Dulcea mea antichitate..Deja vu.

Laşi mirosul tău în aer
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth.
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.

( Nichita Stanescu - Lasi mirosul tau in aer )

Icoana

Impins mereu catre pacate
Un suflet trist mi-au dat parintii
Bolnav de dorul clipei moarte
Si ars de flacara dorintei.
Dar tu mi-ai luminat de-a pururi
Al noptilor convoi tacut,

Icoana scumpa, si cu tine
Mi-ai dus norocul in trecut.
La tine-si cauta, sfioase,
Un adapost in clipe grele,
Sperantele mangaietoare
Si toate visurile mele...
Usoare zboara catre tine,
Cum zboara fluturii usori
Spre floarea tainuita-n umbra,
Spre cea mai dulce dintre flori...
Tu, cea dintai, mi-ai dat putere
Sa sfarm zagazurile mintii
Cand mi-ai sadit in piept ispita,
Fiorul tainic al dorintei.

Si coborand in ochii-mi tulburi
Adanc, privirea ta de sfanta,
Mi-ai dat belsug de viata noua
Si iubitoare mi-ai zis: canta!...
Acum sunt singur. Esti departe,
Nepretuita mea comoara...
Dar vii in ceasul mut al serii
Cand linistea din cer coboara,
Si vad cum genele plecate
In tremur necurmat le misti,
Intunecand surasul gurii
Cu noaptea ochilor tai tristi.
Zadarnic pizma altor inimi
Ne-a despartit atata vreme,
Ca ochii nu mai vor sa planga
Si gura uita sa blesteme:
Simt umbrele ce ma-nconjoara
Ca nu m-apasa atat de greu
Cand luminezi, icoana scumpa,
Altarul sufletului meu...

( George Toparceanu - Iocanei )

Elibereaza-ti aburii de geamat

Încorsetată humă!
Aruncă-ţi tainele-n prăpăstii
Eliberează-ţi aburii de geamăt
De ce mai strigi? N-ai înţeles?
Bucurie,durere şi teamă
Se-amestecă-n cupe imense
Le absorbi,ele trec murmurând
Prin întreaga-ţi cale gemând
Şi…fug . În pământ.
Toate vin şi trec cu roţi de speranţă
Cu vis şi blesteme, rugăciune şi taină.

Mai rămâne ceva din ceea ce-a fost?


( Anne-Marie Bejliu - Elibereaza-ti aburii de geamat )

Abia incepusem sa simt

Abia incepusem sa simt

Ca undeva-n rarul vazduh
Zapada se va opri deodata,
Abia incepusem sa stiu
Ca nu mai poti sa te ascunzi
De ochii mei avizi sa vada,
Abia zaream cum se depune
O linie limpede pe crestet,
Tremuratoare-n par si moale
Pe genele-ti clipite-abia,
Abia-ndrazneam sa cred ca ai tai sunt
Umerii desenati in aer
Cu fara de sfarsit zapada
Si-a tale-aripile tradate
De nemaicontenita nea.
As fi putut sa te ating,
Dar mi-era teama sa nu scutur

De pe faptura-ti nevazuta
Conturul nesperat de clar,
As fi putut sa te invat
Pe dinafara pentru clipa
Cand, intetindu-se ninsoarea,
Vei disparea cu spaima iar...

( Ana Blandiana - Abia incepusem sa simt )