De-am fi singuri

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...

Ar trece vremea şi n'am şti
Ce e aceia vreme
Şi n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Şi cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.

( N.Iorga- Ci de-am fi singuri )

Respira

O, mai cu seama seara te iubesc,
cand lucrurile par nedeslusite,
cand portile se-nchid c-un ritm firesc
si iederea incepe sa palpite,

cand arborii-s mai taini si mai mari
si cand se-adu fantanele mai bine,
imbucura-ma ! Fie sa apari,
chiar de vei trece-n ora fara mine.

Arata-mi-te iarasi respirand
ca apele de luna imbiate.
Un strop de mari in ochi mi s-a rasfrant,
caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate.

Adu-ti aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ti l-am strecurat, subtil,
pe un patrat lunatic de hartie.

E seara dulce ca un elixir
si arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai straluceste, vrand sa ne impace.

O, mai cu seama seara te iubesc,
femeie, ce-ai ramas, in ani, departe.
Citesc si ma citesti, si te citesc,
si-mi stai ca semnul de matase-n carte.

(A.Andritoiu - De dragoste )

Basm nebun

Lung e basmul nebun al cuprinsului fără hotare,
Plin de-ale sorilor beţi aventuri şi vârtejuri bizare...
Câte privelişti apar şi dispar, se clădesc, se doboară...
Eu? Apărut-am acum, - şi prima, şi ultima oară.

Iată puzderii de inşi din genunile negre-ale sorţii;
Forfotă sură de dor, de gând, de trufii şi ruşine...
Nimenea altul nu-i Eu, - de-o parte şi alta a morţii.
Nimeni din cugetul meu n-a cugetat pân` la mine.

Câte priviri întâlnii pe spinarea acestei planete,
Câte cuvinte pustii descifrat-am, zadarnic, cu sete:
Veşnic, cu sufletul ars, plecat-am cu dezamăgire:
Toţi îmi rămâneţi străini, în inimă, vorbă şi fire.

Chipul mă-arată ca voi; mă-amestec cu voi împreună,
Dar untdelemnul de mir pe apă tot singur se-adună.
Singur, eu singur sunt Eu, unul în toată vecia...
Trist, cu obrazul crispat, vulgar îmi trăiesc comedia.

Trec neştiut şi discret. Mă credeţi la fel ca oricare...
Punct de vedere unic sunt însă, şi punct de-ntrebare.

Ştiu că exist şi privesc şi iubesc tot ce-n faţă-mi s-aşterne.
Ştiu că, pribeag printre voi, trebuit-a să capăt şi-un nume.
Însă nicicând n-o să am un răspuns întrebării eterne:
Oare de ce-a trebuit să apar o dată pe lume?...

( Eugeniu Sperantia - hexametrii tainei mele )

Ecou

Când, după zile lungi de jale
Ce-au mângâiat un trist amor,
Vă întâlniţi pe-aceeaşi cale,
Înlănţuiţi de-acelaşi dor,

Grădinile în mii de feţe
În cinstea voastră înfloresc,
În crâng v-adastă cântăreţe,
Ce numai pentru voi doinesc;

De deznădejdi de mai-nainte,
Acuma să zâmbiţi vă vine
Ş-un gând vă luminează-n minte,
Că viaţa-i cel mai mare bine.

Pe toate pune stăpânire
A voastră inimă măiastră...
Nu, nu! Atâta fericire
Nu poate fi numai a voastră!

Se pare că, nerăbdătoare,
Vieţile din viitor
Aud a voastră sărutare
Din noaptea nefiinţei lor.

Şi, dacă nebunii divine
Vă smulg în ceruri, tremurând,
E că un neam întreg ce vine
Se bucură cu voi în rând;

Şi, dacă-n ora fermecată
Asemeni zilelor păreţi,
E că trăiţi, ca-n vis, deodată
Atâtea mii şi mii de vieţi...

( Panait Cerna - Ecouri )

Tii minte focul?

Ţii minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-şi para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereţii-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Şi dacă azi nimic nu ne desface,
Şi trecem în deplina-mbrăţişare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Şi rostul lumii care se preface,
Şi-al nostru, celor trecători sub soare.

( M.Banus - Tii minte focul )

Prin timp

Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.


( V.Carianopol - Cand )

Urme de pensula

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălaţi de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri şi din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subţiri
cu fâşii de cămăşi îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moşneag îşi va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Şi trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanţuri şi bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
şi oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.

( A.Ciurunga - Simplitate )

Nu ma vei uita

Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina.

Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.

( M.Beniuc - Nu ma vei uita )