Printesa

Candva...
Candva demult
In suflet imi doream sa fie oameni
Sa fie-acolo,sa fie-acolo si sa stea
Si nu erau ca nu voiau sa vie
Si trist, si trist era tot sufletul din mine
Atunci chemat-am animale
Si cai veneau si tot veneau
Si-n marea mea nedumerire-ntelegeau
Si ii iubeam
Cand printre toti vazut-am o printesa
Am intrebat: tu cine esti, de unde vii ?
Ea nu stia, si nici eu nu voi stii vreodata
Atat voiam: sa-mi fie cea mai dulce fiinta
Credeam atunci in vesnicie
Credeam ca va trai mereu
Voiam sa fie-a mea
Voiam sa fiu al ei

Dar sange, sangele ce-a curs in ziua-ceia
Era al meu, era al meu
Si nimeni n-a-nteles
Nimeni...

Si caii, caii aceia ce plecau
Plangand ei imi ziceau la revedere
Ii alungam si eu stiam
Ca pentru mine nu exista inviere

Sunt 18 ani de-atunci
Si-s ultimele picaturi de sange
Sunt ultimele clipe ce-au ramas
E ultima zvacnire care plange

Acum cu sufletul pustiu
Cand nu mai am pe nimeni
Pot linistit s-adorm
Acolo unde ma voi regasi pe mine

( Nichita Stanescu - Printesa mea )

Suflet

atât am scris în viaţă: o carte
de iubire
nu are vreo prefaţă şi e aşa
subţire,
încât nu ai, anume, ce să citeşti întâi,
nici ce să laşi în urmă,
pe gânduri
când rămâi


am scris-o pentru tine,
ştiind c-ai s-o închizi,
cu ochii deodată, precum acei timizi
iubiţi ce nu-şi pot spune
naivul lor secret...


am scris-o pentru tine,
la două mâini, încet,
cât să mai simţi o vreme,
o vreme-ndelungată,
crezând că s-a sfârşit,

c-ai scrie-o

înc-o dată

( Elia David - Carte de iubire )