duminică, 17 octombrie 2010

Fuga in noi




e atâta ploaie în noi
încât am uitat până şi numele părinţilor
zilele au devenit egale
cu inconştienţa noastră de a crede
că există locuri magice
unde am putea fi mai fericiţi
naivi
ne putem închipui
că Dumnezeu ne-ar putea visa
mai tineri

câteva gutui
rostogolite din ultima copilărie
în ferestre
ne amintesc că mai putem atinge lumina
fără să dăm ceva în schimb

( Cezara Raducu - Fuga in noi )