De-asupra noastră
un nor singuratic,
automodelându-şi cu grabire conturul
imens. O întreb: “Nu crezi că norul ăla
seamănă cu mine?”
Înfipt în mijlocul câmpului,
ca un paznic nemişcat –
un copac maiestos, cu coroana roşie.
O întreb: “Nu crezi că pomul ăla
seamănă cu mine?”
Trecând pe lângă marea cascadă,
tumultuoasă şi tunătoare –
sită risipindu-şi curcubeul, o întreb:
“Nu crezi că şi cascada
seamănă cu mine?”
Şi pentru că ne-a prins înserarea
în dreptul unui cimitir,
o întreb într-o doară:
“Nu crezi că înserarea şi cimitirul
seamănă cu mine?”
Dar pentru că toată ziua
nu scosese nici măcar un cuvânt
m-a prins energic de piept
şi m-a-ntrebat:
“Nu crezi că eu semăn cu tine?”
( George Ene - Nu crezi ca eu seman cu mine? )
