Când eu te vreau cuminte
tu m-asculţi iubito
şi mă treci prin văi de timp
iar tristeţea ţi-e senină.
Când eu te vreau tandră
tu mă mângâi în noapte,
pe pleoape dulce mă săruţi
şi cu şoapte mă alinţi
şi-mi chemi îngerii aproape.
Când eu te vreau fierbinte
tu nu mă cauţi prin gânduri
dar mă găseşti printre rânduri
iar cuvintele tale m-aprind
că doar numai tu mă ştii
din ploile de păpădii
şi te-ai ascuns în suflet de sihastru
de când Soarele era albastru…
Iar eu rătăceam prin labirint
înfruntând fulgere şi vânt
căutând dezlegare pentru-o taină.
Când eu te vreau sfântă
clipele tale să fie curate
ca lacrima de înger
ce rătăceşte-n noapte
sărutându-ţi sufletul,
sânii şi surâsul…
Şi-atunci vei şti mereu
când eu te vreau …