| Ascunde-mă în miezul crud al zilei, în focul pâlpâind pe vatra indecentă Ascunde-mă, să nu cad pradă milei De-a fi hrănită de iubirea ta latentă. Ascunde-mă în sarcofag de visuri Şi poleieşte cu sărut curat uitarea, Să ardă în lumină vechile înscrisuri Cenuşa lor să o cunoască marea. Ascunde-mă în gura ierbii crude Ce soarbe cu nesaţ un strop de rouă, Nu te uita la chipul vremii hâde Iubirea-i pandantiv de lună nouă. Ascunde-mă în braţele de arbori Să îmi găsesc odihna mângâierii Şi nori de-argint să-mi fie martori Când răsucesc pe gene firele tăcerii. |
( Ana Sofian - Ascunde-ma! )
