Am despicat din tine fericire
cu gestul hotărât
al unui tăietor de lemne
ce-şi şoptea în gând
că mai există speranţă
că mai există scânteie
ce-ar putea să mai aprindă un foc…
într-o casă… sărăcită de gânduri
într-o inimă
ce-a cutezat să facă legământ
cu timpul…
… mereu am alergat
cu pas de cerb
spre piscuri nemiloase
unde cerul tolănit
privea senin – sufletu-mi trudit
mânat spre înălţimi
de nestinsa dorinţă
de-a îmbrăţişa c-un gest suprem
secretul supravieţuirii
unui mit…
Am tăiat din tine fericire
cu gestul unui tată disperat
ce-şi vede fiul… trădat…
de un destin nedrept
şi-n faţa plutonului de execuţie
aruncat –
… şi-ngenuncheat
cu ochi rugători
mai speră…
cerând divinităţii o singură minune
în faţa acestei atroce…
şi inevitabile orori…
……………
Am tăiat…
cu gest revoltător
din falsa fericire
ce şi-a întins aripile sfidător
în lumina caldă
a primăverii mele…
primăverii mele…
( Valery Becart - Am cutezat..sa fac legamant cu timpul )
