joi, 17 decembrie 2009

Ocheade


Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?…

( Ana Blandiana  - Candva arborii aveau ochi )

Printre crengi..uitare


Vin’ linga mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiara adorata!
Vreau sa-mi înfasur mîna-nfiorata
În coama parului tau greu si gros;


În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat sa mi-l scufund,
Si ca pe-un stins buchet sa sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.


Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu!
În somn îti voi asterne fara teama
Pe trupul tau cu straluciri de-arama,
Un nesfîrsit sarut prelung si greu.


În patul tau, abis de desfatare,
Se stinge orice gînd chinuitor
Si gura ta e-un nesecat izvor
De sarutari si apriga uitare...


Robit acestui crud si drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Si muncenic blajin care-si deschide
El însusi ranile, de rîvna plin,


Voi suge-otrava binecuvîntata,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vîrfu-acestor sîni rotunzi si duri
În care n-a fost suflet niciodata.

( Charles Beaudelaire - Uitarea )