Când roua cade peste noi
Și lacrimi se ascund în slove,
Lumini se nasc și mor în nove,
Iar îngerii sunt reci și goi.
Când noaptea muşcă dintr-o stea
Și umbrele se plimbă triste,
Plătesc atâtea acatiste,
Dar nu mai vrei să fii a mea.
Când noaptea picură povești
Și albatroșii dorm pe ape,
Privești ascunsă pe sub pleoape
Să nu te văd și mă lovești.
Când toamnă eram amândoi
Și sărutam tăceri pe frunte,
Atunci mai exista o punte
Să vină îngerii spre noi.
Când viața noastră e un joc
Și rătăcim printre dileme,
Vânați de crude anateme,
Pășim ușor peste noroc.
Când alergam de mână, doi,
Nu eram îngeri triști și goi.
( Ioan Grigoras - Ingeri goi )
