Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de tãrani din fierbintele sud,
Si Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Si pasii lui Blaga pe strãzi se aud.
Ca Iancu as vrea pe suisul Feleacului
Sã cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astãzi e liniste dulce în inima
Prea mult pãtimitului nostru Ardeal.
Acelasi e Clujul, aceiasi sunt oamenii,
Mereu nãscãtori si mereu muritori,
Dar si de-as avea tot o singurã nastere
Aici as muri de o mie de ori.
Mereu cãtre dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bãtrân de oltean,
Aici învãtarã ai mei, toate rudele,
Dumitru si Ana si Tina si Ioan.
Când noaptea se lasã tresar amintirile
Si trec literati spre un magic castel,
Ce seamãnã Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.
Si ce n-a fost voie, si clipele libere,
Si ce-i multumire, si ce e repros
Se-adunã nostalgic la cumpãna noptilor
Când Blaga îsi murmurã pasii sfiosi.
El trece spre moarte, în marea lui trecere
Si e printre noi si din nou printre dusi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.
Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de pret le fãcu,
Bãtrâni întelepti poartã grija grãdinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.
Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartã momentul cel crud,
Ce simplu cantãm: ,,Blaga-i mut ca o lebãdã”
Si pasii lui Blaga prin Cluj se aud.
( Adrian Paunescu - Dor de Cluj )
