Veac de tacere

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „insa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „hai” 
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rasa, vei fi plansa. 
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „pleaca” 
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.
Sa uitam academia, tribunalul, primaria, 
Veverite fara nume ne predea curate legi, 
Cand se va rasti furtuna vorba mea s-o intelegi 
Cand vor susura izvoare afla c-a murit minia. 
Si de unde pana unde sa uitam ce mai inseamna 
Sa raminem ai naturii, botezati in necuprins, 
La sfarsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna. 
Vai, sunt riuri pe aicea care merg spre noi cuminte 
Vino, sa spalam in ele pata lumii de noroi,
Ca intr-un tirziu si muntii sa invete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte. 
Sint satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare, 
Vino sa uitam cuvinte si sa invatam a fi, 
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii, 
Sa spalam intrega fire, sa traim cu-ndurerare. 
Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere” 
Sa uitam cuvintul „daca”, sa uitam cuvintul „da”, 
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacand iubirea, fiindca totul e tacere.

( Adrian Paunescu - Veac de tacere )