duminică, 31 mai 2009

Ganduri..




Pe-al meu gand sa fiu in stare
Eu cu lanturi l-as lega,
Si de voie, de nevoie,
Poate s-ar astampara.

Caci el fara de-a mea stire
Pururea este pribeag,
Iar de-l cat vad ca la tine
A zburat iara cu drag.

Si ce simt atuncia nu stiu,
Insa eu gandului meu
De-as putea aripi i-as pune
Sa-l ajut in zborul sau.


( Veronica Micle - Pe-al meu gand..)

Amanta



Păcătuit-a omul în vremuri fericite,
Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă,
Când n-avea a se teme de zile amărâte,
Când roabă-i era lumea – şi el domnea în tihnă.

Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge
Când lumea era largă şi oamenii puţini,
Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge,
Când cerul n-avea trăsnet – şi nici pământul spini.

Şi vreţi ca astăzi omul să nu păcătuiască?
Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc,
Când el se vede-n lume menit să pătimească,
Când relele-l frământă, şi poftele-l robesc!

Şi vreţi să n-avem Caini, când e nepotrivire,
Şi ură şi cruzime în neamul omenesc,
Când neagra duşmănie şi lacoma râvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc!

Nu, nu; din nopţi pierdute în vremuri depărtate
Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi.
Şi râvna, şi ispita, şi negrele păcate
Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!

(Alexandru Vlahuta - Pacatul )

vineri, 29 mai 2009

Soare


Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

(A.Paunescu - A mea )

Micul Winnetou



10x to M.G.

De la Dunăre şi Mare,
Din Măcin la Babadag,
Trece ca o arătare,
Sânge-n flăcări, duh pribeag.

Ochii negri sub sprâncene,
De năpraznic armatol*,
Zării coapte dobrogene,
Ca doi şoimi îi dau ocol.

Vremea crâncenă şi surdă
I-a sădit în piept imbold
Să-şi ia-n braţu-i drept o durdă
Şi grenade reci la şold.

A pornit să-şi verse-n şanţuri
Caldul sânge răzvrătit,
Pentru bietu-i neam în lanţuri,
Pentru neamul său robit.

Vântul îi sărută fruntea
Aprigă de făclier;
Parcă trece greu pe puntea
Unui nou destin de fier.

Calcă-nfiorând văzduhul,
Volbură de verde cânt,
Şi-şi împărtăşeşte duhul
Treaz cu tot trecutul sfânt.

Creşte zdravăn cât un munte
Din adâncuri strămoşeşti
Şi îi scapără sub frunte
Ochii ageri, vultureşti.

Cremene din Pindul teafăr,
Aşchie de fârşirot,
Arde-n zări ca un luceafăr
Şi-n oţel turnat, e tot.

(Ionel Zeana - Balada haiducului din codrii Babadagului )

joi, 28 mai 2009

Lasa-ti lumea..







Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde, -
Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rarişte de fag.

Îi răspunde codrul verde
Fărmecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ohii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.

Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se-nţelege.

Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând pivirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!

Numai luna prin ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă-n braţe,
Dulce dragoste bălaie.

( M.Eminescu - Lasa-ti lumea ta uitata )

Intregire



N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

(I.Minulescu - In loc de prefata )

miercuri, 27 mai 2009

Insula



Nu am ştiut
Că eternitatea se poate rupe
Precum o pâine întreagă
Şi împărţită
Fiecărui suflet curat

aşteptarea ta -
un infinit ca o ecuaţie
căreia de curând
i-am aflat necunoscutele...

naufragiat
pe insula dintre cuvinte
am aşteptat
într-o cumplită ploaie de „mâine ne vedem !”
ud leoarcă
nici lacrima nu se mai recunoaşte
pe chipul căruia i-ai smuls cu dinţii
zâmbetul

mi-l poţi înapoia, aşa, sfâşiat
dacă între timp NU TE-AI HRĂNIT CU EL...

( Ion Mihaila - Naufragiat pe insula de cuvinte )

Trei



Chiar si iubirea poate sa ucida,
Cand se supune pretului de cost
Si dovedeste astfel sa fi fost
Prea dreapta, prea egala, prea lucida.

Mai norocos ramane drumul prost
Decat o cale dreapta si rigida,
Cand e constransa viata sa decida
Intre minuni si pamantescul rost.

Sa tremuri fara somn si-n asteptare,
Cand peste vis perdelele se trag
Si disperarea bantuie mai tare,

Fara sa stii nimic despre cel drag,
Dar sa cunosti cereasca desfatare,
Cand umbra sa da buzna peste prag.

( George Tarnea - Chiar si iubirea poate sa ucida )

Dor fugar





Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.

Îmi pasă!

(A.Paunescu - Imi pasa )

Cand vii..



Qu’ai-je vu

quand j’ai ouvert les yeux ?

Dis

Ô mémoire

dis ce que j’ai vu

dis-le moi encore !



« Tu as vu le sud

et allongée sur lui

la montagne

comme une poignée de mains

qui scelle deux terres



Un pont de roches bleues

jeté

entre deux mers



Au-dessus

le ciel azur d’Espagne

et au-devant

les collines viridantes de France »



Qu’ai-je entendu

alors ?

Dis-moi

Ô mémoire

dis-moi ce que j’ai entendu



« Tu as entendu le vent

qui connaît

dans toutes les langues

les histoires

des guerres, des famines

des exils

des déchirures, des amours

et des noces



Le vent

qui porte aussi

la voix des bergers

le chant des montagnards

des moineaux et des cochevis



Le vent

qui joue

de la guitare dans les averses

chargées parfois

du sable d’une arène

où galopent des toros célestes

aux cornes chargées

de terreur et de gloire »



Alors

Ô mémoire

qu’ai-je respiré

qu’ai-je senti ?

Dis

dis-le moi encore !



« Tu as respiré

les parfums de la distance

charriés par ce vent tiède

comme le ventre d’une amante



Tu l’as senti effleurer ta peau

caresse, mains invisibles

d’un amour en promesses »





Ainsi je vais au sud

J’épouse la distance

Pour trouver cet amour en promesses



Errance éternelle errance

ne connaît ni maison

ni repos

hors du poème



J’embrasse

les chemins du chant

qui délie

l’entrave des frontières



Et

dans mon chant

brille

une poignée de mains

entre une terre et l’autre

un pont

entre une mer et l’autre.


( Olivier Deck - Le chant des deux terres et des deux mers )

marți, 26 mai 2009

De mana..



Multumeste-te sa-mi scrii
Cateva cuvinte calde,
Cand va fi sa mi se scalde
Umbra vietii-n aporii.

Eu voi sta,oricum,atent,
Sprijinindu-ma de-o raza,
La-ntelesul viu de fraza
Si la frigul tau latent.

Daca tot mi-e dat sa mor
Inainte-ti cu o vreme,
Voi ajunge,nu te teme,
Sa-mi transform plecarea-n nor.

Si-or sa cada mai apoi,
Dinspre mine catre tine,
Vesti de dragoste,stii bine,
Risipite-n niste ploi.

( G.Tarnea- Balada vestilor de ploi )

Resemnare



Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.

Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,
De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.

Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

( A. Mickiewicz - Resemnare )

Punctul comun



Trec separat prin noi aceleasi zile
Trec separat prin noi aceleasi stari,
Tacerea ta imi staruie-n pupile
Plecarea mea iti plange-n asteptari.

Nici unul nici altul nu se-ndura
Sa puna capat chinului din el
Desi sarutul ne-a-nghetat pe gura
si frica de-mpacare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleasi clipe
Trec separat prin noi aceleasi legi
Iubirea noastra-i plina de risipe-
Ramane sa-nteleg si sa-ntelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o data
Si iata-ne constransi la convorbiri
Purtate intr-o ura mai ciudata
Pe seama separatelor iubiri.

( G.Tarnea - Punctul comun )

luni, 25 mai 2009

Bolnav de dor



El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

( N.Stanescu - Necuvintele )

Cochetarie



I-am dat drumul de la moarte
Şi, mă rog, priviţi la el –
Fluture-uşurel la fizic,
La moral mai uşurel!

Stă… Nu pleacă… Cum să plece?
S-a zbătut, e şifonat:
Cum să ias-un june-n lume
Negătit, nepieptănat?

Uite-l cum se dichiseşte,
Cu ce grije se pudrează,
Fulgii tineri din bărbie,
Fir cu fi cum şi-i frizează!

Stă să-şi facă toaleta
Coconaşu ! –n loc să zboare…
Ce ţi-e cu cochetăria
La fiinţele uşoare!

(I.L.Caragiale - Cochetarie )

Beat-itudine



Lumina bate-n auriu
Si-i o racoare domolita.
Cu ani si ani vii mai tarziu,
Dar si asa sunt multumita.

Vreau mai aproape sa te-asezi,
Ca sa-ti arat ceva doar tie :
Acest caiet albastru, vezi ?
Sunt versuri din copilarie.

Ma iarta c-am fost trista des.
Ca bucurii avui putine,
Dar cer iertare, mai ales,
Ca prea multi i-am luat drept tine ...

( A.Ahmatova - Lumina bate-n auriu )

Sfiala



Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.

( M. Eminescu - Iubind in taina )

Sus..la mine



Cine sunt? Pe baricade flutur steagul răzvrătirii –
În vârtej ridic noroade pentru ceasul izbăvirii.
Cade ‘lutul’ de pe mine şi, văpaie de credinţă,
Mă avânt spre noi destine de calvar sau biruinţă.

Cine sunt? În nopţi de veghe, caut să dezleg misterul:
Sboară gândul mii de leghe, ocolind pământul, cerul...
Gânduri, vise, frământare, în zadar mă-ntreb mereu
Căci răspunsul la-ntrebare-l ştie unul Dumnezeu.

Simt în orice strop de sânge altă viaţă şi chemare.
Sufletul sărman se frânge zbuciumat fără-ncetare.
Toţi strămoşii sunt în mine: mii de vieţi înverigate
În acelaşi lanţ ce ţine suflete încătuşate.

Cine sunt? În lumi de stele rătăcesc mereu pribeag
Şi în visurile mele caut un prieten drag...

( A.Bogdanovici - Ratacind prin stele..visuri )

duminică, 24 mai 2009

Escape



Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –
prea rar se împlineşte un vis de sărbători ...
Dar adune-o pereche de aripi fiecărui,
ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.

Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,
un foşnet lung de stoluri spre zare săgetînd,
semn că se-nalţă liberi, ca vulturii-n lumină,
copiii şi stăpînii întregului pămînt.

Imensele penaje călite de furtună,
sa năruie zăgazuri şi să despice drum
prin veşnica pustie dintre pămînt şi lună,
şi să se-ntample-această minune, ca şi cum

te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...
În staţia din Cosmos, la strung sau la birou,
să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,
chemările de aripi, cu infinit ecou.

( Dan Desliu- Aripi )

Promisiune




Eu nu te vad, decit cind sint departe
Caci altfel te confund mereu cu mine
Te pierd din ochi, cind te privesc de-aproape,
Dar cind esti peste zari, visez cu tine.

Nu te doresc, cind tu imi esti de toate
Dar sint flamind, cind singur sint cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decit pe chipu-ti ce-l visez in nopti.

Sint mindru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cind hoti si-nselatori imi dau ocol..

Eu sint bogat, cit nu stiu pretui
Si saracesc cind nu mai stiu iubi.

( Daniel Branzai - Sotiei mele )

Noi tot aici



Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor şi-l suie,
se cern zăpezi a nu ştiu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei şi lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat şi ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Căţui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriţi trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Ţiţeiul nostru spumegă în sonde,
scot munţii saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărăţii cât şapte ţări într-una
se clatină, pândite de cenuşe,
stăpâni ai lumii au muşcat ţărâna,
noi tot aici, noi tot între cătuşe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărţi aduce,
istorii noi aşterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuţi pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuţi din ghinde şi blesteme –
Noi tot aici, noi tot în aşteptare,
Să prindă visul trup – şi să ne cheme.

( Andrei Ciurunga - Noi tot aici )

Respira-ma !



Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, piezis-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades si-ades un leac.

Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o soaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu si da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

Dragă-mi este dragostea
care face stea si stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.

Sângele îsi stie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-năltimile si-abisul
si cu ce mai are-n ea.

Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o tin,
căci frumsetea ei dispare
în frumsetile-i ce vin.

Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
si-un păcat pe care-l arde
pe la miezul noptii luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naste.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paste.

Dragostea ne-o tină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

( Lucian Blaga - Catrenele dragostei )

sâmbătă, 23 mai 2009

Impreuna




Sulfetul tău funcţionează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

( Marin Sorescu - Poveste )

vineri, 22 mai 2009

Declaratie de dragoste



Nu vreau să ştii că te iubesc ;
Voi suferi tăcut, discret –
Cochetele dispreţuiesc
Pe-un franc poet !

Da-n veci închipuirea ta
Din sufletul meu n-o să moară,
Şi niminui n-oi arăta
A mea comoară!

Căci te iubesc, deşi nu-ţi spun:
Nu! n-ai s-o afli niciodată ...
Şi arz de dorul tău nebun,
Mult adorată.

Dar tac, nu-ţi spun că te iubesc :
Ştiu bine că pe-un franc poet
Cochetele-l dispreţuiesc ...
Tac – sunt discret !


(I.L.Caragiale - Discretie )

Din pragul unui vis



Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări,
O lume mai artistă pierdută-n depărtări;
O lume grăitoare în cântul lin de vers,
Trecutul ce din cartea destinului s-a şters.

Visează-te o doamnă din timpul feudal,
Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal.

Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând,
Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând,
Iar versurile, flăcări în noaptea de opal,
Ţi-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal,
Ţi-au spus de nopţi pierdute în ocna unui gând,
De inima ce moare în pieptu-mi palpitând.
Tu mijlocul îţi mlădii, spre pajişte priveşti,
Şi ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubeşti,
Dar gestul tău e aspru şi-atât de hotărât:
« Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât.
Cântarea voastră-mi place şi ochii voştri iar;
Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar.
Ce dar vreţi de la mine? »
« Vreau buzele petale,
Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale
Să-şi verse tot balsamul!... »

« Viteze cavaler,
Voiesc pentru-a mea gură, sub zeaua ta de fier
Să lupţi, să-nvingi cu spada şi lancea-n câmp închis;
Viteazului de mâine eu gura i-am promis. »

« O fundă laşi să cadă şi-o iau ca pe un semn,
Ca mâine, a mea doamnă, voi fi de tine demn.

Pe scara de mătase mă urc în turn... cu dor,
Îţi caut în privire... pe gura ta, cu sete
Apăs uscata gură de tine să se-mbete. »

Dar visul altor vremuri păleşte şi s-a stins!
Urâtul vremii de-astăzi deasupra mi s-a-ntins.
Tu plângi o fericire apusă... eu privesc
La gura ta suavă, dorind-o, şi pălesc.

( Mircea Demetriade - Din pragul unui vis )

Vanishing colour



Cum sa ne gasim
in lumi ondulate,
in sinus si cosinus,
in matematici abstracte?
Copacii vad cerul verde
si norii il stiu negru--
pamantiu.
Si cum sa ne gasim?
Din diacritice venim--
un punct si o virgula
la capat de gand.
...
Si am firul de par
mult prea drept
sa iti aud
culoarea.

( Iulia Mihai - Ondulata )

Rewind



Sterge-ti lacrima din gene, lasa-ti ochii tai senini
Si nici urma sa nu fie c-ai fi plans sau ca suspini.
Zambetul de ironie pe-a ta fata sa se vada,
Pret sa nu pui pe nimica ea si lumea sa te creada.

Nu cata prin duiosie, nimicindu-te pe tine,
Sa`mblanzesti oameni si soarta si s-ajungi la vre un bine ;
Geniul ce domneste-n lume este geniul cel rau
Si decat sa fii victima mai bine sa fii calau!

(V. Micle - Sterge-ti lacrima )

joi, 21 mai 2009

Lauri



Valea-i potop de viață
Și cerul de lumini,
Vântu-i un zbor de fluturi
Ce bate prin grădini.

Izvoarele se-aruncă
Frângând în val sclipiri,
Din crâng se-nalță-n ceruri
Un cor de ciripiri.

Doar codru-n părăsire
De mult rămas-a mut:
Din el un brad și-o plută
În lume s-au pierdut;

Bradul, catart pe valuri,
Și pluta verde-o barcă –
S-au dus, s-au dus departe,
Să nu se mai întoarcă.

( A.Calugaru - Poveste )

Clipa



Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Fumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De-aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câne pe poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu sameni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaeruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi – Omorul e-un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Fumuseţe, monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre un infinit de-a pururi drag şi misterios?

( C. Baudelaire - Imn frumusetii )

miercuri, 20 mai 2009

Inima



Când am fost ura am fost mare,
Dar, astazi, cu desavarsire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

( A.Macedonsky - Rondelul meu )

Noian de neguri



Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

(M.Eminescu - Din valurile vremii )

Zidul dintre noi




Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

( Nichita Stănescu - Cântec de dor )

Viata ca o parere



Spre tarmul ce se pierde in noapte si in ceata
Curand o sa ating-al vietii-mi vas fragil.
Si ma intreb pe mine aici, in asta viata,
De cand traiesc in doruri, la ce am fost util ?

Si sunt mai mult in lume ca umbra trecatoare
Ce-o lacrima arunca in cursu-i d-un minut,
Ce nici nu invaleste, nici da acestui soare
Mai multa stralucire, nici farmec mai placut ?

Ma-ntreb ce este oare a noastra misiune,
Noi, care-aici in viata n-avem decat o zi ?
Noi, ale caror fapte, tarana, fala, nume
Se spulbera in vanturi -nainte d-a luci ?

Cararea mea in lume se sterge de sub soare :
Amara calomnie paleste-al sau color.
Tot omul lasa-n urma-i ce lasa-o dulce floare :
Prefumul d-o secunda pe vantul trecator.

A unei soarte astfel, vai! pretuia durerea
Ce inimele nostre adapa cu venin
Necazul unei mume, ce si-a zdrobit placerea
Veghind cum se formeaza al ei prunc pentru chin ?

Acest argil molatec ce vantu-o sa rapeasca,
Ori merita onoarea sa poarte-n al sau san
O flacara de spirit, rasfrangere cereasca,
Ce ca un rob asculta de lut ast crud stapan ?

Asa ma-ntreb si Domnul raspunde bland dorintii :
" Tot ce traieste-n lume are cuvant profund.
O floare sa profume in capistea fiintii,
O raza sa-aureasca abimul fara fund !

O lacrima s-aline un suflet in durere.
Si roua sa fragide arsitele de zi,
Si tu s-aduni p-o frunte sarutul de placere.
O, muritor ! iubeste, ca maine vei pieri ! "

(D.Bolintineanu - Scopul omului )

Flori



Nu am nici pietre, nici metale
Pentru suavele tale
Diafane frumuseti
Adunate din sute de firimituri de vieti.
Din floare, din roua, din pasare
Ca niste margele de mei, de porumb si de mazare
Cu acul si firul
Gandul meu ca trandafirul
S-a intristat
Am uitat
Sa culeg si sa opresc
O strachina din argintul ceresc
Mi-l asternuse luna pe masa cu scule ...
Si puteam sa fac guivaere destule

Trezeste-te, haide, din somn si din puf
Gadilata-n ochide un zuluf
In care bate soarele.

( T.Arghezi - Nu am... )

marți, 19 mai 2009

Traffic



Fabrica de iluzii scoate noi produse pe piaţă!
Lumea se inghesuie la rând cam de azi dimineaţa!
La fiecare început de luna se-adună
Să cumpere ce-a mai rămas de-osăptămâna.
Printre insetaţi mă număr şi eu,
Aştept cu un coş mare să-l umplu din greu;
Apoi in fiecare zi il voi căra la mine
Împărţind pe la uşi iluzii ce fac bine.
Produsele sunt făcute in serie mică
De aceea toţi vor măcar o părticică....
Eu insă am păstrat iluzia fără hotare
Să ne hrănească pe-amândoi in călătoria cea mare.
Putem considera că prânzul e gata facut.
Ne aşteptăm unul pe altul cu-n nou început.
Acum tot ce ne-a rămas e să ne rugăm
Să avem si-n alţi ani, de unde iluzii să cumpărăm.


( Otilia Rosu - Fabrica de iluzii )

Maini reci



Sunt camere de-acelea ce sunt pline
De noi, şi-n care sufletele noastre
Se-mprăştie tăcute şi senine
Şi se deschid ca florile prin glastre
În mijlocul tăcerii lor depline.

În draperia mobilelor grele
De pulberea nostalgicelor vise,
Şi-n galbenul masivelor perdele
De-a pururea uşor întredeschise,
Ne risipim ca nişte vechi dantele.

De-aici, al nostru suflet, când se-adună
Se furişează pentru-ntâia oară
Prin draperii, discret, şi se-mpreună
În leneşele nopţi de primăvară
Cu strălucirea razelor de lună.

Apoi nimic; puţină poezie,
Închisă-n ritmuri de epitalame,
Se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie
Şi caută ca, pe minore game,
Să prăfuiască tot ce-a fost să fie.

Vieaţa pregetă de-a mai străbate
Cu frământările-i necontenite
Cavourile-acestea-anticipate,
În care ne-nvăţăm pe nesimţite
Cu-a morţii veşnică banalitate.

( N.Davidescu - Umbra camerelor)

Privind printre zabrelele de visuri



Mă uit printre zăbrelele de visuri
la viaţă,
aşa cum un copil se uită printre gratii
în soarele de dimineaţă
la cuşca unei paseri.

Şi când trudit mi-acopăr ochii
privesc atunci adânc în mine
şi înţeleg menirea soartei :
cu suflet strâns în colivii de trup,
cu trupuri strânse-n colivia vieţii,
ne irosim privirile cerşind
o zare fără zid şi gratii ...

( Mihail Steriade - Privind printre zabrelele de visuri )

luni, 18 mai 2009

Lasa-mi-te !



Lasa-te usor, iubite,
Pe geana unui nor,
Lasa-te condus
Cu privirea tot mai sus
Lasa-te pierdut,
Fara haine, fara scut
Lasa-mi-te mie tot...tot...tot...
Lasa-te uitat,
Nimeni n-ar sti c-ai plecat
Lasa-te spalat?:
De durere si pacat
Lasa-te iubit,
De-un sarut ademenit
Lasa-mi-te mie tot...

( Iris - Lasa-mi-te )

Scut



Iubirea ma apara,
de aceea port
fruntea sus, in exil printre oameni.
Cand ziua decade si cand, spre apus,
Cumpana linistita se-nclina,
o, atuncea, de sus,
primesc o tristete senina.

Ochii mei in extaz ratacesc
spre adancul fantanii unde stelele scapara.
O, de al stelelor dor ma topesc
si m-as duce la ele,
dar Iubirea ma apara.


Cu graiuri nebune ma cheama,
in lunci, cantatoare Undine.
Si cand sa le ajung, Piaza Rea
ma trage la dansa : la mine, la mine !
Dar ma insoteste acel Cineva,
Iubirea, pururi cu mine.

( E.Botta - Scut )

Din umbra



Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

( N. Stanescu - La-nceputul serilor )

In care lume?



Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...

Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drept deasupra noastră când ne oprim şi noi!

O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

( E.Camilar - Luntrea aurie )

Dorinta



Ca astazi nu mai sunt stapana
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strangere de mana
indeajuns ti-am spus-o eu.

Si ca o slaba jucarie
Sunt astazi inaintea ta,
privirea mea ti-ar spunea-o tie
in ochii mei de vei cata.

Si c-a mea singura dorinta
E roaba ca sa-ti fiu in veci,
ti-o spune `ntreaga mea fiinta
cand tu pe langa mine treci.

Insa tu treci cum trece-o raza
Din soare, pe un biet pribeag, -
Ce-i pasa ei ca-l lumineaza ...
Ce-ti pasa tie ca-mi esti drag!

( V.Micle - Ca astazi..)

Monstrul


Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină -
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.

Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, -
Sunt solitarul pustiilor pieţe...

( G.Bacovia - Palind )

Surfaces



Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.
Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.
Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.
Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

(L.Blaga- Oglinda din adancuri )