sâmbătă, 31 decembrie 2011

Am inteles



Chiar dacă nu purtăm îngerii
răstigniţi pe braţele noastre...
chiar dacă nu avem aripile frânte
de la sângerosul zbor în bătaia săgeţii...
Chiar dacă nu avem sufletul orbit
de nemurirea din noi,
am inţeles că SUNTEM
atunci când nu am încetat să risipim iubire...
M-am aşezat pe o piatră
şi piatra
mi-a răspuns !

luni, 26 decembrie 2011

Intr-un suspin necunoscut..



Lăsați câmpia să respire, sub cerul poleit cu stele,
Nu rupeți firele de iarbă, ce pe cărare au crescut,
Și nu ucideți cu privirea mireasma-ascunsă printre ele,
Fi-ți sufletul oricărei nopți ce vă primește cu-n sărut.

Puneți-vă cununi de raze, în părul răvășit de vânt
Și-ntinde-ți brațele spre cer, ca două aripi de condor,
Împodobindu-vă tăcerea, cu cioburi sparte din cuvânt,
Simțind mirosul crud de iarbă și lacrimile cum vă dor.

Pe tâmpla umedă a zării, așterne-ți foșnetul din crâng,
Să mângâie-n tăcere frunza, crescută-n ramuri neperechi,
Rămâneți credincioși câmpiei, unde miresmele se strâng,
Si nu uitati ca tot ce-i nou,sub clar de luna pare vechi.

Priviți cum stele căzătoare, se sting în alte veșnicii
Și nu vă-ndepărtați de vise, nu regretați ce n-ați făcut,
În zorii zilei următoare, la margini vechi de galaxii,
Veți regăsi din nou câmpia, într-un suspin necunoscut.



 ( Ungureanu - Lasati campia sa respire)

miercuri, 21 decembrie 2011

Tu unde esti, in ce gand?





Noaptea a nins peste camp cu pamant

Tu unde esti, in ce gand?


Crengile zvelte si goale in bezne

danseaza intruna...

Uite-le sanii, uite-le glezne.

Noaptea a nins peste camp cu pamant

si crengile zvelte, si goale, cu luna

luneca negre si-aiurea, intruna

danseaza intruna


Tu unde esti?

In ce gand?

frunzele negre-ti cazura

cu toatele, oarbe-n cautatura?


Ah, de-ar mai fi in adancul schilav si urat

doar o creanga cu roadele pline,

sa m-adun, sa ma-ntorc si sa vin iar la tine:

- "Na un mar!"... si atat. 
 
 
 
( Nichita Stanescu  - Cantec de iarna )

marți, 13 decembrie 2011

Se despletesc ghetari la pol



Se-asterne iarna-n parul nostru si sufletul e viscolit,
Pe langa tample cresc troiene si fulgii-n gene-au inflorit,
Se frang copacii peste umeri si ramurile plang de dor,
Iar undeva pe langa zambet, viata-mi asterne alt decor.

Aprinde-mi focul printre ganduri si lasa-ti chipul la vedere,
Imi este frig cand esti plecata si toata iarna-i o durere,
Se despletesc ghetari la pol si se retrag in larg de mare,
Si nu stiu ce sa cred iubito, cand toata iarna-i o intamplare.

Opreste vantul pentru-o clipa, si fa cumva sa ninga lin,
Sa-i strang intreaga frumusete cand ratacesc printr-un suspin,
Si striga-ma cat poti de tare, din alt trecut indepartat,
Frumoasa mea si-apoi sa ninga, sa ne topim intr-un oftat.

Noi ne iubim ca-n primavara, cand fulgii mari de papadii,
Purtati de vant cadeau pe gene sculptate-n lacrimi argintii,
Acum pe chip purtam ninsoare, purtam fuioare reci de vant
Si ne-ntrebam, asa, sa fie, cat va mai ninge pe pamant.


Ungureanu - Se despletesc ghetari la pol )

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Prin lacrimi inca viscoleste




Zapada pe strada, zapada in plete, zapada-n destin,
In alb sta-mbracata, o umbra cazuta-ntre perne,
Aproape ca-i simt respiratia calda si gestul divin,
Si ma doare tacerea, ce sub pleoape se-asterne.

Prin lacrimi inca viscoleste si ninge tot mai rar,
Mii de stelute-mi cresc pe gene cand clipesc,
E semn ca-ntreaga noastra iarna, nu vine in zadar,
Si alb imi e cuvantul si-n alb te pretuiesc.

Ti-am pus sarutul langa tampla sa nu iti fie frig,
Minunea mea cu fulgi in par si gestul destramat,
Invata-ma cum este iarna, invata-ma cum sa te strig,
Si spune-i umbrei sa ramana, in ochiul lacrimat.

Rosteste-mi numele-ntr-o noapte, cand totul e un vis,
Si nu lasa urme-n zapada cand vii de prin trecut,
Priveste sufletul ranit, ce portile si le-a deschis,
Sa poti intra cu toata iarna stransa-ntr-un sarut.


miercuri, 7 decembrie 2011

Adevar sau provocare



 Am înflorit mult prea devreme
şi adevărul meu
tupilat în spuma livezii
s-a ciocnit de un vânt
prea neştiutor să mă păstreze,
prea tânăr să mă înţeleagă.

M-a scuturat
de umeri
dorind să mi-i sărute,
mi-a strivit buzele
gustând arome dulci-amărui,
dar nu s-a gândit niciodată
că, împrăştiindu-mă în van,
mă va irosi
încetindu-mi zborul.

Eu n-am furat zăpezi,
m-am mulţumit doar
să mă strivească între degete iarna
şi să-mi şuiere la ureche
că-ntr-o zi
mă voi topi ca o stea în palma ei
şi-atunci
degeaba vei mai avea cheile din livadă,
spuma ei va fi putrezit demult...

( Ana Sofian - ..in Van )

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Rosteste-ma!




Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

(  Elena Armenescu  - Rosteste-ma )

vineri, 25 noiembrie 2011

Scrisori din roase plicuri



Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Si tu citestiscrisori din roase plicuri
Si într-un ceas gândesti la viata toata.

Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata; nature
Dar si mai bine-i, când afara-i zloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
In juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subtiri si reci mi-acopar ochii.

( Mihai Eminescu - Sonete )

miercuri, 23 noiembrie 2011

Aspecte similare



Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.

Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.

Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.

( George Bacovia - Obsesii )

duminică, 20 noiembrie 2011

Ganditul meu liman



Am doar iluzii strânse în buchet
Şi mari emoţii puse în desagă,
În mine sunt doar doruri, berechet,
Plus certitudinea că îmi eşti dragă.

Autodeclarat recalcitrant,
Extrag din viaţă ceea ce-mi convine,
Un simplu gând devine incitant,
Iar forţa mea se naşte, brusc, din tine.

Indezirabil, stau în şah etern,
Polemizez cu patimă fierbinte,
Mă prăbuşesc din eden în infern
Şi-mi mângâi insolenţa prin cuvinte.

Dau declaraţii şi semnez, concret,
Cu nume şi prenume, intangibil,
În mine nu e loc pentru secret
Sau pentru sensul ininteligibil.

Mă rup de cer când cerul e ascuns
Dar sunt cu cerul lângă tâmpla stângă,
În mine-i întuneric nepătruns
Şi sunt făclii în noaptea cea mai lungă.

Contradictoriu, rece, inuman,
Mă leg de tine ca de o salvare,
Altarul meu, gânditul meu liman,
Şi mult dorita binecuvântare.



marți, 15 noiembrie 2011

Miros de pretios...



Flămânde silabe tânjesc să-mi simtă glasul
Aşa le-aş spune toate, aşa le-aş spune toate
Cum suflă vântul coama unui cal
Cum cântă ramura mugurul ce-l naşte
Cum mângâie soarele ideea unui val

Dar toate, toate, doar ţie, ţie le-aş spune astfel
Doar ţie ţi-aş rosti-ntre aşternuturi calde
Bătăi de inimă sculptate, mirosuri de argint în silabe,
Mângâieri necoapte de vinovăţie
Şi senzaţii de haos şi percepţii de infinit

Pe tine te aştept de când există sunetul
Pe tine te cuprind în mine de când sunt

Flămânde silabe tânjesc să-mi simtă glasul
Aşa le-aş spune toate, aşa le-aş spune toate
Cum suflă vântul coama unui cal
Cum cântă ramura mugurul ce-l naşte
Cum mângâie soarele ideea unui val

( Ioana Camelia Sirbu  - Miros de pretios, in silabele mele, pentru tine )

luni, 7 noiembrie 2011

Inegalitate


un taler
aluneca mereu spre sus...
atingea fruntea norilor,
rostind în neştire
despre faptul divers numit:
iubire...

reporter încercat,
celălalt taler,
aştepta tăcut,
cu palmele căuş
să adune stropii
din frământările literelor-
neliniştite copile
în pleoapele inimii,
aşternute într-o doară,
pe metalul rece,
pentru o analiză completă
a geometriei
inimaginabil de fine
a florii...vieţii...

interior din interior
expus indecent exteriorului...

dar logica învinge mereu...
nu?

adevărul nu există.

doar în ochii celor
ce-şi cred vorbelor sunetul
unic,
pare a fi adevăr...

restul...

sunt copilării...

două talere scuturând universului
sobrietatea...
...de... neclintit... 



( Anne - Marie Bejliu - Intr-o zi..balanta a ras )

marți, 1 noiembrie 2011

Povestea ei in buzunare



zilele mele stau agăţate pe o sfoară
ca rufele la uscat
pe unele le-am purtat
cu altele mă voi îmbrăca
până la capătul drumului
le simt pe piele
când sunt limpezi şi călduroase
sau când sunt întunecate şi umede

uneori strălucesc pe trupul meu
cad ca turnate
fiecare îmi vine ca o armură
precum carapacea ţestoasei
pe care citeşti numărul anilor

de aceea viaţa mea seamănă cu o garderobă
pe umeraşe cuminţi stau vârstele mele
fiecare poartă povestea ei în buzunare
vor cotrăbăi cândva cei ce sunt încă în mine
îşi vor descifra rădăcinile
şi vor constata de ce la sfârşit
timpul se face tot mai mic
încât viaţa incape
într-o mănuşă

( Ioan Barb - Semnele de pe carapace )

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Mult prea mult



Cand ai sa te-ntorci, intr-o vara
Mult prea mult frig voi avea in priviri
Si raspunsul meu va cadea pe seara
Sa creasca o noapte peste lungi amagiri.

Am meritat toata razbunarea,
Insa mult prea mult te-ai razbunat
Parca zece vieti aveam, nu una
Si la cosul mortii viata mi-am aruncat.

Refren:
Mult prea mult, mult prea mult,
Mult prea mult viata noastr-a trecut,
Mult prea mult, mult prea mult,
Mult prea mult nu mai pot sa te-ascult.

Nu sunt trist, nici vesel, sunt o umbra care
Nu gaseste drumul prin labirint
Cade ploaia rece pe obrazul plans de sare,
Pe suflet ranit am armura de-argint.

Mai aud un clopot care-mi bate-n luna
Si mi-aduc aminte in tot de chipul tau
O poveste care-ncepe sa apuna
Ploua spre-naltïme, eu ma-nalt spre hau.

( Emeric Imre - Mult prea mult )

marți, 25 octombrie 2011

Invata-ma sa ard intunecat..



Lasa-ma sa m-aprind de întunericul tau,
În lumina feroce
Învata-ma sa ard întunecat,
Modeleaza dupa forma aripilor
Flacara mea
Si purific-o de orice culoare.
Sau,
Si mai bine,
Da-mi o samânta de întuneric,
S-o îngrop în pamânt
Si-nvârte mai repede anotimpurile
Sa creasca,
S-o seaman din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci paduri si lanuri,
Crânguri, livezi, pajisti si codri de noapte.
O bezna tandra
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumosi, nici buni,
Ci doar singuri,
Si nemaitrebuind sa privim,
Închizând ochii, am putea vedea. 

( Ana Blandiana - Invata-ma sa ard intunecat )

vineri, 21 octombrie 2011

Sarut descult



Teiul dragostei-
sărutul umblă desculţ
tineri de mână.

( Henriette Berge-  Indragostiti )

marți, 18 octombrie 2011

Liniste in suflet invins




Toamna a facut inimi de aur fin foi ...

Nici o vorba, nici un glas. Liniste tarzie.

O pasare se face mica, in cerul ce-o sa fie alb de ploi.

Inima, potoleste-ti zbuciumarea.
Pamantu are odihna pentru toate.
Ceru din slavi innorate,
imparte uitarea.

Liniste in ogoru unde samanta vegheaza,
liniste in sufletu invins,
liniste pe foile ce s-au desprins
si in steaua care sta sa caza.





( Adrian Maniu - Glas de toamna )

duminică, 16 octombrie 2011

Macel de frunze



făcusem din toamna asta un măcel de frunze. aveam treabă
pe dealuri ardeau focuri rotunde.

încercam viața cu dinții fără să ne întrebăm dacă o doare
undeva se spărgeau boabe de struguri. îmi venea să strig
de fiecare dată când te desprindeai din trupul meu
urletul se rostogolea în pietre.

ar fi fost un dezastru
să te las în urmă să te las din mine
chiar și pentru o singură clipă
încremenirea ar fi fost definitivă
doar știm că lumea stă
numai și numai în felul cum devorăm toamna
cum ne sfâșiem în feamătul ei aromat și postum. 


( Ioana Negoescu - Macel de frunze ) 

luni, 10 octombrie 2011

Blanda nebunie



Blanda nebunie mare
Pe un munte plin cu soapte
Te cuprind si cu o mare
Ma desprind in calda noapte.

Ne privim si in tacere
Alungam pe drum de mare,
Luna noastra cea de miere,
Strecurata pe sub soare.

Intr-un colt nedumerirea,
Sta ascunsa si vegheaza,
Stalpii albi ce-ngroapa firea,
Legilor ce guverneaza.

Brate-ntinse spre altare,
Finisate-n alb prezent,
Totu-i falnic in chemare,
Brate-ntinse spre absent.

Te cuprind cu marginirea,
Diamantului ranit,
Te cuprind cu amintirea,
Ultimului om venit.


( Gheorghe Puzdreac - Blanda nebunie  )

vineri, 7 octombrie 2011

Cantec de drum



Cand am pornit, stiam doar ca-i departe
Si-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu stiam
Caci nu-l gasisem inca-n nici o carte.
Pe drumuri lungi si vechi, batatorite
De-atatia multi porniti -naintea mea,
Am colindat calauzit de-o stea —
Icoana unei lumi intrezarite,
Dar intr-o zi o fata — bat-o focul —
Mi-a-ntors din cale pasul obosit...
— Unde-as fi fost de nu m-as fi oprit
Si nu mi-as fi vandut ei tot norocul?...

( Ion Minulescu - Cantec de drum )

miercuri, 5 octombrie 2011

O toamna cu miros de duca



Pregătim în doi viaţa de apoi,
Ca să ne iubim pe pat de brumă,
Râd şi mă închin, scufundat în vin,
Iar chefliul Bachus mă îndrumă.


Conspiraţii mari, conspiraţii mici,
Toate înfloresc şi se usucă,
Îţi ofer, prin vis, fructul interzis
Şi o toamnă cu miros de ducă.
Mă ridic la cer, mă întorc şi sper
Că voi fi un sculptor de cuvinte,
Metaforic mor şi, întâmplător,
Învierea o exclud aminte.
Tu să fii mereu un al doilea eu,
Spre a-mi da putere prin dezastre,
Eu voi fi nebun, asta pot să spun,
Vindecat de gândurile noastre.

Absolut firesc, spun că te iubesc
Cu o forţă impresionantă,
Chiar dacă acum, pe acelaşi drum,
Urlă viaţa-n mine, disonantă.
Toarnă în pahar, dă-mi mirări în dar,
Fă-ţi un şal din coadă de cometă,
Îţi promit să cânt şi să te încânt
Cu o melodie desuetă.
Oamenii bat nuci, tu să nu te duci
Înainte mea, în altă lume,
Te-am visat plângând, lacrimi depănând
Printre toate grijile comune.
 
 

j

marți, 4 octombrie 2011

In soapta



De soapta-ti m-am atins,
de ea,
Ca "vino-ncoa"_
de-o asteptare.
Era zgarcita gura ta,
Insa de-ajuns
sa ma-nfioare.

Cuvinte multe spuse-au fost?
Ori iti fuse-se vorba muta?
Nu slovele acum au rost,
Al meu dor
soapta iti asculta.

( Svetlana Lupu - Soapta )

luni, 3 octombrie 2011

Portret sau X si 0



Poemul acesta se scrie tîrziu
când au plecat cu totii sau nimeni nu e viu ...

... dau să ies, dinlăuntru prin gură
si mă lovesc amarnic de dinti ...
ce frumosi mai eram si ce cuminti
cu raiul aproape, la o azvîrlitură.

Numai să vii odată duduie
să-mi bati portretul în cuie.

( Dan Galbina - Portret )

Drum si lumina



Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face soarele 

( Octavian Paler  )

joi, 29 septembrie 2011

Cu masca si fara masca



Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.

( Ana Blandiana - Fii intelept )

miercuri, 28 septembrie 2011

Intoarce-ma!



Alerg de atata timp

Dupa sufletul tau

Sa pot patrunde in toate

Ungherele lui

Si sa le gasesc


Pline

De numele meu,

De privirea mea,

De urma buzelor mele,

De sangele meu trecut

Prin venele tale

Devenite atat de transparente pentru mine.


Alerg de atata amar de clipe

Dupa umbra ta

Pe care nu mai credeam

Sa o mai pot saruta.


Imbraca-ma in caldura trupului tau

Si intoarce-ma din drumul

Pe care merg singura

Doar eu si gandurile mele

Care ma dor atat

Incat unghiile mi se infig

In carne fara voia mea.


Am devenit demult

Un mort viu

Care nu-si mai aminteste nimic

Din prezent

Ci doar aleile de castani

Ridicand castele in cinstea pasilor nostri

Atat de adevarati

Si care vin de undeva

Din trecut

Si dintotdeauna...

 

( Lelia Mossora - Intoarce-ma! )

marți, 27 septembrie 2011

Miroase inc-a pajisti prin artere..


Miroase inc-a toamna dezmatata
aceste ganduri calde cand iti scriu.
Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu...
te mai stiu oare, cea adevarata?...
Rememorez, ma zbat intre extreme,
Ma tem de vorbe, le rostesc precaut
Si-apoi pornesc din nou ca sa te caut...
Da, te astept iubito, nu te teme.
Miroase inc-a pajisti prin artere,
A fan cosit si-a-nvaluiri de ape...
Miroase-a clipa cand erai aproape...
Cat te iubesc!
   Iar restul e tacere...

( Romeo Morari - Toamna cu dor )

duminică, 25 septembrie 2011

Adorm, adormi..



Adorm, adormi,
Cum stăm cu ochii-nchişi
Părem întinşi alături
Doi tineri morţi egali.
Auzi ce somnoros foşneşte soarele
Prin ierbi uscate,
Cerul e moale şi lasă pe degete
Un fel de polen.
Peste feţele noastre se mută
Umbrele cârdurilor de păsări,
Mirosul strugurilor ne pătrunde.
Adormi,
Nu te speria,
Pletele noastre vecine
Răsfirate în iarbă
Au început să prindă rădăcini,
În curând frunzele ne vor înveli
În auriul omăt.
Niciodată n-am semănat mai mult,
Aripile ţi s-au afundat în ţărână
Şi nu se mai văd.

( Ana Blandiana - Adorm, adormi.. )

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Veac de tacere



Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „insa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „hai” 
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rasa, vei fi plansa. 
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „pleaca” 
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.
Sa uitam academia, tribunalul, primaria, 
Veverite fara nume ne predea curate legi, 
Cand se va rasti furtuna vorba mea s-o intelegi 
Cand vor susura izvoare afla c-a murit minia. 
Si de unde pana unde sa uitam ce mai inseamna 
Sa raminem ai naturii, botezati in necuprins, 
La sfarsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna. 
Vai, sunt riuri pe aicea care merg spre noi cuminte 
Vino, sa spalam in ele pata lumii de noroi,
Ca intr-un tirziu si muntii sa invete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte. 
Sint satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare, 
Vino sa uitam cuvinte si sa invatam a fi, 
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii, 
Sa spalam intrega fire, sa traim cu-ndurerare. 
Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere” 
Sa uitam cuvintul „daca”, sa uitam cuvintul „da”, 
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacand iubirea, fiindca totul e tacere.

( Adrian Paunescu - Veac de tacere )

miercuri, 21 septembrie 2011

Te ascult!



Sssst!
Nu vorbi,
nu spune nimic.
Lasa-ma sa-ti ascult tacerea...
soptirea inimii,
bataia ploapei,
fosnetul respiratiei,
durerea...
Taci,
nu strica versul existentei tale
lasa-ma sa ma bucur de el
inca o clipa,
numai una macar.
Mai asteapta putin
pana te invesnicesc
pe o felie de amintire
asa,
de-acum
sa tot vorbesti...
te-ascult...
poti sa traiesti
prin cuvinte
ecouri ale sufletului tau
risipit printre stele
singuratic ca ele... ca ele... 


( Florentina Dencu - Te -ascult )

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Alungand prezentul


Sa lupti cu tine alungand prezentul
Sa lupti cu tine izbindu-te de mare
Sa razi de mine tacutul si absentul
Inconjurat de vraja si rabdare.

In noapte se destrama facliile tacerii
Din lumea ce ma striga aud chemari discrete
Spre invelisul zilei, cararile placerii
Ne leaga in uitare si-n mangaieri cu plete.

Distrandu-ne in taina pe socoteala mea
Sfidand orice rabdare ma prabusesc senil
Din nostalgia vietii culeg nisip de stea
Hazard si neputinta in timpuri de azil.

Sa razi cu lacrimi mate cazute pe obraji
In frigurile crizei nebune si perfide
Visand in agonia plimbarilor cu paji
Vecini cu nemurirea-salbatice firide.

Tu ai venit cu mine si ai crezut si speri
Si sincer ma cuprinde o frica milenara
Minunea lumii noastre pe care nu mi-o ceri
Se va intinde poate in linistea de-afara

Te port cu mine-n suflet si daca vrei sa crezi
Sau daca visul nostru se-ndreapta spre ruine
Ma prind de clipa vietii pe care o posezi
Cu flacara iertarii ce tinde doar spre tine.

( Gheorghe Puzdreac - Alungand prezentul  )



luni, 5 septembrie 2011

Petale si stele intr-o ultima intrebare




Tu, care-mi vorbesti doar in surdina,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrita noapte, spune-mi,
n-ai vazut cumva lunecand o stea ?

Ba da, cazu din salba Dianei
o stea ca lacrima de clestar,
dar un om s-a incovoiat si a ridicat-o,
omul tacut, cu ochi lucios, de camatar.

Vai, steaua era o fericire necunoscuta,
promisa de Dumnezeu cuiva ...
Dar, noapte senina, vistiernica a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura ?
 
 
( Emil Botta - O ultima intrebare ) 

joi, 1 septembrie 2011

Ochi frumosi are viata..



Ochi frumosi are viata,
ochi de caprioara,
adanci, suferinzi,
oglindind insa ore de vara,
fericirea muta a zilelor verii
cu limpezi priviri, cu licarul treaz
luminand printre arbori de noapte.

Si vanatorul lasa armele sale
pe proaspatul pamant al zorilor,
pornind pe urma pasilor sfiosi
in adancul padurii,
pana departe,
sa bea acelasi izvor,
clar si adanc,
din care bau si viata.
 
(  Par Lagerkvist  - Ochi frumosi are viata  )

miercuri, 24 august 2011

Oh, trupul tau!



Oh, trupul tau il vad printre cerneala,
Cerneala-nnamolindu-ne si-n somn
Ca o sudoare acra, animala.
Vreau sa te-ajung
Si degetele-mi luneca,
Nu te mai vad,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Ca la fel ne-ntuneca
Vartejul in care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rana,
Cerneala izvoraste intre noi.
Ma mai cunosti, ma mai astepti,
Ma mai ingadui inapoi,
Ma mai primesti
Din vanatul noroi?
Mai vii
Peste campii albastre,
Mari pustii,
Inlacrimat si mut
Ca sa iti pot intinde
O gura tremurata spre sarut
Cu buze-nvinetite de cuvinte?


(Ana Blandiana- Oh, trupul tau!)

vineri, 19 august 2011

Unda




Sufletul s-apleaca soartei,
jalea-l bate, nu-l destrama.
Vantu-n apa face-o unda,
bucura-te ca nu-i rana.
Inima se mai framanta,
bantuita - se intrama.
Vantu-n apa face-o unda,
unda-i unda, nu e rana.

( Vasile Voiculescu - Sufletul s-apleaca soartei )

vineri, 12 august 2011

Iluzii pe un petic de cer



mai ţii minte când dorinţele se-nghesuiau sub geana zilei
secundele alergau mute îmbrăcând păreri
le aşezam de fiecare dată pe pervazul inimii
captivând tăcerile sub talpa norilor
desculţă indescifrabil păşeam peste iubirile unui anotimp
în acorduri de stele căzătoare
plimbări printre gânduri peste cuvintele înjumătăţite
te aşteptam în rânduri nescrise

ne aşezam din când în când sub salcâmul în floare
tristeţile se depănau ca nişte himere în goliciunea transfigurată mocnit
te recunosc după aburul pâinii frânte
în zile de iunie cu cireşe la urechi

mi-ai pus sufletul obol în pragul unei rugăciuni de seară
credinţa se naşte zidită pe la răscruci de vremuri
îngerul se apleacă peste umărul stâng
risipind distanţele dintre braţe

umbra infinitului se perinda peste privirea-ţi jucăuşă
între lumină şi întuneric
doar potecile vlăguite de sensuri
rămân suspendate de marginea cerului

încremenită ziua îşi caută buimacă gemenii
jucând haotic roşul tresare arzând între zodii
chipul feciorelnic al nopţii
e vremea

să ne căutăm

( Maria Prochipiuc - Iluzii pe un petic de cer )

luni, 8 august 2011

De deochi




Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.

Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.

( Adrian Paunescu - Descantec de viata si moarte )

duminică, 7 august 2011

Erai acolo,sus, intr-un pocal de stele..



Credeam că n-ai să vii – mireasmă fără leac, 
Culorile să-mi porţi – eşarfe reci de vânt;
eu culesesem soare şi roşii flori de mac
şi gura mea vorbea chiar fără de cuvânt.

Erai acolo, sus, într-un pocal de stele,
Cu sufletul mai gol ca flautele vechi;
erau în gândul tău doar nunţi de triste iele
şi dor şi aşteptări legate în perechi.

Cu fruntea aplecată deasupra mâinii-ntinse, 
treceai mereu prin fum şi peste depărtare...
Se întorceau legende din basmele prea ninse
şi degetele tale erau mătănii rare.


( Lelia Mossora - Doar nunti de triste iele )

luni, 1 august 2011

Abandon


Un farmec trist si nenteles
Puterea mea o leaga, 
Si cu nimic nu m-am ales
Din viata mea intreaga.
E un luceafar rasarit
Din negura uitarii,
Dand orizon nemarginit 
Singuratatii marii.
Ingalbenit ramane-n veci 
Si-i e aproape stinsul, 
Cand ale apei valuri reci
Calatoresc cu dansul.
Cu-atatea tainici rugaminti,
Cu-atatea calde soapte,
Cu-atatea lacrime fierbinti, 
Varsate zi si noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet sa-ti alunge,
Dar el se-nalta tot mai sus
Ca sa nu-l poti ajunge. 
Va ramanea necunoscut 
Si va luci departe 
Caci lumineaza din trecut
Iubirii celei moarte
Si se aprinde pe-orizon 
Pustiu de mari si stepe
Si a lui farmec monoton
M-a-nvins far-a-l pricepe.


( Mihai Eminescu - Un farmec trist si nenteles )

miercuri, 27 iulie 2011

Printre cei fara nume




Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuti si mereu contopiti in multime,
Mari si mici, veseli si tristi, urati si frumosi,
Cutezatori si vesnic nelinistiti ca plopii,
Cu pieptul larg intampinand furtunile,
Sau melancolici visand la pierdutele umbre,
Dormitand intre vaga parere de rau
Pentru cele ce n-au fost sa fie
Si calmele sperante viitoare.
Lor le-am fost flaut deznadajduit,
Tulnic de seara lina si fluiera nebuna ;
Razand si plangand, asteptand primavara,
Ghicind ziua dupa formele norilor,
Intorcandu-ma in amurg pe stradute obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cantand
Imnuri domoale de slava.
Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalta orase si schimba temeliile lumii –
Dupa ei vesnic umbla vantul si ploaia
Sarutandu-le urmele. Cu funtea inclinata,
In fata lor marturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-as vrea sa-i simt trecand
Prin visul meu ca printr-un camp deschis
Cu neinsalatoare orizonturi,
Sa treaca mereu chiar daca nu-si vor da seama
Ca merg printr-un tinut ce le apartine.
Numele meu sa treaca intreg asupra lor,
Sa raman ca fantana pierduta in ses,
Pe care nu stii niciodata cine-a zidit-o,
Singura intre cativa ulmi ori salcami,
La rascrucile vremii.
Temei de plans sa nu-i fiu nimaniu,
Ci pururi sa fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cantaret ratacitor.
Inainte de vreme carunt ca o salcie,
Stau in amiaza zilei uimit de-atata soare,
Si ma intorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fara nume,
Si singur ma confund cu fiecare.


( A.E.Baconsky - Imn catre necunoscuti )