Mai crezi in povesti?

A fost o fată de-mpărat
Frumoasă ca o zână...
A fost o fată de-mpărat
Cu ochi vicleni, cu păr buclat,
Cu inima păgână.
Sta visătoare-odată-n prag
Şi-un paj trecea pe scară,
Sta visătoare-odată-n prag,
Şi-n treacăt îi şopti: “Mi-eşti drag,
Mi-eşti drag din cale-afară!"
A doua zi îi iese-n drum:
“Mi-eşti drag cât nu pot spune!"
A doua zi îi iese-n drum,
Şi fuge, izbucnind acum
În hohote nebune...
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea,
Cum s-a-ncheiat povestea?
Iubite, să-ţi mai spun ai vrea?...
Dar dac-ar fi povestea mea
În rândurile-acestea? 

( Stefan Octavian Iosif - Basm neispravit )

Pierduti in detalii

obrazul tău de kalimeră şi ochii tăi, castane-n lac,
atrag privirea de ventuze a unui chipeş fofilac,
în timp ce treci, ca pana ciorii, scriind cu paşii tăi uşori
cercuri de zâmbete-amoroase şi cantilene de fiori.
îţi dau o mână şi mi-o strângi cu degetele tale moi,
păşim pe-asfaltul plin de flegme şi grămăjoare de gunoi.
la semafor, culoarea verde a apărut demult, dar tu
aştepţi s-apară cea albastră din clipa care te pierdu
în ochii mei, avizi de tine şi de culori neinventate,
prea limpede pulsează-n ei fiori din vremuri minunate.
păşim alături şi castanii rămân cu ochii după tine,
până te-aşezi pe-o bancă verde, cu urme clare de botine;
priveşti perechi după perechi cum trec pe-alee-n pas domol,
croiala hainelor găsite prin galantarul vreunui mol.

cerneala verbelor se-aşterne, acum, pe pagini din trecut
şi ştiu că n-oi mai fi cu tine, că-n vocea mea se tot ascut
cuţitele-ndoielii triste, sfârşeala unui ceas pustiu.
de-acum, pierdută e scânteia şi nu voi vrea să te mai ştiu.

( George Pasa- Romanta unor pasi pierduti )

Cutremur

Deodată, prin cutremur, se reaşază toate,
Valorile umane le redescoperim,
Simţind că-n fiinţa noastră sporeşte-un ţintirim
şi inima mai tare şi mai spăimoasă bate.

Aşa-i că-i dusă dracu’ oricare vanitate?
Aşa-i că rangul însuşi e-un amănunt infim?
Deodată, prin cutremur, trăim, cum şi murim
şi ochii în orbite se-nvârt pe deşălate.

Averile enorme, puterea fără saţiu,
Orgoliile înseşi, cu tot veninul lor,
Se prăbuşesc în sine şi conturile mor,
Noi înşine pornind-o nesprijiniţi prin spaţiu.

Cutremurul în două deodată ne desparte,
Nici pregătiţi de viaţă, nici pregătiţi de moarte.

( Adrian Paunescu - Cutremur )