Ecou de romanta

S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!

Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit -
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!

( George Bacovia - Ecou de romanta )

Minciuni

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

( Adrian Paunescu - Minciunile )

Stele cazatoare

Pe coltul alb al fluturelui-stea Adorm plangand,cersindu-ti dragostea O lacrima precum un vis se-nalta ... Simt sufletu-mi zburand,lipsit de viata . In lumi calatoresc si ma tot doare Prohodul tau de stele cazatoare. Mi-as fi dorit sa fie viata moarte Sa-mi tes tristetea-n rasarit de noapte . E-n clopot golul clipei ...Ma cuprinde ... Ecerul pacea unei lumi aride Iar eu sunt marea plajei razvratite Si stanca ta de vis si dor,iubite .. Tu mi-ai deschis a nemuririi poarta... Povestea-ncepe cu "a fost odata" Intr-n regat de gheturi,crini si perle Pasii iubirii unei lumi eterne . Surasul meu a stralucit...In raze De ploi cazand ,misterul unei fraze Precum o racla s-a deschis si domn S-a asezat pe-al nemuririi tron. Nu stiu sa fi avut de-atunci alt nume Nici alta-nfatisare ,nici alt dor ... De-atunci tu esti un rasarit de soare Iar eu ,al sau apus biruitor . Poate c-a existat o alta lume In care am trait cu-adevarat ... Poate exista-n lume fericire Dar eu din fericire n-am gustat . Traiesc de ani-lumina printre stele, O lume rece,agonii,mistere ... In sufletu-mi e noapte vesnica si teama, Iubiri de stele, stele de arama... Iubire nepermisa, casta, pasagera, In lume-n care singura himera Revine-n usa sufletului meu Si ii deschide tot aceeasi eu . Comete-n zbor isi cauta menirea Dar eu raman in mine ca un sfinx Pe coala universului patata De dulcele lichid din zeul-pix . De ce-n tacerea noptilor de sticla Te-ntinzi cu brate de argint si dor ? De ce-n tacerea noastra se ridica Un strigat disperat de ajutor? Vino aici sa prelungim iubirea Atator pamantene amintiri! Sa resadim in suflet fericirea Celor loviti de griji si amagiri.
( Nicolae Rodica Nicoleta - Stele cazatoare )

He loves me, he loves me not..

Se leagana si astazi, cand vantul sufla-n frunza,
Sus pe stejar-naltata, casuta din copac.
Cu gazda mea batrana ce bine ma impac!
Ii duc bolnavu-mi suflet, de oameni sa-l ascunza,
Un suflet ce sa uite trecutul nu putu
Si care jalnic bate mereu la alta poarta,
Un suflet ce iubirea nehotarat isi poarta
Din loc in loc, zadarnic... O, vindeca-mi-l tu!

Tu, sora cea mai buna cu aripa si ramul,
Primeste-l la fereastra de cer cu ciocarlii.
Tu, nelegata inca prin grele temelii
De tarina prafoasa, da-i sa-si serbeze hramul
Padurea, si vazduhul, si vantul, la un loc —
Si rupta din parjolul apusului de soare,
Facand din creanga-n creanga, viu, flacara-i sa zboare:
O veverita rosie cu coada ei de foc.

( Ion Pillat - Casuta din copac )

Pana la capat

prima dată
am ciobit din viaţă

ciobul extras de sub piele
s-a dizolvat în singurătate
şi de-atunci mă caut

plin de mine
îl strig pe Dumnezeu
apoi plec pe o insulă
în miezul apei
călător
fără gânduri
mă voi adapta la viaţă
ca să-mi pot aminti
cine sunt...
poate rămăşiţele unei iubiri
din cuvintele aruncate pe minciuni
ori câteva risipiri de lumină
adunate în palmă
sau poate chiar răsuflarea
copilului din mine...

nu ştiu...
ştiu doar că m-am agăţat de un trup
acolo unde umbra colorează pământul

şi mai ştiu...
capătul la care vreau să ajung
începe din mine

( Teodor Dume - Capatul la care vreau sa ajung, incepe din mine )