..de sters

Adio iubire,
mă scutur de floare,
mă scutur de cāntec,
mă scutur de soare,
tristeţea vei fi
īn lanul de stele
şi crāngul de doruri,
din visele mele.

Adio iubire,
mi-e zborul sihastru,
mi-e visul īnvins
sub cerul albastru.
Mă māngāie vāntul,
m-alintă genunea,
că-n tine s-a stins,
fără voie minunea.

Şi poate-ntr-o zi,
īn altă culoare,
īmi vei ieşi
suavă īn cale,
sfioasă şi tandră,
cu gene de ploaie,
vei curge īn suflet,
minuni, īn şiroaie...

( Tania Stefan  - Adio, iubire )

Anotimpuri grabite

 

În graba lor anotimpurile,
Lasă amprentele timpului peste mine,peste pământ,
Uneori am impresia,
C-am trăit cândva şi acum nu mai sunt...
Ca o epavă, departe, pe-un ţărm,
Uitată de mult de oricine...
Ca un suflet ce-aşteaptă rătăcind
Să reânceapă o viaţă ce vine...
Privesc resemnat, privesc fără vlagă
Schimbările din jur şi din gând,
Anotimpuri trec, trecătoare sunt toate
Câte din suflet alung, câte strâng,
În graba ei viaţa, lasă amprentele timpului
Peste tot ce e-n jur peste mine,
Suflet bătrân, cu priviri de copil
Spre speranţe deşarte de bine. 

( Sorina Petrescu - Anotimpueri grabite )

De-a prinselea

Am prins un gând despre tine
Care mi-a promis
Că dacă îi dau drumul să plece
Înapoi în lumea largă
A gândurilor
Îmi dă voie să depun
Trei săruturi
Acolo unde vreau eu.


Unul l-am păstrat de rezervă
Ca să știu să trăiesc altul
Când am nevoie de un vis
Cu tine


Pe unul l-am condamnat la
Buzele tale
Ca să mă amesteci mereu
Printre cuvinte


Iar pe ultimul ți-l așez încet
După ureche
Să mă auzi discret și tandru
Ori de câte ori
Vrei să mă auzi


Și iar m-am așezat la pândă
Cu simțurile treze
Pentru că a început să-mi placă
Jocul acesta.

( Adrian Furnica - De-a prinselea )

Aud zambetul tau

Aud zâmbetul tău tremurând în fereastră
ca o frunză pe care o clatină briza de seară
şi deodată fereastra a început să râdă sonor
ca o trompetă care vesteşte oraşului prezenţa ta.

Dar unde eşti tu, în care trandafir din grădină?
Sub draperiile căror depărtări te-ai ascuns?
De ce ai descuiat cu o cheie falsă poarta de azur a mării
şi ca o pasăre ţi-ai luat zborul spre grădina de trandafiri
în care visele ard în pocalul celei mai suave petale.

Unde te afli acum pasăre care dezlănţuieşti furtuni,
care mi-ai incendiat patul şi visele şi năzuinţele? De ce ai
încetat să alergi printre arborii din carnea mea?

Aud zâmbetul tău tremurând în fereastră.
Deschide-o şi intră odată cu dimineaţa
care a început să facă tumbe pe covorul din cameră.

Stau faţă în faţă cu mine însumi şi mă întreb:
Oare nu eşti tu dimineaţa? Oare
n-ai izvorât tu din stâncile acestea de lumină? 

( Constantin Nisipeanu - Aud zambetul tau )