Uimit eu mintea mi-o ascot
si-n intelesuri mari
zvacnirea i-o destram.
O, inima:nebuna, cand se zbate-n joc salbatic,
atunci,
atunci imi spune ca din lutul ei
a fost facut pe vremuri vasul
in care Prometeu a coborat din cer
aprinsul jar ce 1-a furat din vatra zeilor,
in timp ce zorile se ridicau peste Olimp
si-si ascundeau in poala stelele
ca un zgarcit comoara sa de aur.
O, inima: cand para ea si-o nabuseste
c-un giulgiu de liruste,
atunci imi canta
ca lutul ei a fost odata un potir de lotus,
in care a cazut o lacrima curata ca lumina
din ochii celui dintai sfant si mare visator
care-a simtit imbratisarea vesniciei
si straniul fior
al intelesului ce stapaneste deopotriva
apusul, rasaritul, cerul, marea.
O, inima: amurguri cand se lasa grele peste ea,
aud cum tainic imi sopteste
ca ea a lute-n care-odinioara pe Golgota
s-a scurs siroaie sangele din trupul lui Isus,
cand ghimpii il muscau cu niste ochi de farisei.
O, inima: cand pieptul ea mi-1 spurge
cu batai de plumb,
atunci imi striga indrazneata
ca peste veacuri lungi si goale si pustii,
cand Dumnezeu se va-ndemna
sa fac-o alta lume
si-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stapanul bun va plamadi atunci din lutul ei
pe noul Adam.
( Lucian Blaga - inima )
