Matasea de mare
Una dintre ele formuleaza ipoteza ca Lana de Aur a fost o fibra textila, desi nu era chiar lana, ci asa-numita matase de mare. „Producatorul“ acesteia e o scoica bivalva de dimensiuni impresionante, numita Pinna nobilis. Rara astazi (din pricina supracolectarii si a disparitiei „campiilor“ submarine de iarba de mare care constituiau habitatul ei), scoica era totusi frecventa in Marea Mediterana pana in urma cu vreun secol. Traia la adancimi de cateva zeci de metri, de unde era pescuita cu ajutorul unor clesti foarte lungi.
Matasea de mare este byssus-ul molustei Pinna nobilis, acea materie fibroasa (produsa de o glanda specializata – glanda byssogena) cu care scoica se fixeaza de substratul sau. La Pinna nobilis, byssus-ul este alcatuit din filamente matasoase care, decolorate cu ajutorul sucului de lamaie, capata o nuanta brun-aurie stralucitoare, avand cu adevarat infatisarea unui caier cu fire de aur. Prelucrarea acestor fire, care puteau fi toarse si apoi tesute, impletite sau folosite la broderii, reprezenta o traditie in multe sate de pe coastele Marii Mediterane. Cand insa Pinna a devenit din ce in ce mai rara, in majoritatea acestor sate mestesugul s-a pierdut.
Pana la inceputul secolului XX, in cateva asezari de pe tarmurile Italiei, femeile inca mai torceau si teseau firele brun-aurii, facand manusi si esarfe nespus de fine, de usoare si de calduroase, ce pareau confectionate din aur curat. Azi, numai o singura tesatoare, Chiara Vigo, din insula Sardinia, mai practica aceasta veche indeletnicire, vestigiu al unor vremuri disparute.
Matasea de mare a fost dintotdeauna un material scump, din cauza dificultatilor pe care le presupunea colectarea scoicilor si datorita cantitatii mici de byssus extrasa din ele. Era o tesatura de lux, extrem de costisitoare. Sa fi fost Lana de Aur o gramada mare-mare de byssus auriu de Pinna nobilis, materie prima pentru niste tesaturi de o valoare uriasa? Expeditionarii care ar fi izbutit sa aduca acasa o astfel de captura s-ar fi imbogatit. Pare o explicatie plauzibila; totusi, exista destui oameni de stiinta care o resping, printre acestia insasi Elizabeth Barber, o renumita specialista in in istoria textilelor.
Adevarul lui Strabon
Dar sa nu disperam, iata si o a doua explicatie pozitivista: Lana de Aur a fost chiar o blana de oaie, una folosita pentru colectarea aurului. Este o metoda straveche, poate cea mai veche, de a aduna maruntele particule de metal pretios nativ din apele unor rauri aurifere. Blana de oaie, uneori intinsa pe un cadru de lemn, era asezata in rau; nisipul aurifer se depunea pe ea si, cu timpul, lana se incarca de aur. Blana era apoi uscata si scuturata sau pieptanata cu grija, dupa care „concentratul“ de aur si nisip era spalat, pentru separarea metalului pretios. Metoda era inca practicata in Georgia anilor 1940.
Culmea, aceasta ipoteza nu-i deloc noua, ci dimpotriva: invatatul antic grec Strabon (60 i.Hr. – 24 d.Hr.) vorbeste in Geografia sa despre tinutul Colchidei, „unde aurul muntilor este carat de rauri“, precizand ca acolo se afla originea mitului Lanii de Aur! Si, iata, descoperiri recente intaresc si spusele lui Strabon, si legendele despre bogatia Colchidei. Dupa decenii de sapaturi arheologice, s-a adunat un imens tezaur de obiecte din aur descoperite in Georgia, pe cursul superior al raului Riomi (anticul Phase sau Phasis, pomenit de Strabon), acolo unde se inalta in Antichitate cetatea Vani, pe malul de est al Marii Negre (vezi caseta Aurul Georgiei).
Probabil ca, atunci cand au aflat de tezaur, multi istorici au trait sentimentul extraordinar pe care ti-l da ocazia de a asista la deznodamantul unei situatii incalcite, care dura de prea multa vreme. O enigma care intrigase timp de secole lumea stiintifica era, in sfarsit, dezlegata: legenda argonautilor porniti in cautarea Lanii de Aur avea un fundament istoric, o baza reala, pe care se cladise, timp de milenii, fascinanta poveste. Da, Strabon avusese dreptate!
Dintre teoriile de pana acum, aceasta este cea mai satisfacatoare pentru persoanele dornice de explicatii in spiritul pozitivismului, desi e poate dezamagitoare pentru cei ce prefera lamuririle metaforice si versiunea unei cautari spirituale. Dar, de fapt, cine poate sti cu adevarat daca Lana de Aur a fost un lucru real sau doar o metafora? S-a scurs atata timp de la nasterea acestei legende si s-au perindat atat de multe generatii care au tot istorisit-o, modificand-o pe alocuri, imbogatindu-i detaliile, interpretandu-i sensurile, incat acestea s-au amestecat si s-au contopit intr-o poveste in care fabulosul si realul sunt greu de despartit. Fiecare are, prin urmare, libertatea de a-si explica in felul sau legenda, de a alege varianta preferata: o tehnologie antica de exploatare a aurului sau cautarea aventuroasa a unui ideal?
La inceput a fost Colchida
Intr-un inteles mai larg, Lana de Aur putea reprezenta foarte bine si resursele sau tehnologia avansata din Georgia, iar in sens si mai larg, bogatiile venite din Rasarit, sursa unor marfuri scumpe ce faceau obiectul unui negot intens, preocupare dintotdeauna a grecilor, mari navigatori si comercianti. Bogatiile Orientului reprezentau inca de atunci o tentatie, un miraj si un mit, dar exista si realitate in aceasta abundenta legendara: tarile Orientului au fost, in Preistorie si chiar in Antichitate, mult mai avansate din punct de vedere tehnologic decat tarile Europei acelor vremuri. Metodele de prelucrare a textilelor, a metalelor si a pietrelor pretioase, tehnologiile agricole erau superioare activitatilor similare din Grecia si din vestul continentului nostru. Nici o mirare ca europenii ravneau la aceste bogatii materiale si spirituale ale Rasaritului.
Aurul Georgiei
Sapaturile in regiunea cetatii Vani au fost conduse, timp de peste 30 de ani, de Otar Lordkipanidze (1930-2002), specialist la Institutul de Arheologie al Academiei Georgiene de Stiinte. Diademe, bratari, cercei, coliere, statuete si potire au fost scoase la lumina in cursul sapaturilor – zeci de kilograme de aur, lucrat cu o maiestrie de necrezut, ca in cazul colierului impodobit cu 31 de testoase minuscule, ale caror carapace sunt acoperite cu un model lucrat din mici sfere de aur. Colierul a fost gasit in mormantul unei femei de rang inalt, ce fusese ingropata alaturi de aproape 3.000 de artefacte din aur. Specialistii care au studiat tezaurul au afirmat ca minunatele obiecte nu erau importate, ci produe chiar acolo. Aurul Georgiei, in cele din urma regasit, a starnit uimire in lumea stiintifica si in randul simplilor privitori care au avut privilegiul de a-l vedea.
Cu herchiul si saitrocul
Si in Romania s-a practicat metoda adunarii aurului din ape cu ajutorul „lanii de aur“. Artefacte provenite din zona Muntilor Apuseni (dar si povestile de prin partea locului) au pastrat marturii asupra acestei tehnici ancestrale, intemeiate pe folosirea herchiului, cum se numea instrumentul colector: un plan inclinat pe care era intinsa o tesatura aspra de lana, intre firele careia se prindeau particulele de aur din apa. E vorba fie despre apa unor rauri aurifere, ca Ariesul (al carui nume vine tocmai de la aureus, insemnand, in limba latina, „aurit“ sau „de aur“), fie despre apa unor canale inadins sapate de oamenii locului astfel incat aceasta sa treaca peste zone bogate in minereu de aur, ducand cu ea metalul pretios. Tesatura cu pricina era apoi scuturata deasupra unui vas cu apa, aurul fiind separat ulterior de nisip prin decantare, cu ajutorul unei unelte numite saitroc.
( Sursa: www.descopera.ro/cultura/...mitul...aur/p2 )
