Ocheade

Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?…

( Ana Blandiana  - Candva arborii aveau ochi )

Printre crengi..uitare

Vin’ linga mine, suflet veninos,

Molatec monstru, fiara adorata!

Vreau sa-mi înfasur mîna-nfiorata

În coama parului tau greu si gros;

În rochia ta cu falduri parfumate

Vreau capu-ndurerat sa mi-l scufund,

Si ca pe-un stins buchet sa sorb profund

Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu!

În somn îti voi asterne fara teama

Pe trupul tau cu straluciri de-arama,

Un nesfîrsit sarut prelung si greu.

În patul tau, abis de desfatare,

Se stinge orice gînd chinuitor

Si gura ta e-un nesecat izvor

De sarutari si apriga uitare...

Robit acestui crud si drag destin,

Voi asculta poruncile-i perfide

Si muncenic blajin care-si deschide

El însusi ranile, de rîvna plin,

Voi suge-otrava binecuvîntata,

Adormitoare-a vechilor torturi,

Din vîrfu-acestor sîni rotunzi si duri

În care n-a fost suflet niciodata.

( Charles Beaudelaire - Uitarea )