I
In rai nici o minune placuta nu lipsea.
Vazduhul lin, racoare, a crini amirosea,
Caci albele potire in veci tot inflorite
Scoteau din a lor sanuri arome nesfarsite.
Lumina era moale si-ndemnatoare soptii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma noptii.
Prin arbori cantau pasari, prin aer zburau ingeri,
Si nu gaseau rasunet in el a lumii plangeri;
Caci scris era pe ceruri, pe frunze si pe unde:
"Nici umbra de durere aice nu patrunde".
Pe maluri verzi, frumoase, de rauri limpezite,
Stau sufletele blande, iubinde, fericite,
Gustand in linistire cereasca veselie
Ce-n fiecare clipa cuprinde-o vecinicie.
Dulce-adapost de pace, gradina-ncantatoare...
Avea orice minune, dar ii lipsea o floare.
II
Si iata ca soseste un oaspe de pe lume,
Un suflet alb si tanar pe-un nor de dulci parfume;
Iar sufletele toate ii ies lui inainte,
Primindu-1 cu zambire, cu gingase cuvinte,
Si-i zic: "In raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curand plecasi din viata! Nu plangi a tale zile?"
"Nu, caci am dat o clipa de viata trecatoare
Pe alta mai ferice si-n veci nepieritoare."
"Si nu ti-e dor acuma de lumea pamanteasca?"
"Nu, caci mai mult imi place intinderea cereasca."
"Cum? Nu lasi nici o jale pe urma ta duioasa?"
"Ah! las o mama scumpa, o mama dragastoasa
Si vecinic dupa dansa voi plange cu durere!"
Zicand, copilul plange, lipsit de mangaiere,
Si lacrimile-i calde se schimba-n lacrimioare.
De-atunci nu mai e lipsa in rai de nici o floare!
( Vasile Alecsandri - Legenda lacramioarei )
