joi, 28 ianuarie 2010

8.Aur, nu umbra




Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...


( Ana Blandiana - Descantec de ploaie )

Seara



Bună seara, iubito,te aştept ca din cer
Să-mi aduci continente de palid mister
Cu acest tren personal şi stingher
Bună seara, iubito, te aştept ca din cer.

Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte
Că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte
Că intră iubiri prematur în morminte
Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte.

Bună seara, iubito, sunt destui care vor
Să pună la uşa iubirii noastre zăvor,
Să pună lacăt cuvântului dor,
Bună seara iubito, sunt destui care vor.

Bună seara, iubito, te aştept ca şi când
Numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
Bună seara, iubito, te aştept ca şi când.

( Lucian Avramescu- Buna seara,iubito )

Suflet de vanzare





Noi suntem adolescenţi.
Noi vindem gânduri fertile,
când mergem vara, la ţară, la pădure.


În oraş,
vindem bănci rupte în parc
şi locuri la metrou,
ziua în picioare, iar seara, după ora opt, pe scaune.
Tot aici
vindem ziduri, gratii, colivii; cerul nu-l vindem,
pentru că nu-l atingem niciodată.


Vindem legume pentru că nu suntem legume;
vindem în special mazăre pentru că sună urât.


Ţigări nu vindem
pentru că n-avem.


Vindem iubire.
De-asta, avem oricât: la sticlă, la borcan, la kilogram, la metru,
sau, cel mai comod, la tine acasă.


Nu ne vindem părinţii, pentru că nu ne cumpără niciodată nimic
şi nu merită efortul.
Nu ne vindem prietenii, pentru că nu-i cumpără nimeni.
Nu vindem nici hainele de pe noi,
asta n-o facem niciodată.
În singurătatea noastră e frig.
Şi nu vindem poezii, pentru că nu scriem;
scriem doar contracte de închiriere a sufletului.


Eu nu vreau să vând o inimă rece, de metal,
eu vreau doar să vând cheia agăţată de tata,
cu un şnur la gât.


( Radu Nitescu - Contract de vanzare- cumparare )

Pamant




Plânsete reci ale vremii
Izvorau
Cu
Unul dintre primii pământeni
Rămas stingher şi părăsit
În lut.

De ieri
Eu sunt pământ

Plămădit din ploaie (şi)
Lut
Olar eu am ales să fie
Adam
Iar păcatul meu să fie
Eva.


( Tofeni Claudiu Ovidiu - Picuri de ploaie )

miercuri, 27 ianuarie 2010

Fiori




Clepsidre cu fulgi
Şi pereţi din gheaţă,
Lasă să se scurgă
Clipele din viaţă.

Culori mohorâte,
Refrene târzii,
Purtate-s de vânturi
Pe sterpe câmpii.

Lumina se strânge
Când cerul senin,
Pregătit să-ngheţe-i
Oricare destin.

Şi-n inimi casante
C-un sânge absent,
E-un sloi ce aduce
A sentiment. 



( Deliman Leontin - Fiori reci )

Langa valuri







Am zile cînd petrec ore
în şir pe malul mării,
ascult valurile şi vîntul
rece alunecînd pe nisipul
fin,
murdar,
plin de alge şi gunoaie-
pasagere naufragiate,
adunate de pe mare...

Îmi place să ascult vocea
răguşită a peştilor şi
să ghicesc durerea pietrelor
de care se izbesc valurile...

Mă plimb pe stîncile goale
şi triste,
numărînd avioanele care străbat marea
în asfinţitul plin
de flăcări.

În leagănul care scîrţie leneş
îmi place să-mi vîntur gîndurile,
sălbatice şi mute.

Am găsit un mesaj într-o sticlă.
E de la Robison Crusoe,
îmi cere să-l însoţesc
pe insula lui pustie.

M-aş arunca în mare,
dar dacă mesajul e o glumă,
un drum fără scăpare?!

Prefer liniştea serii
şi scoicile murdare.

Nu vreau să fiu un naufragiat
şi-mi pare rău pentru
tine, Robinson Crusoe!

Viaţa mea e deja o
insulă pustie... 
 
 
(  Adriana Butnariu - Marea )

marți, 26 ianuarie 2010

Dezghet







 


 


Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!


( Nina Cassian - Dezghet )

...Astept,am rabdare



Deschid călimara cu doruri şi scriu
Cu sevă din vise pe coli de iubire
Îmi tremură tocul şi-i plin de pustiu
Mi-e frig şi-mi pătrunde Austru-n privire.

Caut căldură prin vreascuri de suflet
Uscate de vreme şi arse de vânturi
Încerc să ascund tristeţea în zâmbet
Şi ace de gheaţă topesc în adâncuri.

În serile iernii mi-ascult viscolirea
Prin scorburi zăpadă, ghetuşuri pe-alei
Cu lacrimi din doruri îmi umplu privirea
Din flacăra-mi vie se nasc doar scântei.

Aştept...am răbdare, topească-se ura,
Lumina din cântec să-mi mângâie Dorul,
Voind ca-n retorte de suflet, măsura
Iubirii să uit, cum se uită-n fântână izvorul...

( Georgeta Resteman - Astept, am rabdare.. )

luni, 25 ianuarie 2010

Hai sa fugim in lume..chiar maine dimineata !




Hai sa fugim in lume de-ar fi si pentru-o zi
Sa ne uitam de viata -  sa ne-amintim de noi
Luam clipa si speranta si-o impartim la doi
In care vom si plange, vom rade, ne-om iubi.


Hai sa fugim in lume, hai sa fugim in munti
Sa ne iubim pe creste, mai liberi decat cerul.
Sa-ti spun ce vrei s-auzi - uitand doar adevarul

Sa-ti cant pana la lacrimi iar tu sa ma asculti.


Hai sa fugim in lume, doi evadati din viata
Ce au furat o zi… si condamnati la moarte
Vom reveni si crucea ne-om duce mai departe…

Dar maine, numai maine fugm de dimineata…


(  Sanda Nicucie - Hai sa fugim in lume..chiar maine dimineata! )

Colivia



De mic copil, înainte de a face ceva mai bun,
înainte de a învăţa să merg pe picioare,
cred că am început prin a căuta certitudini, certitudini...
Obiceiul ăsta mi-a rămas şi acum când m-am făcut băiat mare.

Doamne, ce bine e să ai certitudini!
Sânt lucruri care-ţi vin mai frumos decât hainele noi,
decât propria-ţi piele,
sânt mai utile decât umbrela, sau invenţia tiparului -
călduroase, intime şi protectoare ca nişte perdele.

Sânt aproape douăzeci de veacuri de când caut,
de când caut, împreună cu amicii mei, mereu,
dar până astăzi eu n-am găsit nici o certitudine
în afară de cele patru picioare ale patului meu.

Întotdeauna singur, întotdeauna mare,
din patul meu foarte cert şi orizontal,
pot să văd, prin fereastra cu gratii, cerul întotdeauna albastru,
castanul întotdeauna solemn şi treptele dealurilor în fundal.
Pot să urmăresc marivaudajul indecent al norilor greoi şi senzuali,
pot să-mi dau seama că solemnitatea castanului vine din rădăcină,
pot să râd cu hohote de o cracă răsucită ciudat şi comic în fereastră
şi să primesc mesajul aerian al păpădiilor şi al
gânganiilor cât o neghină.


( Geo Dumitrescu - Despre certitudini I )

duminică, 24 ianuarie 2010

Scara




Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi  

Scara la cer - zic,

Mi se aruncă de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâş! Pâş!



( Marin Sorescu - Scara la cer )


Regasire




Astazi pasul de furnica a ajuns departe.
Gemul de calatorie necoapta umple gustul de amar.
Secundele se aduna cuminti pe fundul clepsidrei.
Mai este mult din drum.

Uneori imi pare ca ploua cu zambetele tale.
Alteori Fata Morgana prinde contururi interesante.
Se imbraca in alb si rade prosteste.
Iunie este mult din drum.

Ghiozdanul amintirilor imi face rani adanci in umeri.
Imi scartaie pasul de atata durere.
Din sangele cald cresc aripi de papadie
Cu care zbor spre o lunga regasire.
Iulie este mult din drum.

In August iti voi bate cu saruturi in poarta.
Tu vei iesi dintre pomi si ma vei hrani cu raze de soare.
E mai si merg prin lan de dogoare
In iulie ma-nfund in ogoare
In august ma-ntorc la izvoare
Furnica incepe sa zboare
O prind si o-ncui in ulcioare
Ti-o-ntind să imi tesi din fuioare
O inima noua,
Scanteietoare. 


( Bogdan Vulcan - Inscriptie pe-o regasire )

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Porunci



Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.


( Octavian Paler - Decalog )








Am nevoie sa privesc pe fereastra




Am nevoie să privesc pe fereastră.

Dincolo,
Este ceea ce ne lipseşte nouă,
Sau ce am uitat că avem:
Este albul imaculat al zăpezii
Precum jocurile noastre de copii,
Este verdele crud al ierbii
Precum visele noastre de adolescenţi,
Este galbenul zemos al perei
Precum trupurile femeilor care iubesc,
Este coaja brăzdată a copacului
Precum cei care au uitat să spere.
 

Am nevoie să privesc pe fereastră.

Dincolo,
Sunt peştii
Care vorbesc fără să omoare,
Şi rândunica
Ce zboară fără să trădeze,
Şi cârtiţa
Care construieşte fără să distrugă,
Eşti tu
Cel ce mă iubeşti doar adăugând.
 

Am nevoie să privesc pe fereastră.

Dincolo,
Văd pădurea care mă învaţă
Să ascult
Şi ploaia care mă îndeamnă
Să cânt,
Vântul care mă ajută
Să uit,
Şi pământul care-mi arată
Rădăcinile.


Am nevoie să privesc pe fereastră.

Să văd întunericul
Ca s-alerg spre lumină,
Să văd curgând lacrimi
Ca să ştiu să zâmbesc,
Să văd bătrâneţea
Ca să fiu mereu copil,
Să văd copilăria
Ca să caut înţelepciunea,
Să vad Coloana fără de Sfârşit
Ca să simt Poarta Sărutului.
Am nevoie


SĂ PRIVEŞTI pe fereastă.

Prin ferestrele casei sufletului meu
Au intrat
De dincolo
Toate câte am fost în stare să primesc…
Mi-am deschis
Toate ferestrele sufletului
Atunci când te-am simţit acolo,
Sus
Şi te-am lăsat să intri prin toate
Deodată,
Ca să te poţi roti
În cele patru vânturi
Şi să afli
Că te iubesc dintotdeauna
Şi că mă-ndrăgostesc de tine
Cu fiecare clipă care curge,
Oriîncotro m-aş îndrepta.
 

Am nevoie să privesc pe fereastră
Şi dinăuntru,
Şi dinafară
Ca să-mi umplu sufletul cu Tine.


( Gabriela Ilisie - Am nevoie sa privesc pe fereastra )

Zi libera..Addiction



Intind mana.. nu mai esti aici..
Voci din urma-mi spun
"N-ai de ce sa te ridici"-de ce sa te ridici??
Ea nu-i aici... intra-n sistem, vino, haide
intra..
Inchid ochii... ma intorc in vis
Lumea nu e.. nu-i asa cum a promis...
Ma-ntorc la tine-n vis
Vino-n sistem, vino, haide intra...
Fii cu mine, fii atunci cand ma trezesc
N-am curaj de unul singur sa pasesc...
Intoarce-te in somn... intoarce-te cand dorm

Vino-n sistem, vino, haide, intra...
Vino-n sistem...

Fara chipuri-sunt doar un costum
Pune zgarda, esti deja pe drumul bun!
Vino-n sistem, vino haide intra...
Gesturi false-par sofisticati...
Gol in minte, gol in suflet, gol in ochii goi,
ciudati...
Esti in sistem...
Vino-n sistem... vino, haide, intra...
Fii cu mine, fii atunci cand ma trezesc
N-am curaj de unul singur...
Sa pasesc...
Intoarce-te in somn...
Intoarce-te cand dorm
Vino, haide intra in sistem...
Intoarce-te in somn..
Intoarce-te cand dorm...

Fara vise-n-ai neimpliniri...
N-ai sperante, n-ai dezamagiri, nu n-ai...
Esti in sistem, vino-n sistem, vino haide,
intra...
Bai leguma, nu te revolta!
Ce idei, ce ganduri, stai cuminte
Stai in banca ta!
Esti in sistem, vino-n sistem...
Vino, haide intra...
Fii cu mine, fii atunci cand ma trezesc
N-am curaj de unul singur... sa pasesc
Intoarce-te in somn...



Intoarce-te cand dorm..





( Florin Chilian - Intoarce-te cand dorm )

vineri, 22 ianuarie 2010

Dincolo



Dincolo de mirarea dimineţii eşti tu
dincolo de tine o aprigă plasă
feliind întunericul dens

dincolo de fluturi e ziua vieţii,
peste oranjul frunzelor
se ridică violetul contur al tulpinii

dincolo de îngrădire aleargă un cal
în spume rotind depărtarea

şi mai încolo de dincolo,
purtând în zăbale...pene de înger 


( Burlacu Ioan - Dincolo )

Insula




Am naufragiat pe o insula de timp
suspendata intre Cer si Pamant
o
insula troienita astenic
de colb temporal...
M-am gasit implicat in
insula de timp
prin mine si cu mine,
un robinson nealterat de ceas
traindu-si viitorul nedublat
M-am ingropat in insula de timp
ningeau secundele peste mine in valuri
de-as fi putut intoarce-atunci clepsidra
sa germinez cu puls intors, netulburat.


( Ionut Demetrescu - Insula de timp )

joi, 21 ianuarie 2010

Punct de vedere



E înca în mine greul pietrelor, dintre cari
m-am ridicat cînd zi s-a facut.
Dragoste, împrumuta-mi tu usurinta
cu care norii albi umbla-n azur peste abisuri
si gratia fara fiinta a verdelui, frunzelor.
Simt înca în mine greul pamîntului si deznadejdea
lutoasa. În mine tînguitoarele nopti.
Neguri mai staruie-n gînd
si talpile fara de voie mai prind radacini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut cîteodata mai vine un vînt.
În ceasurile desprimaverii, dragoste,
în ceasurile-acestea, ce singura tu le numeri,
caci numai tu nu ai amintirea
marilor întunecimi,
fa sa uit cumplita povara
a vazduhului negru, ce-l port pe umeri
si da-mi taria de-a suporta
bucuria eliberarii.

( Lucian Blaga- Psalm dragostei )

miercuri, 20 ianuarie 2010

Ca pe ace





Am trimis ploi să-ti plesnească la fereastră,

fără sfârsit să cadă, într-o ceaţă deasă.

Un covor persan de apă sa deschidă-n calea mea,ascuns,

într-o cută de abur, să nu mă vezi păşind pe stradă.



Vânturi complice am tocmit să şteargă urma

paşilor mei prăfuiti de prin curte, căci vreau

un maidan nou-nout, de păsit în doi.



De nerăbdare am trimis

şoapte în eter să le-amintesc

peretilor casei de râsul nostru, o

minisimfonie în sol major.



Prin seva lumii-am trimis vorbă nucului

din grădină şi frunzele-i care altadată

ne ascundeau de lume au început

să-nmugurească acum de nerăbdare,fremătând de

premoniţia unor noi secrete în

a lor veghe.



În curând o să te ghicesc la fereastră, privind

poteca din grădină, şi dup-atatia

ani in şir,nucul prăfuit va înverzi peste

bratele noastre chinuite

de nerăbdare. 

( Ciprian Begu - De nerabdare )

marți, 19 ianuarie 2010

Alunec



m-ai luat cu chirie dimineaţă albastră
şi am locuit la tine în ceasurile fecunde
mi-am statornicit privirea
pe cearcănele ferestrei deschise
şi nu regret visul verde
aşezat pe veşmântul memoriei
din viaţa rămasă
numărătoare inversă

m-ai mângâiat la ţărmul tău sigur
dăruindu-mă val albastru
fiecărei picături din lacrima zilei
o lume renăscută din nisip
cu unică tresărire finală
te sărut mereu ţărmul meu
răsărit spre amurg

alunec...


( Vali Nitu - Alunec )

luni, 18 ianuarie 2010

In drum spre tine



ninge frumos între noi
din ochi de poveşti fără de sfârşit
în mine tocmai s-a trezit o sanie albastră uitată
undeva într-un colţ de gând
alunecând prin irişi căprui, mă fulguie făcând piruete
pe colţ de privire aruncată departe, departe
unde doar inorogii nechează iubire,
iar ecoul şoaptelor tale mă acoperă ca o avalanşă de dragoste

ca şi un ultim vis păstrat între pleoape o ultimă poţiune rară
s-a aşezat cuminte lângă genunchii mei
depănându-mi de tine câte-n cer şi câte-n suflet,
iar eu, am apucat-o încet cu vârful degetelor,
să nu-i rănesc firul de tors din foc nestins
şi scoţându-mi din inimă o pasăre de zăpadă cu aripi deschise
i-am spus să zboare pâna la tine
în lumea vrăjitorilor frumoşi unde iarna e dans de fluturi albi
printre flori de zăpadă

în drum spre tine am găsit miezuri de suflet semne de cale
nestinse paşilor mei pierduţi mie
i-am cules pe buze, pe ochi, pe obraji, pe frunte, pe palme
să te redau ţie când ai să te culegi dăruindu-mă
într-o îmbrăţişare peste care cerul plânge cu un ochi şi râde cu altul,
iar noi ne iubim în nămeţi calzi

( Ramona Sandrina Ilie - Semne de cale )

Incalzire globala




Apar modificări pe Terra
Şi mă întreb stimaţi confraţi:
Când se va-ncinge atmosfera,
Vom fi şi noi...mai dezgheţaţi? 

( Nicolae Bunduri - Incalzire globala )

Taietura pe-un tablou



Peste câmp s-a aşternut o perdea de ceaţă;
Pomii s-au împrăştiat dincolo de conturul lor,
Printre aburii vălătuciţi de vânt. E dimineaţă;
Un şoim s-a rătăcit în propriul său zbor.

Lungimile se umflă, cresc şi se-nconvoaie
Pe după curbele cu abur împletite,
Cerul e alb, bizar şi se îndoaie
În voia palelor de vânt pripite.

În falduri largi, înşelătoare, ce-au ascuns
Vigoarea limpezimilor diurne,
Răsare-un pom cu crengile plutind în ceaţă, nepătruns,
Ca un telal înfăşurat în albituri nebune.

( Pan Cristian - Tablou cu ceata )

duminică, 17 ianuarie 2010

Nopti cu miros de mucegai




Sa nu mai plangi,ce dracu tot bocesti pe langa gard,
Est ca o tata despletita, cu ridurile-nfipte-n funte,
Ce sufla-n vreascurile unor ganduri triste ,ce nu ard,
Ci, doar ii impletesc aevea fumul alb in pletele-i carunte.

N-ai mai rostit niciun cuvant, doar lacrimezi intruna,
Nu sunt eu vinovat ca noptile au prins miros de mucegai,
Si daca tu nu vezi cum din trecut iti faci cu mana,
Intreaba-ma sa-ti spun cum arata frumosul chip care-l purtai

Ti-ai dat un vis la amanet sa-ti cumperi o minciuna,
Sperand sa-ti faci averi sentimentale pe piedestale de nisip
Iar viata ti-a marit dobanda, tot ratacindu-te intruna,
Sperand ca eu de fiecare data sa te-adun, sa te-nfirip.


Vroiam ca sa te schimbi, si m-am rugat la ceruri sa ramai,
Statornicia unui zambet pastrat in sufletul necunoscut,
Fara sa stiu ca tu esti departarea care-mi apartii
Si deznadejdea, ce-n palmele tacerii, cu noaptea a crescut.


(  Ungureanu Gheorghe - Noptile au prins miros de mucegai )

Argint: locul doi


O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întâi - ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
"Ce fără cap este fata aceasta!",
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...

( Ana Blandiana - Totul simplu )

Portret


Lumina dimineţii se strecoară,
Uşor, uşor, pe geam in casa mea
Şi īmi aduce iar o zi senină,
Şi fericirea de a exista.

Nimic din ce e rău in lumea asta
Nu a putut să schimbe drumul meu
Şi nu au reuşit să-mi schimbe viaţa
Cānd capul sus mi l-am ţinut mereu.

Aveam un ţel, dar l-am schimbat cu altul
Cānd am realizat că e prea greu.
Cānd am realizat că fericirea
O pot croi aşa cum doresc eu.

Şi am aflat că-n viaţă nu e totul
Să dai şi-n schimb să nu primeşti nimic
Că poţi la fel de bine s-ocupi locul
Īn care aştepţi şi nu oferi la schimb.

Am obosit să fiu mereu modelul
Femeii ce nu ştie a greşi,
Şi scopul de-a-mi atinge-n viaţa ţelul
Mi l-am ales fără a mai iubi.

O fi greşit? Sau poate o fi bine?
Nu am aflat. Continui sa trăiesc.
Dar ştiu că-mi este tare dor de tine
Şi-n suflet simt că tot te mai iubesc.

( Nichifor Iuliana - Sunt fericita ca exist )

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

E frig si-ngheata zboru-n pasari...





E frig şi-ngheaţă zboru-n păsări
Se coc în flori seminţele de ger
Câtă lumină s-a răcit în stele
Şi, Doamne, cum se stinge iarba-n cer;


Ce limpede ne-nfrigură tristeţea
Se-ntorc pustii păşunile în cai
În clopote a-nmugurit tăcerea
Şi vorbele s-au prăbuşit în grai. 

( Ioan T. Morar  - Frig in peisaj )

vineri, 15 ianuarie 2010

Neinteles



În ochii mei acuma nimic nu are preţ
Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine
Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,
În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec,
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din orişice durere îţi face o podoabă,
Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu eşti împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ,
Când e o-namorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău,
Când eşti enigma însăşi a vieţii mele-ntregi...
Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi!

( Mihai Eminescu - Nu ma-ntelegi )

miercuri, 13 ianuarie 2010

Sens giratoriu



când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

( Mircea Cartarescu - Cand ai nevoie de dragoste )

Prin desis de iarba


Vreau sa te vad, femeie,
Sau vino sa ma vezi,
Mi-e dor de iarba cruda
A ochilor tai verzi;
De-a tale negre gene
Ce tremura usor
Ca aburul de ploaie
Deasupra codrilor.
Vreau sa te vad, barbate,
Sau vino sa ma vezi,
E timpul coasei, iata,
In ochii mei cei verzi.
Coseste, hai ca iarba,
Cu roua si cu stea,
Mai deasa si mai verde
Sa creasca-n urma ta.

( Grigore Vieru - Vreau sa te vad )

marți, 12 ianuarie 2010

Eclipsa


All that you touch
All that you see
All that you taste
All you feel.
All that you love
All that you hate
All you distrust
All you save.
All that you give
All that you deal
All that you buy,
beg, borrow or steal.
All you create
All you destroy
All that you do
All that you say.
All that you eat
And everyone you meet
All that you slight
And everyone you fight.
All that is now
All that is gone
All that's to come
and everything under the sun is in tune
but the sun is eclipsed by the moon.

"There is no dark side of the moon really. Matter of fact it's all dark."

( Pink Floyd - Eclipse )

luni, 11 ianuarie 2010

Eruptie


Când îmi lipseşti...
Se-nvolbură norii
şi plâng flori de foc,
Se cască pustiuri în mine
Trec clipe eterne
şi cerul ia foc,
se scurge tot iadul prin vine.

Când îmi lipseşti...
Plâng îngerii-n ceruri
şi munţii erup,
Pământul se scutură bine.
Rup stele din boltă
apoi le sărut
şi-n ploi le trimit către tine.

Când îmi lipseşti...
Răpesc curcubeul şi luna o mut.
Simt frig şi căldură
deodată în trup.
Ard munţi de comete
eu însămi sunt rug
Ard dorul ce aprig revine.


( Mirela Valeanu - Cand imi lipsesti )

duminică, 10 ianuarie 2010

Pasul absent



Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent. 


( Octavian Paler - Pasul absent )

vineri, 8 ianuarie 2010

Izolat in legenda


Eu nici nu ştiu cu cine mai vorbesc,
Atunci cînd scriu aicea poezie
Şi dacă tot dezastrul pămîntesc
Într-adevăr mi se cuvine mie.

Sînt nervii mei ca nişte cai de front
Loviţi din toate părţile de focuri,
Eu însumi sînt sătul de orizont
În scurta aţipire pe alocuri.

De-atîtea drumuri cîte am parcurs
Am tălpile tigheluite-n sînge
Şi-aş vrea să dorm o iarnă ca un urs
Şi ochii mei să nu mai poată plînge.

Printre scrisori fără destinatar
Şi mie însumi parcă milă-mi este
Că nu mai are nimenea habar
Şi toţi mă izolează în poveste.



( Adrian Paunescu - Izolat in legenda )

joi, 7 ianuarie 2010

Deja- vu




Una dintre marile diferenţe dintre oameni şi muritori este aceea că oamenii nu pot exista pentru renunţări, asemeni ca Sisif din mitul lui Camus care iniţial este înfuriat de gândul că eforturile sale sunt zadarnice însă, pe parcursul luptei sale cu muntele descoperă frumuseţea muntelui. Aşa şi oamenii, găsesc zădărnicia şi disperarea în lupta ce o poartă când totul le este împotrivă, dar cu timpul încep să descopere că lupta aceasta cu viaţa şi lumea îi împinge spre adevăr, spre frumuseţe şi desăvârşire. Ţocmai de aceea omul nu poate să renunţe, până şi suferinţele îl înalţă şi disperările îl luminează. Poate de aceea se spune că fericirea nu este atât de aptă să ne înveţe ce ne învaţă suferinţa.

( Ada Cartianu - Tristetile unui om fericit - fragment)

miercuri, 6 ianuarie 2010

Dupa inaltarea zidurilor


Vezi,
şi eu am avut un vis.
Vroiam foarte mult să mă desprind, să mă arcuiesc,
să fac un salt.

Cel mai greu mi-era primul pas!
Mă şi durea puţin glezna piciorului drept
din pricina asta.

Frânghia gravitaţiei
mă trăgea imediat înapoi.

Vezi,
nici nu-mi închipuiam că am s-o tai.
Mă gândeam foarte mult
şi poate că păream câteodată chiar caraghios,
cum ţopăiam într-un picior.

Pe strada asta au lucrat oameni.
Am ştiut-o de la mare depărtare
după mirosul prietenos al asfaltului.

Tu treceai pe sub platani,
parcă dând la o parte cu mâna
fâşii strălucitoare pe care luna
le strecura printre frunze, până jos.

De aceea te-am ajuns din urmă,
împodobind tăcerea dintre noi
cu vorbe întâmplătoare,
curios să-ţi zăresc arcul surâsului.

( Nichita Stanescu - Dupa inaltarea zidurilor )

marți, 5 ianuarie 2010

Odihna


Sunt singurã. E liniste în jur.
Ceasul respirã, apoi tace, cu timpul vrea sã se împace.
O carte nici bunã, nici rea se odihneste si ea.
Sufletul meu închinã un imn oboselii senine. 


( Margareta Sterian - Odihna )

Don't look back


Un nod la batistă nu putem să facem, mi-aş permite să spun, nu ar avea vreun sens nici să scriem cu pixul pe mână „Aminteşte-ţi să îţi aduci aminte” sau să implorăm agendele electronice să bipăie permanent. Ar deveni chiar supărătoare situaţia. Uitarea este – orice s-ar spune – un prădător feroce care atacă la drumul mare amintirile, devorându-le cu voluptate. Unele dintre ele, dintre amintiri, reuşesc să se ascundă din calea prădătorului, au un puternic instinct de conservare şi modalităţi diverse prin care duc arta camuflajului la un nivel superior. Alte amintiri mor repede, sfâşiate de vii de prădătorul cu colţi ascuţiţi şi foame permanentă. Agonia lor este curmată brusc, atunci când colţii prădătorului găsesc beregata. Trăiesc puţin şi trec neajutorate prin ceea ce am putea să numim savana memoriei noastre. Poate tocmai de aceea există amintiri care convieţuiesc. Se protejează unele pe altele, îşi oferă reciproc camuflajul necesar, fac front comun atunci când se ridică răgetul uitării în decor… Vă invit la un safari printre amintiri. Îmbrăcaţi o ţinută de campanie, luaţi-vă rezervele necesare, atârnaţi pe umăr arma sincerităţii prevăzută cu lunetă şi haideţi să vânăm împreună prădătorul numit Uitare. În felul acesta, poate vom reuşi să ne amintim că trebuie să ne aducem aminte cum se merge târâş, pe coate şi pe genunchi, printre amintiri care trebuie salvate. Dintr-un desiş, Uitarea pândeşte…

( Cristian Lisandru   - Safari )

Carapacea



În jurul nostru, departe sau în apropierea noastră, pulsează inima unor oameni plini, cu adevărat sufocaţi de trăirile interioare care se luptă într-o răzvrătire vulcanică să iasă afară, să fie trăite în arderi până ce s-ar sfârşi într-o al trăire. Un astfel de individ nu îşi poate limita extrovertirile, fiindu-i aproape imposibil să-şi arde focul în sine şi atât, deoarece, în clipa în care ajunge să facă acest lucru suferă. Iar în clipa în care suferă, nu mai poate sa trăiască în exterior, eliberând sentimentele în sine alcătuieşte o  carapace protectoare între el şi lume. Dar, totodată consimte la autodistrugere arzând în interior un foc pe care abia îl poate purta în afară. Plin de simţiri abundente care se revarsă din una în alta, emană spre lume o energie eliberatoare din care lumea se hrăneşte alimentându-şi golul dar secătuind omul, întemniţându-l pe o culme a disperării.
Simţind întregul într-o dorinţă aprinsă de contopire cu acesta spre trăiri adânci, în lipsa unei exaltări emoţionale şi deschideri sufleteşti pline de avânt, putem aluneca într-o anarhie a exprimării. Trăind furtunos sentimente care năvălesc dinamic asupra fiinţei noastre, dorinţa de a exprima întreaga stare emoţională transformând-o în fapte, deşi ne face conştienţi de abandonul sufletului din vis în realitate, accentuând plinătatea faţă de lume, ne înstrăinează. Lumea are nevoie de astfel de fiinţe, se hrăneşte cu esenţa lor pentru a-şi putea creea propriile iluzii despre sine, atribuindu-şi uneori visele si simţirile care nu-i aparţin, straduindu-se să se umple şi pe sine. Oamenii care trăiesc în visele altora, furând puţin câte puţin din esenţe, dorindu-şi să poată trăi frumuseţea pe care aceştia o emană cu atâta lumina, nu conştientizează că o fiinţa autentică se dăruieşte pe sine cu patimă însă, în timpul pe care si-l petrece arzând, dacă nu-i este reâncărcat acest vulcan emoţional, se stinge în sine însăşi pierzându-şi lumina. 


( Ada Cartianu - Tristetile unui om fericit - fragment )

luni, 4 ianuarie 2010

Dincolo de crengi



In spatele pleoapelor tale inchise se află o altă lume… Atunci când dormi îmi las bărbia să se prăbuşească în palme şi te privesc încercând să caut acea poartă magică prin care aş putea să pătrund pe tărâmul oniric pentru totdeauna. Când buzele tale desenează un zâmbet pe chipul atât de drag mie îmi imaginez că visul te dezmiardă cu degetele mele tremurânde şi zâmbesc împreună cu tine, în dulce armonie. Câteodată tresari şi strângi pumnii mici, ca şi cum ai înfrunta pe un front nevăzut adversari fără chip sau nume, apoi percep destinderea gingaşă şi înţeleg că bătăliile din vis nu vor reuşi niciodată să te îngenuncheze. Mă apropii de tine de multe ori, păşind atent pentru a nu izgoni visele de dragoste, şi te învelesc… Îţi murmur neauzit decât de mine că te iubesc cu disperare, cu bucurie, cu încântare şi cu frică, transformând gândurile în acoperământ sub care îţi găseşti liniştea urmărită adeseori de coşmaruri. Atunci când dormi trăiesc o dureroasă singurătate temporară şi zgârii cu unghiile pereţii nevăzuţi care nu-mi permit să păşesc alături de tine pe poteca din vis. Şi totuşi, într-o bună zi, voi descoperi o cale de acces. Atunci te voi lua de mână, te voi săruta pe păr şi pe frunte şi vom trăi împreună chiar şi visele…
Cristian Lisandru  - In cautarea drumului catre visele tale  )

Colt


Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.
Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară

( Tudor Arghezi - Melancolie )

duminică, 3 ianuarie 2010

Uite, au plecat cocorii!


Pe sesul peste care seara cade
Cenusa si pustiul se intind.
Tot mai luceste-n zare apa alba
De toamna fumurie, cand, fosnind
Din aripi ridicate, se coboara
Cocorii cerului. Intregul stol
Se strange sa-si ia masul pentru noapte
Si, umbre din trecut, pe campul gol
Nostalgicul lor cant si-opreste goana.
Dar calauza veche,-ntr-un picior
Vegheaza, somnul mortii sa nu-i prinda.
Spre stele tipa ea sfasietor,
Si cardul, speriat de glasul mare,
Cu freamat lung de zbor se pierde-n neguri.
Tacerea urca. Se deschide-n zare,
Mijind a zori de zi, o apa alba.

( Ion Pillat - Cocorii )

Monolog




În combinatii logice se scrie

Viaţa – te-ai aştepta să scrii frumos,

Cu inima, cu sufletul, cu aripi de hârtie –

Dar realitatea e pe dos –



Capcane, trape, viclenii perfide,

Şi târguri de orgolii şi de sfanţi –

De la ce punem azi şi mâine-n blide

Pân’la numărătoarea de talanţi –



Vieri, sau fauni, minţi ca nişte brice,

Sau grobieni, sau paria, suită,

Sunt ca un lan fără sfârşit, de spice,

În cari te cauţi - copilul care uită –



Târziu, de vrei un sens, un rost, în toate,

Te vei găsi, tu singur, doar nebun,

Şi numai lipsa, foamea, te va scoate

Din propriul gol, pe lumea de consum –





Ai vrea să stai, dar valul te împinge,

Şi marea de nevoi este în tine,

Ca pe-un teren de fotbal, eşti o minge

De toţi, lovită, mai presus, de sine –



Şi strângi din dinţi, şi-nveţi ipocrizia,

Şi strângi din dinţi, şi-nveţi să te strecori,

Şi uiţi de tot, îţi uiţi copilăria,

Şi eşti aşa bătrân, că nu mai mori –



Şi vezi atât, încât apuci cu ghiara

Tot ce mai poţi, cu hârbul, să apuci,

Luptând pentru urmaşii tăi, ca fiara,

În cruciada târgului de cruci…


( Jianu Liviu Florian - Monolog cu ingerul meu pazitor )