marți, 30 iunie 2009

Esenta tare



blestemat sunt să mă ţes
nou veşmânt pe corp ales
vânt să-ţi fiu să te adie
pe sânii-ntăriţi sub ie
rouă-nrourată crudă
pe trupul de paparudă
apoi raze calde ninse
peste picături prelinse
să te ardă ca de focuri
cerc de braţe pe mijlocuri
să te zbaţi să simţi arsură
când te-oi săruta pe gură
să te-ascunzi ca luna-n nori
când te-oi lua de subţiori
unde iară să mă ţes
jar nestins în corp ales
cazne dulci şi reci fiori
rătăcind prin pat de flori
mierea lor să te îmbete
vrăjită de Dragobete

( Ovidiu Oana - Blestemul Dragobetelui )

The eye..without the face


Mi-e dor de ochii tai albastrii,
Sa te dezmierd as vrea acum,
Sa colindam luciri din astrii,
Doar singuri noi, pe-acelasi drum.

Sa stang in brate mari de lut,
Tumultul vorbelor senine,
Sa nu gandesc ca m-am pierdut,
Fior de ras, in gand cu tine.

Sa ne plimbam fosnind, si zambet
Cuprins in mladieri duioase,
In gandul tau, tacutul umblet
Rememorand visari setoase.

Te strig, si poarta din pustiu,
Se clatina in tihna serii,
Cand mersul meu parea zglobiu,
Si singular in luna mierii.

( Gheorghe Puzdreac - Ochii )

Optimism



Mă uit la tine
şi în fiecare zi îmi mai apare un ochi
până când începe să doară
să văd

atunci îmi spun că nu există iubire
ci doar o capcană
în care ţi se prinde naivă inima
coşmarul a început

hai să stăm întinşi în iarbă
până creşte prin noi

când iubeşti te transformi în înger
îmi spunea mie mama
mă strângea în braţe
eu o căutam de aripi
nu avea
nici eu n-am
nici tu
mi s-a părut că le-am văzut
la un vânzător de îngheţată
a ţipat la mine
şi au dispărut

o să găsim noi drumul bun
toate cheile
şi toate secretele
dacă vrem

( Iakab Cornelia Claudia - Optimism )

luni, 29 iunie 2009

Let's write a history


adormeau unul în cuvintele celuilalt
îmbrăţişîndu-şi singurătăţile
nopţile respirau albastru deasupra
inimilor încolăcite de sensuri
uneori - duminicile poate - se băteau cu perne
ori cu ţăndări din iubirea lor
împrăştiind inegal săruturi in sfere
fiecare abandonase o lume
un capăt de drum
cînd au hotărît să planteze împreună
în puncte de suflet ierburi de sticla
nici un zbor nu le oxida aripile
îşi lipeau obrajii de ierni întrebătoare
pînă ce le umblau prin sînge
frunze cu ochi vinovaţi - raze
imperfecte de clopote mirosind a ruguri
din măduva luminii picurau crîmpeie
de veacuri
unul în inima celuilalt
îmbrăcîndu-se pe rînd cu anotimpuri de fericire

( Carmen Mano - Poveste )

Chemare


clipe de linişte măruntă zboară în timp,
te caut,te vreau,te ascult...mi-e bine...
tu eşti frumosul zilelor mele rare şi triste...

tăcere senină debutează din pista ochilor mei,
iubirea ta-inima mi-o urcă în uriaşele simţiri...
te chem nobil spirit,tu eşti culoarea simţurilor...

supreme uitări năvălesc nemilos de rece inima...
tu rămăi apărarea mea,confort zilelor oferi...
te chem în imnuri de iubire,te aştept deschis...

frigul mistuie noaptea ciudata plină de albastru...
muzica ta...parfumează obrajii aripilor mele...
te chem adânc,tu clădeşti frumosul inimii mele...

adevăr nu va mai fi când mă vei uita curând...
amintirile te vor urmări în tot universul nostru...
te chem uriaş de iubire,tu mă ridici în etern...

nimic din ce-ţi ofer nu va alunga tainele tale...
te voi proteja cu fiecare simţ al meu fericire!
te chem ideal fierbinte,topeşte-mă în numele tău!

fă-mă fluid,stropeşte cu mine în nemurirea ta!
plângi cu lacrimile mele,transpiră cu fluidul meu!
stingeţi setea cu apa mea suprem amoros...

melodia ta preface din mine râul zborului nostru...
inimile devin munţi,trupurile păduri de foioase...
ne chemăm fericire,ne chemăm anotimp etern...

( Sorin Saguna - Te chem )

Frightened me



să nu te miri şi nici să nu te sperii
când steaua ta-ntâlni-va steaua mea
prin fulgere imense vei vedea
cum lângă noi se vor surpa imperii

în urma noastră se vor curăţa
cărări şi poduri pline de mizerii
şi vise noi vor năvăli, puzderii
în casa-n care dragostea va sta

pe la ferestre, priveghind în noapte
cu ochi timizi pe jumătate-nchişi
la clipa ce imploră sa mai steie

acolo între murmure şi şoapte
de zei frumoşi, sălbatici şi proscrişi
mutaţi în trup de om şi de femeie

( Lory Cristea - Sa nu te miri si nici sa nu te sperii )

duminică, 28 iunie 2009

Fara scapare


Agat iluzii dulci in plasa mea de vise,
Desprind secrete mov din vechile-mi culise,
Arunc in suflul noptii dorinte reci de sticla,
Topesc intreaga luna intr-o eterna clipa.
Desprind din stele soapte
Mici, verzi, dar coapte
Sunt sfaturi despre viata
Iubire si speranta
Cuvinte calde, moi,
Povesti apuse, noi.
Ascult si-absorb indata
Lumina, vraja toata.
Devin pe loc mai verde...
Caldura mea se pierde...
Si vad cum lent, placid,
In strop mic, translucid,
Ma transform in lichid.
Vre-un leac sau vreo otrava Servit mortii pe-o tava...
Dar ni, ceva se-ntampla
Omana sau o tampla
Ma smulge din visare,
Si dintr-o dat-apare
Un soare-un pat, o floare.
Mi-e cunoscut parfumul
E viata, ceata, fumul.
M-ai reintors din plasa
Tu tampla, mana, acasa.
M-ai scos din vraja noptii,
Ne-arunci in plasa sortii
Printre secrete, stcila,
Topind enetrna-mi frica
Intr-un moment, o clipa.

( Sopron Geanina - Din plasa de vise )

Basmul ce i l-as spune..


O, da-mi aripa de arama
Si mi-o pune-n bratul stang.
Ochii tai se plec cu teama,
Tu rosesti — glasu-mi te cheama,
Coardele incet te plang!
Vino dar, palida zana,
Pune fata pe-al meu piept,
Gatul tau pe bratu-mi drept,
Tu, a ochilor lumina,
Ma iubesti, tu? Spune drept!
Ma iubesti! Surazi sireata
Si iti pleci ochii in jos!
O, lumina prea curata,
De-ai cunoaste vre odata
Sufletul meu dureros;
De ai sti, palide inger,
Cat de mult te iubesc eu,
Cate nopti de-amor si rau
Am vegheat zdrobit de plangeri,
Scumpa mea, odorul meu!
................................
( M. Eminescu - Basmul ce i l-as spune ei...)

Libertate


Sunt clipe în care
Jumătate de suflet se dăruieşte cumplit
De frumos
Unei „fie ce-o fi” întâmplări.
Cealaltă jumătate, cu pleoapele vinete
Depărtându-se încet
Până când,
În punctul din care apărea uneori Luna
Mai rămâne doar
Un semn de întrebare.

( Silviu Dachin - Libertate )

sâmbătă, 27 iunie 2009

Murmur



Murmur de cânt îndepărtat
Tresaltă-n jocuri de lumină
Din zbor în hăuri se scufundă
Caută drum... caută tihnă...

( Alina Cucu - Murmur )

Pick one



Când apune soarele îmi uit geana pe un nor
Un hublou pufos în care îmi aştern visele
Cum te aştern pe tine timpului
Aş alerga trei ceruri desculţă
Cu stele în călcâie mi-aş aprinde focul la genunchi şi mai sus de

La mine noaptea se măsoară în cai
Atunci mă poţi fura pe după ureche cu un strop de trandafir
De rouă şi de buze
Ţi-aş iubi nodul gâtului de nu s-ar întoarce privirea spre răsărit
Carul mic cusut din carul mare s-ar face Dumnezeu sub pântec minune

De la o vreme îmi las ochiul să-şi iubească geana singur
Dacă vrerea ta e chipul meu iar somnul îţi este pleoapa lăsată
Alege-mă pe mine frunză de nuc la tâmple
Caşmir pe tălpile de miel la intrarea în Babilon.

( Silvia Bitere - Spre laic )

De-a-ndragosteala







de
câteva ori pe
zi urc everestul
cu aplenstock-ul înfipt
până în miezul pământului/ mă
caţăr pe gheaţă/ pielea ta e alunecoasă
întind o tabără între coastele tale, aici
este mai adăpost/ îţi trimit o ilustrată/ cu
mâinile degerate abia scriu: coordonatele mele
pot fi verificate pe google/ expediţia asta în
tine mă îmbătrâneşte/şerpaşii au murit de mult
tuburile de oxigen s-au terminat/ până la inima
ta mai am de escaladat/ călăuzele nu mă mai recunosc
pe traseul alpin cadavrele sunt vizibile/ la ştiri
se anunţă: cine reuşeşte să treacă graniţa în nesfârşitul
tău vis va lua premiul Nobel/ încă rezist/ mai am fiole cu
hrană, scări şi frânghii/ trec de zona morţii marcată subtil
de fantoma unei femei/ care părea să zică/ ascensiunea în el nu
depinde de oxigen şi nici de ghizi/ semiconştientă ajung în alt
secol/ cartografiez drumurile nepietruite/ doar aici se ascund adevăruri/ să mă arunc de pe culme sau să cobor treptat?/ e mai simplu să
cad în gol/ de pe creastă direct în inima ta/ plonjez în ea ca în
cea mai mare adâncime de pe glob/ viscerele tale/ groapa
marianelor/ am învăţat să-mi respect obiceiul/ precum băştinaşii/ să fur din tine/ ca de pe o corabie portugheză/ tot ce e mai de preţ

( Carmen Manuela Macelaru - Principiul caderii libere la indragostiti )

vineri, 26 iunie 2009

Zambet cald



Un zambet cald cu soare plin,
Si pieptul tanar si senin,
Gramezi de aur asteptate,
In nopti cu stele neumblate.

Flamanzi in suflete de chin,
Scrutand inaltul cer divin,
Am adunat taceri si rele.
Crescute-n ochii dragei mele.

Si i-am raspuns-a cu-i e vina?
De ce vor ei, sa ia lumina
Din ochii blanzi cu multe lacrimi,
Pastrand tacerea altor datini.

Ecoul se loveste iar
Neputincios de un zadar,
Si nu mai vreau sa inteleg,
De ce spun da, si de ce neg.

( Gheorghe Puzdreac - Zambet cald )

Perspectiva


Credeam ca paşii ţi-am pierdut
şi trist mă rătăceam, tăcut,
pe unde... nu mai ştiu, cărunt,
de amintiri preaplin.

Dar nu!, în umbra unui vis
te-am regăsit cu chipul plâns
la piept ţinând, ascuns şi strâns,
părerea mea.

Vârtej de lacrimi şi simţiri
de viitor şi amintiri,
de neaflat şi regăsiri
ne-a fulgerat, fără să fim,
în umbra unui vis,
cărunţi.

( Mihai Ciobanu - Mereu indragostiti )

joi, 25 iunie 2009

Secretul


când te iubesc
se adună gândurile şi se roagă pentru mine
când te iubesc
strigă iarba numele tău şi marea pe-al meu
când te iubesc
atunci doar atunci mă aflu cu adevărat
doar atunci răsar vieţii

cum nu te-aş iubi?

şi dacă nu ai fi fost
te-aş fi născut eu iubindu-te
din ploi sămânţă libertate
din ochi din gândurile toate
te-aş fi hrănit cu poezie nerostită
cu cântece de îngeri cu albastru
cu dorul de câmpii al calului măiastru

nu-ţi cer nimic
mi-ajunge să te ştiu
chemat plecat venit iubit
de ploi de soare de femei
de libertate şi de zei

( Elena Luminita Bouleanu - Te-as fi nascut iubindu-te )

Speranta, vis si iubire



Intr-o zi voi pleca la drum cu o legatura pe bat.
Voi pribegi prin lume cautand Visul, marele vrajitor
Cautand sa-i fiu ucenic si sa-nvat
Sa mangai stelele si sa zbor ca vantul calator...
Multumita, voi pleca apoi spre tara zanei Speranta
Unde gandul e raza si vorba-i cer de vacanta...
Acolo voi cauta al sperantei castel de clestar
Si-i voi cere sa-mi dea al picturii de suflete dar,
Un penel si-o paleta de sentimente cu care, neincetat,
Sa pot sa-mi colorez cu raze de iubire sufletul imaculat...

Apoi ma voi intoarce acasa, bogata,
Cu visul si speranta castigata...
La usa casei tale voi opri si voi bate cu sfiala
Iar tu vei aparea in prag ca o boala calda, ireala...
Te voi lua de mana si vom alerga la margine de-oras
Asteptand soarele sa moara, te voi saruta poznas...
Apoi ne vom infasura in raze-nsangerate,
Cu speranta, vis si iubire vom pleca in tari de mult uitate
Unde nu e nici minciuna, nici crima, nici ura, nici fum...
... Cu o legatura pe bat voi pleca intr-o zi la drum ....

( Radoi Anca Alexandra - Speranta )

Aparente







Se-arata-n viata aparente,
Tristetile de ochi s-ascunda,
Cand ne-nsotesc reminiscente
Ce vor din urma sa patrunda.

Se scurg din calendare ceasuri
Si frunze iar se ofilesc,
Parc-au tacut mai multe glasuri,
Dar unii inca tot vorbesc.

Se irosesc lumini in noapte,
Caci ne-am lasat in ignoranta,
Azi spiritul se scrie-n fapte
Care nu au nici o substanta.

Se-arata-n viata aparente,
Disimuland simtiri reale,
Ce se exprima in absente
Si in cuvinte ideale.

( Popa Cristina - Aparenta )

miercuri, 24 iunie 2009

Trecatorul


Privesc
din interiorul zidului meu
lumea asta flamândă
care muşcă
atât de repede din viaţă
de parcă n-ar mai fi exista alta
ca şi cum
totul s-ar termina
într-o singură rotaţie pe orbită a pământului
inconştienţi de sentimente
fugim unul de altul
iubim
la comandă
sfâşiem visuri
ca pe o peliculă de celuloid
derulată cu încetinitorul
destrămând drumuri şi cuvinte
în gânduri puţine
ne înghesuim în Mall-uri
facem plinul
căutând promoţii bizare
uităm să respirăm
devenim din ce în ce mai mecanici
programaţi după un software crăcuit
încercăm să alergăm după fluturi
împiedicându-ne de propria umbră
râdem fals
de noi înşine
cumpărăm suflete pentru păcate trupeşti
cu zornăituri de arginţi
credincioşi doar de faţadă
Dumnezeu
e un trecator pe strada noastră
iar noi ne facem că nu-l cunoaştem
sau îl salutăm
pur şi simplu doar aşa din obligaţie.

( Radun Gabor - Dumnezeu e un trecator )

marți, 23 iunie 2009

Reper




Să nu te miri când gându-mi trimit să te atingă
Când mă-ngenuche umbra-ţi, spre mine-alunecând;
Să nu te miri când doru-mi te-ntâmpină şi când
Iubirea-ntinde aripi durerea mea s-o stingă.

Să nu te miri, că-n noapte, te strig spre lună-n gând,
Când visul meu te cheamă cu drag să te încingă,
Când scânteieri din mine vor gerul să-ţi învingă
Cu foc, cu jar, cu jertfă - să-l spulbere curând...

Să nu te miri când vara sălbatece furtuni
Mă saltă-n tromba lor când merg spre tine-n drum,
Când glasul meu se stinge, când tu mă descununi

De fata cea frumoasă cu inima de scrum,
Care m-alungă-n lume pe drumuri de tăciuni...
De-aceea plec. Şi astăzi îmi ard acest album.

( Cristian Petru Balan - Sa nu te miri )

Dar





În darul tău nu cred,o,tînăr visător,
Să fugi de inspiraţii ca de-o plagă:
Sunt rătăciri bolnave, un vis apăsător
Al minţii tale cu prisos de vlagă.
Tu n-asculţi vocea gravă a unui sol divin,
Ci-i sîngele ce strigă şi palpită...
Sleieşte-ţi dar în trudă izvorul de venin
Şi nu gusta din unda-i otrăvită!


Iar dacă-n ceasul sacru, cînd se aude iar
În suflet gusla ce demult tăcuse,
Vei desluşi un cîntec necunoscut şi clar,
Un nou torent de armonii nespuse -
Tu smulge-te din mreaja vrăjitei năluciri
Şi te-nfăşoară grabnic în uitare:
Nu stihul- slovă rece - va prinde străluciri
De gînd şi-al inimii parfum de floare!


Sau cînd îţi sunt stăpîne, ca în atîtea dăţi,
Durerea, pasiunea- triste feţe,
Cu despletita muză jelind să nu te-arăţi
În larmă de răspantii şi ospeţe!
Nu te-njosi! Ruşinea să-ţi ardă în obraz!
Nu-i de vînzare patima umană!
Nu scoate-n văzul lumii, cu ochii în extaz,
Un suflet dezgolit pînă la rană!


Căci nouă ce ne pasă de-ai suferit şi cum?
La ce să-ţi ştim durerile secrete,
Speranţele pierdute pe-al tinereţii drum,
Convoiu-ndoliatelor regrete?
Priveşte cum pe calea cea largă trec mereu
Aceiaşi oameni - prea cumintea gloată:
Pe chip - abia un cearcăn săpat de traiul greu,
Şi nevăzută-a lacrimilor pată.


Şi totuşi rar e omul ce nu a fost lovit
De biciul vieţii, ce n-a dus samarul
De griji - în floarea varstei bătrîn şi istovit,
Dar toţi zîmbesc, nu-şi tanguie amarul.
Ridicul eşti, mă crede cu plansu-ţi monoton,
Cu melopeea ta pe rime pusă,
Ca-n scenă măscăriciul cu spadă de carton,
Într-o tiradă spusă şi răspusă!

( Mihail Lermontov - In darul tau nu crede )

luni, 22 iunie 2009

Etape


Umblu cu tine de mana prin singuratatea mea
Drumuri albe pietruite se strivesc sub talpile noastre
Vantul sufla natura de cenusa si o imprastie in jurul nostru
Te strang puternic de mana, ma tem
Ma acoperi

Sunt in siguranta la pieptul tau
Aud vuietul puternic al vantului dar aici simt ca nimic nu m-ar putea atinge
Cenusa ne sufoca, vantul iute ne taie fata
Suntem imbratisati, nimic nu ne ar putea dobori
Se opreste vantul.

Nori negrii se apropie, de furtuna
Aerul s-a umezit iar inaintea noastra s-a format un nor de fum
Inaintam spre el, te strang de mana, ma tem...
Aproape am ajuns
Ma tii de mana, intram in el

Drumuri gri pavate se strivesc sub talpile noastre acum
Ploaia uda vesmintele noastre albe,
Fulgerele ne aprind chipurile,
Ma tii de mana, te temi
Tresari la fiecare fulger, iti simt vibratiile fricii

Inaintam prin ploaie, se vede o iesire albastra
Mergem cu pasi repezi, ne tinem de mana,
Ne privim in ochi, speram la evadare
Aproape am ajuns
Ne strangem a speranta de mana, iesim

Un vant rece, aspru ne taie respiratia
Vesmintele ude ni se ingheata instantaneu
Buzele ni se invinetesc, trupurile ne ingheata
Ne tinem de mana
Privim inainte o pajiste verde.

( Sandu Florin - Etape )

Fericirea floraresei





Sunt clipe când toate le am…
Tacute, duioase psihoze
Frumoase povesti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iata, sunt clipe când toate le am…
Viata se duce-n sir de cuvinte
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

( G.Bacovia - In fericire)

Just like me



Sunt asemeni norului
Sarutand umbra,
Asemeni lunii
Furand lumina
Din soare.
Sunt asemeni tacerii
Gustand linistea.
Sunt adulmecarea ta
Peste tarmul infinit
Al sentimentelor.
Sunt trecerea
Timpului neinchipuit…
Sunt gheara ascunsa
In necercetata lume…
Sunt cat timp esti.


( Gabriela Cernat - Asemeni )

Destin


Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri,
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.

În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci.

Port doine şi litanii, ucisele iubiri
În chilioare scunde şi-n file de psaltiri,
Cu tinereţi pierdute subt camilăfci şi rase
Şi-n rugăciuni smerite pe la iconostase.

Port apa morţii, care spre zbaterea-i ne cheamă
Şi paşii spre lumină în beznă ni-i distramă,
Când ziua clipoceşte prin bălţile cu stuh
Şi pumn de vrăbii zvârle tăcerea prin văzduh,
Când drumurile-aleargă spre tupilişul zării,
Prin pulbere târâte de şerpii depărtării.
Mă port pe mine însumi şi clipa mea o schimb
Când pe cununi spinoase şi când pe câte-un nimb.
Mi-i dragă năzuinţa ce-o răşluim din noi,
S-o caut printre stele, s-o aflu prin noroi.
Nădejdile-mpletite pe ţărmuri viitoare
Ca şerpii vrăjiţi de cântec îmi joacă la picioare.

Şi zborul, şi târâtul deopotrivă-mi plac.
Gust carnea răscolită de înger şi de drac.
De propriile-mi patimi robit sunt şi cuprins,
Aşa ca un păianjen ce-n plasa-i s-ar fi prins.

Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră,
În soarta mea de vrajbă mă dibui şi mă simt,
Ca-n lumea ei de apă şi cer imens o vidră.
Iar visul meu nu poate fi niciodată strâmt.
Din grunzurii tăcerii şi bulgări de-ntuneric
Mi-am făurit avântul puternic şi senin.
De lespezile vremii cu zbucium greu mi-l feric
Şi-n mâni, ca o făclie, cerc sufletul să-mi ţin.
Sunt imn de zămislire şi bocet de-ngropare.
Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom,
Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare,
Şi vreau prin suferinţă să mă vădesc că-s om.

( George Lesnea - Destin )

duminică, 21 iunie 2009

Printesa



Candva...
Candva demult
In suflet imi doream sa fie oameni
Sa fie-acolo,sa fie-acolo si sa stea
Si nu erau ca nu voiau sa vie
Si trist, si trist era tot sufletul din mine
Atunci chemat-am animale
Si cai veneau si tot veneau
Si-n marea mea nedumerire-ntelegeau
Si ii iubeam
Cand printre toti vazut-am o printesa
Am intrebat: tu cine esti, de unde vii ?
Ea nu stia, si nici eu nu voi stii vreodata
Atat voiam: sa-mi fie cea mai dulce fiinta
Credeam atunci in vesnicie
Credeam ca va trai mereu
Voiam sa fie-a mea
Voiam sa fiu al ei

Dar sange, sangele ce-a curs in ziua-ceia
Era al meu, era al meu
Si nimeni n-a-nteles
Nimeni...

Si caii, caii aceia ce plecau
Plangand ei imi ziceau la revedere
Ii alungam si eu stiam
Ca pentru mine nu exista inviere

Sunt 18 ani de-atunci
Si-s ultimele picaturi de sange
Sunt ultimele clipe ce-au ramas
E ultima zvacnire care plange

Acum cu sufletul pustiu
Cand nu mai am pe nimeni
Pot linistit s-adorm
Acolo unde ma voi regasi pe mine

( Nichita Stanescu - Printesa mea )

Suflet



atât am scris în viaţă: o carte
de iubire
nu are vreo prefaţă şi e aşa
subţire,
încât nu ai, anume, ce să citeşti întâi,
nici ce să laşi în urmă,
pe gânduri
când rămâi


am scris-o pentru tine,
ştiind c-ai s-o închizi,
cu ochii deodată, precum acei timizi
iubiţi ce nu-şi pot spune
naivul lor secret...


am scris-o pentru tine,
la două mâini, încet,
cât să mai simţi o vreme,
o vreme-ndelungată,
crezând că s-a sfârşit,

c-ai scrie-o

înc-o dată

( Elia David - Carte de iubire )

sâmbătă, 20 iunie 2009

Mission: LOVE.. Searching characters..


te-am găsit într-un freamăt de aripi-
blând zbor al marelui car,
într-un deşert al zăpezii,
într-o zbenguială a copiilor hoinari.

într-un strigăt de ducă,
într-o limpezire de doruri,
printre pietre.
fără mâini,
fără picioare...numai sufletul
învelit într-o
coajă de arbore.
te-ai gândit că vreodată am să mă rătăcesc
printre răsărituri şi apusuri
şi bine ar fi
să-mi descoperi nordul din inimă.
ochii mei scăldaţi în binecuvântate mirări
să se îndrepte
spre tine.

( Anisoara Iordache - Te-am gasit )

Fluturi in stomac (4 )


Nu te costă nimic poţi să-mi iei fericirea oricând
Clipa să o împarţi fără reproş unui străin
Să-i spui că-l iubeşti şi atât
Sunt fericită de azi şi de ieri

Nu te costă nimic poţi să aduci viaţa ta şi a altuia mai aproape cu un cer
Aşteptarea să o împarţi la trei sfinţi pe o zare
Cu vin şi peşte sărat şi atât
Sunt fericită de azi şi de ieri

Nu te costă nimic poţi să poţi şi să vrei
Sufletul să ţi-l împarţi cu mine
Să-mi spui eşti egoistă ştii
Sunt doar o fericită de azi şi de ieri

( Silvia Bitere - Nu te costa nimic )

Semne



Semn se carte
sã-ţi fiu pentru suflet,
sã ştii unde-ai rãmas,
sã-mi citeşti în priviri,
printre gânduri;
semn de viaţã deschisã,
semn de noroc.

( Adriana Weimer - Semn )

Intepaturi



Pareri de rau, pareri de rau -
Stigmate vechi, cicatrizate -
In Domul sufletului meu
Pasiti solemn, invesmintate
In scumpe odajdii de-Arhiereu...
Pasiti solemn, discret si rar,
Ca niste pilcuri fragmentate
Dintr-un cortegiu funerar.

Pareri de rau, pareri de rau...

V-ascult in fiecare seara
Cum stati de vorba cu trecutul,
Pe falsa nervilor chitara
Va descifrez neprefacutul
Indemn spre cei fara de glas,
Iar cind pe-al inimii cadran
Pasiti solemn ca si tumultul
Si mitologicul Teseu,
Sacerdotalul vostru pas
Vi-l cadentez cu pasul meu -
Cu pasul meu profan.

Pareri de rau, pareri de rau -
Ecouri stinse apocrife,
Si totusi pline de ecou,
Voi sinteti negrele tarife
Pe care moartea le-afiseaza
In propriul meu cavou.



( Ion Minulescu - Romanta apocrifa )

vineri, 19 iunie 2009

Monolog versus dialog


şi mai vorbeşte-mi despre tine!

de dorul tău buimac,nestins...

ca plavia pe râuri line
gonind spre mări de neatins

şi mai vorbeşte-mi despre tine
sa te-nţeleg măcar un veac!

ca noru-n zilele senine
târându-şi umbra de sărac...

şi mai vorbeşte-mi despre tine,
de sufletul pierdut prin ieri...

ca frunza-n vântul rău ce-o ţine
cu amăgiri spre nicăieri

şi mai vorbeşte-mi despre tine

de răsuflarea ta căutând
pe câmpuri nu-se-ştie-cine
prin păr să te adie blând...

da...mai vorbeşte-mi despre tine!

sa-ţi pui şi masca ta de jad...

amestecând cuvinte bine
cum florile în vânturi cad

( Kozmo - Si mai vorbeste-mi despre tine )

Orbire


In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea,poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si,uite-asa,trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa,vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand,visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt.

( George Tarnea - Reflex 13 )

Femeia umbra



Femeia fără umbră
îmi dă întîlnire ziua
să văd soarele urcîndu-i-se pe trup
zenit e creştetul ei
se dezbracă de piele cu tot cu raze
şi o aşează pe spatele meu
trecătorii se uită
ca într-o oglindă
se bucură de chipul ce nu l-au mai văzut
faţa le străluceşte
iar ei se fac mici şi culeg flori.


cînd îmi scutur spatele
cad de pe el amintiri şi poveşti
fac loc altora
pînă seara, în beznă.

femeia îşi ia pielea, se îmbracă încet
îi apar pe rînd picioarele, trupul, zîmbetul,
mă privesc în ea şi-mi văd umbra
nadir sînt tălpile mele .

( Liviu Ioan Muresan - Femeia umbra )

joi, 18 iunie 2009

Incercari




Să mă aştepţi cum ţărmul val aşteaptă,
Să-l mângâie încet ca un alint,
Ca semn că dorul înspre el îndreaptă
Şi-l dăruie cu fire de argint.

Să mă aştepţi cum ziua-şi soarbe zorii,
Din nopţile târzii de ei răpuse,
Căci voi veni, adăugând comorii,
Luciri din întunericuri apuse.

Să mă aştepţi cum buzele uscate,
Aşteaptă salvator o picătură,
Din apa sfântă, să le fie date,
Când supte-s de a soarelui arsură.

Să mă aştepţi căci voi veni la tine,
Să te trezesc din somn şi să alung,
Coşmarul despărţirilor de mine,
Iar tu să mă dezveţi de drumul lung.

( Ovidiu Oana - Sa ma astepti )

O altfel de viata



Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert


Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

( Alberto M. Popescu - De-aici nu exista scapare )

miercuri, 17 iunie 2009

Evolutie



de ce iubire mă pedepseşti
împărţindu-mi fiecare clipă în două?
cât zbucim mai vrei să trăieşti
pentru a redeveni picătura de rouă!

dacă uneori străluceşti
de ce alteori îţi pierzi puritatea?
timpul mereu mi-l ciunteşti
confundând orgoliul cu demnitatea;

eşti adânc aşezată în mine
te port cu speranţa împărtăşirii
timpul meu este la tine
uneşte-i doar rotunjirea desăvârşirii;

( Ninel Vranceanu - Speranta implinirii )

Discutii



Mai deunazi,avui o taina
cu un amic, pe banca-n parc,
cum, daca soarta sau destinul
e,vorba aceea, tot un drac.

Am zis ca nu, el s-a opus,
zambind misterios in barba,
atribuind la cel de sus
a dezlega aceasta treaba.

Zicea ca el, numind un fapt
cu doua nume separate
nu s-a gandit si nici n-a stat
la fiece sa faca parte.

Asa ca Nae, amicul meu,
considera faptul comun,
dar nu gandea ca dumnezeu
facu in fond un lucru bun.

M-am fandosit in fata lui
umil, c-o mica reverenta,
mimand ca toata asta treaba,
percepe-o mare diferenta.

Si-am zis: destinu-i poruncit,
vezi tu?, de pronia cereasca,
ne-avand nimic de impartit
cu soarta cea lumeasca.

De soarta, daca nu te ingrijesti,
s-o duci cu bine pe pamant,
sa nu mai ceri fortei ceresti
te scape si de legamant.

Ce legamant? m-a intrebat
privind surprins la mine.
Ca soarta trebuie facuta
mereu, numai de tine.

Destinu-i sacru, definit
prin doua puncte limitate,
iar soarta-i care umple golul
din nastere si pan-la moarte.

( Enache Ion - Discutii intre amici )

Nu !




Nu,
nu vrei s-auzi cand arborii
te striga cu frunzele lor,
cu paradoxurile lor,
sarutandu-ti talpa
nepasatoare si rece.

Nu,
n-ai crezut
ca ploaia cerseste
fruntile omenilor.

Si, chiar daca
cu fulgii lor negri
corbii ti-au adus
Desertaciunile
in opustiu;
si chiar de-ai simti
ca serafimii
iti poarta cuvintele,
iti trimit idealurile
dincolo de cer
TU NU VREI SA CREZI.

..........................
Ai topit toata smoala
cuvantului "nu"
si ti-ai uns buzele cu ea
de frica acelei cunoasteri,
de arsura acelei sclipiri.

( Burghelea Felix - Nu vrei sa crezi )

Tu



Ce să-mi fii tu ? O pajişte.
Să mă desmierde cu atingeri
De ierburi, când în linişte,
Adun din tine flori de sîngeri.

Ce să-mi fii tu ? Poate o mură.
Să te culeg bob după bob,
Apoi să te sărut pe gură
Şi după asta să-ţi fiu rob.

Ce să-mi fii tu ? Un umăr moale.
Să mă aşez pe el în noapte,
Şi printre mângâieri, agale,
Să-ţi spun că te iubesc în soapte.

Ce să-mi fii tu ? O mână fină.
Ce fruntea caldă-i răcoreşte,
Gonind din griji şi dând lumină,
Acelui care te iubeşte.

Ce să-mi fii tu ? O stea din ceruri.
Să te privesc când sunt departe,
În ochii, calde giuvaeruri,
Ce-i duc cu mine până-n moarte.

Ce să-mi fii tu ? Mamă la prunci.
Să-i zămislim din doruri line,
Ce le-om rememora de-atunci
Când pajişte mi-erai şi bine !

( Ovidiu Oana - Ce sa-mi fii tu? )