Mireasa

Din bolta însorită – curgeau...
– petale –
Cu zbor gingaş de flutur...
Pe necuprinsa zare.

Pe-albastrul de azur,
Nori în sărbătoare –
Şi-au pus cămaşă argintată!
Luminos veşmânt –
Pentru nunta noastră!

Cum! N-aţi aflat? E nuntă...
Din cele preafrumoase,
Zămislite pe pământ –
Eu singură am fost aleasă...
Soarelui – să-i fiu mireasă.

Pământu’ntreg părea – altar –
Din petale argintii – suav covor...
Şi... ca-n vraja unui vis...
Mătasea-i fină – vibra a cântec –
Sub pasul meu... uşor.

M-am rătăcit în ochii mari
de foc –
Cand „soarele“ – cu braţu-i...
Şi inima aprinsă –
M-a prins... chiar de mijloc!

Faceţi loc! Faceţi loc!
Pasari cantatoare!
Şi voi păduri... munţi şi
izvoare.
Înveşmântată-n culorile luminii –
Păream... un rug în flăcări...
În raza lui de foc!
Pe-altarul sfânt al vieţii –
Iubire şi credinţă ne-am jurat.
EU – preafrumoasă fată,
EL – „soare“ în suflet strecurat –
Şi sub privirile senine
a celor adunaţi...
Roşind uşor – ne-am sarutat!

( Valery Becart - Mireasa )

Singuri

Ci, de-am fi singuri amândoi
Si nime sa ne asculte,
Uitându-ma în ochii tai,
Ti-as spune asa de multe...

Ar trece vremea si n'am sti
Ce e aceia vreme
Si n'ar fi nimene din vis
În lume sa ne cheme.

Am fi departe tare dusi,
Straini de lumea'ntreaga:
Pe vesnicie ti-as fi drag,
Tu vesnic mi-ai fi draga;

Cu sarutari am sterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Si cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu sa-l curme?

Ti-as spune vorbe dulci încet:
Ca sa le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tau de mine.

Si-atuncea de ne-om saruta,
A cui sa fie vina?
Nici tu, ca nu ma auziai,
Nici eu n'oiu fi pricina.

( Nicolae Iorga - Ci de-am fi singuri )