
ţi-ar ademeni glasul pe geam
iar vocalele tale prelungi i-ar şterge praful lăsat de umbre
o să caut prin pod paleta veche şi culorile
ca să înmoi cu ulei pe o pânză ostiile nărăvaşe ale toamnei
ne vom ţine de mână păşind prin mireasma lor
ca nişte matadori ce le înfig curcubeul în greabăn
în cana de lemn o să pui lingurele
în vârful lor cercurile de grâu ca nişte aureole de sfinţi
vor arde la rădăcina speranţei
între noi se ridică un abur complice şi proaspăt de cafea citadină
boabele ei sunt pârjolite de arşita betonului
snopul de linguri bate darabana în ulceaua de lut din bucătărie
dincolo de fereastră oraşul îşi întinde oasele adulmecând răsăritul
în ceaşca asta tu ai putea fi clavicula umărului meu stâng
lumea este un zaţ într-o ceaşcă mai mare în care uneori tu apari
aidoma unei dâre albe care se întinde
scară invizibilă pe meterezele-i de porţelan
trasăm împreună o linie care desparte prezentul
între vara cu piept de fată mare
cu o vioară în spate ca o tolbă plină de săgeţi verzi
şi ziua aceasta ce-şi scoate floarea-soarelui la mezat
am putea să o răscumpărăm
apoi ţintuind-o în colbul lunii
să o frângem ca pe o franzelă cu patru armăsari
răstignind frumuseţea ce ar sătura gurile flamânde ale roţilor
te simt deasupra mea învârtind osiile unei constelaţii
sunt un trup incomplet fără tine draga mea!
să ne ascundem sub fân într-o căruţă ce râvneşte asfaltul citadelei!
iar petalele de crizantemă ascunse în sân
de privirile funcţionarilor grăbiţi
la întâlnirea cu prima chenzină
vor şterge suav ultimul vinil
al patefonului din memoria mansardelor
( Laurentiu Belizan - O să te muşc de umeri până îţi va da soarele )
