miercuri, 17 iunie 2009

Evolutie



de ce iubire mă pedepseşti
împărţindu-mi fiecare clipă în două?
cât zbucim mai vrei să trăieşti
pentru a redeveni picătura de rouă!

dacă uneori străluceşti
de ce alteori îţi pierzi puritatea?
timpul mereu mi-l ciunteşti
confundând orgoliul cu demnitatea;

eşti adânc aşezată în mine
te port cu speranţa împărtăşirii
timpul meu este la tine
uneşte-i doar rotunjirea desăvârşirii;

( Ninel Vranceanu - Speranta implinirii )

Discutii



Mai deunazi,avui o taina
cu un amic, pe banca-n parc,
cum, daca soarta sau destinul
e,vorba aceea, tot un drac.

Am zis ca nu, el s-a opus,
zambind misterios in barba,
atribuind la cel de sus
a dezlega aceasta treaba.

Zicea ca el, numind un fapt
cu doua nume separate
nu s-a gandit si nici n-a stat
la fiece sa faca parte.

Asa ca Nae, amicul meu,
considera faptul comun,
dar nu gandea ca dumnezeu
facu in fond un lucru bun.

M-am fandosit in fata lui
umil, c-o mica reverenta,
mimand ca toata asta treaba,
percepe-o mare diferenta.

Si-am zis: destinu-i poruncit,
vezi tu?, de pronia cereasca,
ne-avand nimic de impartit
cu soarta cea lumeasca.

De soarta, daca nu te ingrijesti,
s-o duci cu bine pe pamant,
sa nu mai ceri fortei ceresti
te scape si de legamant.

Ce legamant? m-a intrebat
privind surprins la mine.
Ca soarta trebuie facuta
mereu, numai de tine.

Destinu-i sacru, definit
prin doua puncte limitate,
iar soarta-i care umple golul
din nastere si pan-la moarte.

( Enache Ion - Discutii intre amici )

Nu !




Nu,
nu vrei s-auzi cand arborii
te striga cu frunzele lor,
cu paradoxurile lor,
sarutandu-ti talpa
nepasatoare si rece.

Nu,
n-ai crezut
ca ploaia cerseste
fruntile omenilor.

Si, chiar daca
cu fulgii lor negri
corbii ti-au adus
Desertaciunile
in opustiu;
si chiar de-ai simti
ca serafimii
iti poarta cuvintele,
iti trimit idealurile
dincolo de cer
TU NU VREI SA CREZI.

..........................
Ai topit toata smoala
cuvantului "nu"
si ti-ai uns buzele cu ea
de frica acelei cunoasteri,
de arsura acelei sclipiri.

( Burghelea Felix - Nu vrei sa crezi )

Tu



Ce să-mi fii tu ? O pajişte.
Să mă desmierde cu atingeri
De ierburi, când în linişte,
Adun din tine flori de sîngeri.

Ce să-mi fii tu ? Poate o mură.
Să te culeg bob după bob,
Apoi să te sărut pe gură
Şi după asta să-ţi fiu rob.

Ce să-mi fii tu ? Un umăr moale.
Să mă aşez pe el în noapte,
Şi printre mângâieri, agale,
Să-ţi spun că te iubesc în soapte.

Ce să-mi fii tu ? O mână fină.
Ce fruntea caldă-i răcoreşte,
Gonind din griji şi dând lumină,
Acelui care te iubeşte.

Ce să-mi fii tu ? O stea din ceruri.
Să te privesc când sunt departe,
În ochii, calde giuvaeruri,
Ce-i duc cu mine până-n moarte.

Ce să-mi fii tu ? Mamă la prunci.
Să-i zămislim din doruri line,
Ce le-om rememora de-atunci
Când pajişte mi-erai şi bine !

( Ovidiu Oana - Ce sa-mi fii tu? )

In zori



suntem două fiinţe
cu pielea ciufulită
înţepătoare
şi pe dinăuntru
şi pe dinafară

în orice iarnă din lume ne poţi arunca
devenim doi oameni de zăpadă
cu mîinile bulgăr

dacă ne întrebi
oamenii de zăpadă rămîn aşa oamenii de zăpadă au inimi de gheaţă
amîndoi vom răspunde
oamenii de orice fel
se strică repede
cu soare cu tot

ştim toate astea
suntem două fiinţe
cu pielea ciufulită
înţepătoare
şi pe dinăuntru
şi pe dinafară

inima ne intră pe o ureche şi ne iese în alta
ne putem
privi
creierul
în timp ce
înfloreşte

un ghiocel
o floare netedă într-un arici

( Adriana Giurca - Pentru privelistea asta )