undeva
pe-o stâncă
deasupra norilor
cu neguri albe în vânt
strig la lună
să-mi dezbrace stelele
înveşmântate în ploi reci
de singurătăţi
o dâră de lumină
plimbă viaţa-ntr-un chenar
şi-mi citeşte uitarea
din ultimul
anotimp
lumânările plutesc
un stol de fluturi albi mă bântuie
doar ochii legaţi
cu pânză de umbre
mai sunt
în galaxia mea se face linişte
o rază cosmică
se tânguie
pe vârfuri
de frig
