să-l coasem într-un colţ de batistă
şi să-l numim SOARE !
Să culegem lacrimile
de pe obrajii omului iubit
şi să le numim STELE !
Să facem un drum nou
din vidul aşezat între noi!
Să adunăm tot verdele frunzelor
şi să tivim pomii goi !
Să întindem palmele spre cer
şi să-i atingem sufletul albastru !
Să prindem din zborul lor
cuvintele nespuse
şi să le aşezăm în acelaşi coş peste
DOR,
DURERE,
ABSENŢA,
TĂCERE,
IUBIRE !
...iar când se vor ivi zorii,
să ne spălam faţa
cu amăgirea unui
“a fost cândva“ !
( Lelia Mossora- Jocul de-a viata)
