Nopti cu miros de mucegai

Sa nu mai plangi,ce dracu tot bocesti pe langa gard,
Est ca o tata despletita, cu ridurile-nfipte-n funte,
Ce sufla-n vreascurile unor ganduri triste ,ce nu ard,
Ci, doar ii impletesc aevea fumul alb in pletele-i carunte.

N-ai mai rostit niciun cuvant, doar lacrimezi intruna,
Nu sunt eu vinovat ca noptile au prins miros de mucegai,
Si daca tu nu vezi cum din trecut iti faci cu mana,
Intreaba-ma sa-ti spun cum arata frumosul chip care-l purtai

Ti-ai dat un vis la amanet sa-ti cumperi o minciuna,
Sperand sa-ti faci averi sentimentale pe piedestale de nisip
Iar viata ti-a marit dobanda, tot ratacindu-te intruna,
Sperand ca eu de fiecare data sa te-adun, sa te-nfirip.


Vroiam ca sa te schimbi, si m-am rugat la ceruri sa ramai,
Statornicia unui zambet pastrat in sufletul necunoscut,
Fara sa stiu ca tu esti departarea care-mi apartii
Si deznadejdea, ce-n palmele tacerii, cu noaptea a crescut.

(  Ungureanu Gheorghe - Noptile au prins miros de mucegai )

Argint: locul doi

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întâi - ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
"Ce fără cap este fata aceasta!",
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...

( Ana Blandiana - Totul simplu )

Portret

Lumina dimineţii se strecoară,
Uşor, uşor, pe geam in casa mea
Şi īmi aduce iar o zi senină,
Şi fericirea de a exista.

Nimic din ce e rău in lumea asta
Nu a putut să schimbe drumul meu
Şi nu au reuşit să-mi schimbe viaţa
Cānd capul sus mi l-am ţinut mereu.

Aveam un ţel, dar l-am schimbat cu altul
Cānd am realizat că e prea greu.
Cānd am realizat că fericirea
O pot croi aşa cum doresc eu.

Şi am aflat că-n viaţă nu e totul
Să dai şi-n schimb să nu primeşti nimic
Că poţi la fel de bine s-ocupi locul
Īn care aştepţi şi nu oferi la schimb.

Am obosit să fiu mereu modelul
Femeii ce nu ştie a greşi,
Şi scopul de-a-mi atinge-n viaţa ţelul
Mi l-am ales fără a mai iubi.

O fi greşit? Sau poate o fi bine?
Nu am aflat. Continui sa trăiesc.
Dar ştiu că-mi este tare dor de tine
Şi-n suflet simt că tot te mai iubesc.

( Nichifor Iuliana - Sunt fericita ca exist )