Dragu-mi-i..

iubitule, sunt femeia cu spatele gol
dacă renunţi la viaţă câştigi o călătorie alb-negru atenţie nu sunt balustrade poţi cădea uşor în hăul dintre coaste pielea umedă va absorbi paşii până când împotmolit vei fi devorat de siliciu

iubitule, sunt femeia nisip
la miezul nopţii alunec în tine îmi fac loc pe sub uşă strălucesc în bătăia ochiului
învelită sumar am tăvi cu smochine ramuri de cedru ulei de măsline poţi face din mine un tablou foarte scump în mine dorm o mie de iubite

iubitule, sunt femeia şeherezadă
azi la micul dejun dansez goală pe covorul persan vălul de pe coapse cade-n pustiu harpa e rudă cu moartea aceeaşi muzică lipicioasă şi rece ca un şarpe pe glezne trezeşte

iubitule, sunt femeia fântână
adânc în omoplaţii tăi o răscruce de drumuri şi-o dâră de praf într-o vară senilă
mi-am pierdut aripile la un joc de noroc părul mi l-au tăiat

iubitule, sunt femeia reflux
înşel matinal grupa sangvină mi s-a schimbat după eclipsă oamenii vor crede ca am sânge de lup dar am margini de sare

iubitule, sunt femeia lună
luminez prin sângele tău ca-ntr-o pădure un grup de haiduci prăvăliţi într-un somn adânc umblu hai-hui fără busolă fără hărţi până dimineaţa când cobor de pe umăr

( Carmen Manuela Macelaru - Iubitule, sunt femeia reflux )

Marama de borangic

E noapte pe pãmânturi si pân’ la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini…

În infinitul spatiu, de cine stie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,

Planete slefuieste în site si tipsii,
Si pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

II

O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,

Si poate cã marama si-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,

Când se aratã-n spatii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,

Si iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca si tine, cu trupul zvelt, de ram…

III

Ar trebui, frumoaso, si noi sã fim merei,
Ca marmura cioplitã cândva în Propilei,

Sã tot trãim cu sete de foc mistuitor:
Putine-au fost în urmã, prea multe-n viitor!

Îmbrãtisati în poarta acestor evi superbi,
Sã sãrutãm pe frunte întâii pui de cerbi

Adusi de sus, în nave mai iuti ca niste plumbi,
De primii si-ndrãznetii vãzduhului columbi!

Si de-oi pleca în ceasul ca inima de bun,
S-aduc de probã aur si grâu de pe Neptun,

Abia s-o coace pâinea în vatrã pân’ mã-ntorn:
Pe-atunci va fi distanta cât un ecou de corn.

( Eusebiu Camilar - Marama de borangic )

Amintirea a tot ce nu se vinde

La drumul mare ramas pe un tapsean,
Ajungem la destinul cazut de la fereastra,
Iubirea mea inalta cu aer de margean,
Se reaprinde candid in florile din glastra.

Recrut in amintire, am si uitat de lume,
Cand radacini in umbra pandeau raceala apei,
Te prind de aripi blande, cu unduiri de nume,
Si-ncerc sa redescopar, in van taisul sapei

Credeam ca viata are, atingeri din trecut,
Ca vremea umbla sadic, prin case hibernale,
Nu vreau ca timpul nostru sa spuna ce-am avut,
In linistea de umbre, legand placeri astrale.

In versuri siropoase, ingan, iubirea mea,
Si o prefac in stele cand cerul mi-o arata,
Precum in amintire, legat de dumneata,
Unealta din vechimi cu rabufniri de fata.

Trec clipele tenebre in adancimi de vise,
Nu pot sa stiu de unde uitasem ca era,
Nimic in profunzime, cu limpezimi deschise,
Credinta in durere, si viata de avea.

Parfum de imnuri sumbre, se isca-n departare,
Iubirea se arata in haine aburinde,
Te cred si astazi roua, pluteste langa soare,
Si depan amintirea, a tot ce nu se vinde.

( Gheorghe Puzdreac - La drumul mare )